Cel mai ieftin pom de Crăciun, 47 de lei

Cel mai ieftin pom de Crăciun, 47 de lei

Cu doar 47 de lei, puteţi pleca acasă cu orice exemplar doriţi

Dacă încă nu v-aţi cumpărat pomul de Crăciun, fie pentru că nu aţi avut timp, fie pentru că nu aţi avut bani, trebuie să ştiţi că există o variantă mult mai ieftină decât brazii sau molizii din piaţă sau supermarket. Şi deloc mai proastă calitativ. Este vorba de pepinierele de pomi de Crăciun ale tuturor Direcţiilor Silvice din ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

La Găeşti, de exemeplu, cea mai mare pepinieră din judeţul Dâmboviţa, puteţi achiziţiona pomul de Crăciun la cel mai mic preţ de pe piaţă, 47 de lei. Direcţia Silvică Dâmboviţa a pus la bătaie anul acesta doar 500 de molizi. Preţurile pomilor de Crăciun vânduţi de Direcţia Silvică sunt cuprinse între 20 şi 50 de lei, pe când comercianţii vând şi cu 150-300 de lei bucata.
 
La preţul de 47 de lei, puteţi cumpăra orice exemplar, brad sau molid, la alegere. Puteţi pleca cu el acasă tăiat sau în ghiveci. “Putem să îl livrăm şi cu balot, cine doreşte. Preţul este  foarte mic, după părerea noastră, ami mic decât toate celelalte unităţi care produc aceşti pomi de Crăciun, este de 46,,5 lei”, ne-a declarat Silviu Geană, şef Pepinieră Găeşti.
 
Pepiniera  din Găeşti are o suprafaţă de 46 de hectare pe care se cultivă atât pomi de iarnă, cât şi plante ornamentale. Marfa se vinde pe alese şi la preţuri de câteva ori mai mici decât la piaţă.
 
 
“De anul viitor, cele 8 Ocoale Silvice din Dâmboviţa vor înfiinţa câte 5000 de metri pătraţi pepiniere specializate pentru producerea pomilor de Crăciun, specia brad. Şi atunci cred că o să aibă şi Dâmboviţa din sursa proprie brad pentru Crăciun”, a spus Costel Preda, director Direcţia Silvică Târgovişte.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările