Cazul profesorului de dans, arestat pentru agresiune sexuală asupra unei minore: „Şi fata mea mergea la el“
0Cazul instructorului de dans, angajat al Casei de Cutură din Găeşti, Dâmboviţa, care a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra unei minore de 14 ani, i-a şocat pe părinţii ai căror copii participau la cursurile sale.
Nimeni nu îşi închipuia că instructorul, ajuns la 65 de ani, care este şi profesor de sport, ar fi putut să facă aşa ceva.
„Nu-mi vine să cred. Îl cunosc personal pe dumnealui. Nu părea genul de om care să facă aşa ceva. Şi fata mea mergea la dansuri la el”, spune o mămică din Găeşti.
Ene Nicolae are o carieră de peste 40 de ani, timp în care a câştigat numeroase concursuri atât în ţară, cât şi în străinătate. Totul s-ar fi întâmplat înainte de Paşte, dar fata a povestit abia acum cele întâmplate.
Bărbatul ar fi pipăit-o şi a încercat să o sărute chiar la el în birou pe fata de 14 ani.
Instructorul de dans, angajat al Casei de Cultură din Găeşti, se află în arestul IPJ Dâmboviţa.
„Bănuitul ar fi agresat sexual o minoră de 14 ani. Acesta a fost prezentat Judecătoriei Găeşti fiind emis un mandat de arestare preventivă pentr 30 de zile”, a declarat Ana maria Liţă, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
Profesorul Ene Nicolae, acuzat de agresiune sexuală asupra unei minore de 14 ani. FOTO: Facebook
Sursa Facebook - arhivă personală
„Nu e frumos ce a făcut. Are 65 de ani, e bătrân. Am inteles că are şi două nepoate. Îmi pare rău de el. Îl cunosc aşa ca persoană, dar nu pot să mă pronunţ dacă ar fi capabil să facă aşa ceva sau nu”, a spus un alt localnic.
Casa de Cultură din Găeşti a reacţionat, pintr-un comunicat de presă şi a precizat că a fost suspendat contractul de muncă al profesorului, imediat după ce s-a aflat că numele său a fost întocmit un dosar penal.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Tânăr arestat după ce ar fi agresat sexual o copilă de 13 ani, timp de doi ani