CSM Târgovişte sărbătoareşte 10 ani de existenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Sportiv Municipal Târgovişte (CSM) sărbătoareşte în această săptămână 10 ani de existenţă. Gala de aniversare are miercuri, la Corpul K al Universităţii Valahia din Târgovişte, începând cu ora 14.00.

Întâlnirea, la care vor participa performeri ai clubului din ultimul deceniu (sportivi, antrenori, manageri), oficialităţi ale municipiului Târgovişte şi ale judeţului Dâmboviţa, va avea loc joi, 20 decembrie 2018, de la ora 14.00, la Corpul K al Universităţii Valahia, situat pe strada Maior Alexandrescu, nr. 39.

Evenimentul va face o recenzie a celor mai importante performanţe bifate de echipele şi de sportivii CSM-ului în ultimii zece ani. 

Pe durata galei vor fi evidenţiate toate marile performanţe ale clubului, dar în acelaşi timp vor fi remarcaţi sportivii, antrenorii, managerii care sunt în club, dar şi care au trecut pe la CSM şi au lăsat ceva în urmă. 

CSM s-a dovedit în ultimii ani ca fiind unul dintre cele mai importante cluburi din judeţul Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite