Anca Pătrăşcoiu, prima medaliată olimpică a nataţiei româneşti, va oferi lecţii de înot la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca Pătrăşcoiu a început nataţia în 1976, până în 1985 fiind legitimată la Clubul Municipal Baia Mare.
Anca Pătrăşcoiu a început nataţia în 1976, până în 1985 fiind legitimată la Clubul Municipal Baia Mare.

Prima medaliată olimpică a nataţiei româneşti, Anca Pătrăşcoiu, acum în vârstă de 48 de ani, va preda lecţii de înot la Complexul Turistic Naţional de Nataţie din Târgovişte

În sezonul estival 2017, 27.000 de persoane au trecut pragul Complexului, atât în zona de ştraduri cât şi la bazinul olimpic, iar sala de forţă şi fitness se dovedeşte a fi neîncăpătoare.

Anca Pătrăşcoiu a început nataţia în 1976, până în 1985 fiind legitimată la Clubul Municipal Baia Mare. Din 1 ianuarie 1985 devine colegă cu Carmen Bunaciu, la Clubul Dinamo Bucureşti, unde antrenamentele se transformă în provocări, având în vedere că avea o coechipieră pe măsură aşteptărilor. 

anca patrascoiu

Din 1977 câştigă tot ce se poate la categoria de vârstă, la concursurile naţionale. În 1979 participa la prima competiţie în străînătate, Sofia, Bulgaria.

Cu toate că avea doar 14 ani, în 1981 obţine primul titlu naţional în proba de 400 metri liber. Urmează campionate europene, balcaniadă de seniori, concursuri bilaterale, de la care nu se întoarce niciodată acasă cu mâna goală, ci cel puţîn cu o medalie în probele de liber şi spate. Dacă în 1983, la primul Campionat European de Seniori, se clasează pe un loc IV la 200 metri spate, îşi ia revanşa în 1984, la Jocurile Olimpice din Los Angles. 

Anca Patrascoiu cucereşte prima medalie olimpică pentru înotul românesc la 200 metri spate. În 1985 participa la un concursul din Principatul Monaco. La 100 metri spate ajunge pe prima treapă a podiumului, la egalitate cu inotatoarea Carmen Bunaciu. Ambele primesc medalii înmânate de membrii familiei regale. 

La prima ediţie a Concursul Goodwill Games de la Moscova, cucereşte două medalii de aur, după care, în 1987, alte trei medalii de aur la Universiada, şi o altă de argint la europenele de seniori, de această dată cu ştafeta de 4×200 metri liber. Participa, în 1988, la Olimpiada de la Seul, însă deşi nu cucereşte nicio medalie se califică în finale.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite