Carambol, pe DN-72, în care au implicate trei maşini. O femeie a ajuns la spital, cu răni grave

Carambol, pe DN-72, în care au implicate trei maşini. O femeie a ajuns la spital, cu răni grave

Un accident grav a avut loc, miercuri, pe Dn 72, pe raza comunei Lucieni, din Dâmboviţa. O femeie de 42 de ani a fost rănită în urma unui carambol în care au fost implicate trei maşini.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
La locul evenimentului, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte s-au deplasat cu o autospecială de intervenţie şi un echipaj de ambulanţă SMURD.
 
„Paramedicii SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat unei persoane rănite şi transportul acesteia la UPU Târgovişte, iar pompierii au acţionat pentru asigurarea zonei şi sablarea carosabilului. Celelalte două victime nu au necesitat transportul la spital, fiind asistate medical de echipajele de ambulantă SAJ, sosite la faţa locului”, au precizat pompierii de la ISU Dâmboviţa.
 
Din primele cercetări, de vină pentru producerea accidentului ar fi chiar victima, spun poliţiştii. Aceasta ar fi intrat în depăşirea unei coloane de maşini şi s-a izbit de un alt vehicul care venea din sens opus.
 
Victima a fost dusă la spital pentru îngrijiri, iar poliţiştii continuă cercetările.
 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările