Ce alcoolemie avea şoferul unui BMW care a trezit un cartier întreg cu drifturile, a fugit de Poliţie şi a făcut prăpăd pe o stradă din Târgovişte FOTO

Ce alcoolemie avea şoferul unui BMW care a trezit un cartier întreg cu drifturile, a fugit de Poliţie şi a făcut prăpăd pe o stradă din Târgovişte FOTO

Un tânăr de 18 ani, din Voineşti, este cercetat de Poliţie pentru conducere sub influenţa alcoolului şi pentru distrugere. Adolescentul, care abia îşi luase permisul, a făcut drifturi pe Aleea Mănăstirii şi apoi a fugit de poliţiştii chemaţi de localnici la faţa locului.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
După mai multe minute de urmărire, din cauza vitezei excesive, tânărul de 18 ani, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un stâlp de pe margina drumului şi a avariat alte două autotutisme staţionate şi gardul unei case. 
 
„Tânărul şi-a continuat deplasarea, fara a respecta dispoziţiile poliţiştilor, iar, la un moment dat, acesta a pierdut controlul autovehiculului, intrând in coliziune cu un alt autoturism parcat. Ulterior, autoturismul parcat a fost proiectat într-un alt autoturism, iar autoturismul condus de tânărul de 18 ani, din Voinesti, a fost proiectat într-un stâlp de susţinere a energiei electrice şi in gardul unui imobil. În urma producerii evenimentului, nu au fost ranite persoane”, a precizat IPJ Dâmboviţa.
 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
 
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art. 336, alin.1, din Codul Penal.






 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările