Aioani, poate cel mai valoros component al Chindiei, se gândeşte să plece: "Voi merge să îl întreb pe preşedinte"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Prosport.ro
FOTO: Prosport.ro

Portarul Chindiei Târgovişte, Mihai Aioani (20 de ani), care a bifat şi câteva prezenţe în tricoul naţionalei de tineret, se gândeşte să părăsească echipa după ce şi-a câştigat, la baraj, dreptul de a juca încă un sezon în Liga I.

Chindia a reuşit să rămână în Liga 1, după ce a remizat pe terenul celor de la CS Mioveni, miercuri, scor 1-1, după ce în tur se impusese cu 2-0.

"Da, suntem foarte fericiţi pentru că am reuşit să câştigăm această dublă manşă şi să rămânem în Liga 1. După un sezon foarte obositor şi fizic, şi psihic. Jocuri numai din 3 în 3 zile, pot spune că ne-am realizat obiectivul acum şi aşteptăm pe viitor să vedem ce vom face. Am intrat cu gândul de la vestiar să nu luăm gol rapid, să încercăm să ne facem jocul nostru, dar, din păcate, a venit acel gol foarte rapid şi pot spune că ne-a destabilizat puţin. Nu, pentru că ştiam că diferenţa între noi şi ei este foarte mare şi am aşteptat să dăm un gol, apoi am controlat jocul. Să sprăm că 3-4 zile libere pentru că avem nevoie din plin. A fost un sezon foarte greu, încărcat psihic, oboseală foarte mnare. Am promit această şansă, da. Pot spune că am reuşlit să o fructificăm ca să pot spune ceva”, a spus Aioani, la Telekomsport.

Mihai Aioani a apărat, în acest sezon de Liga 1, de 32 de ori, dacă punem la socoteală şi cele două partide de baraj, fiind unul dintre cei mai apreciaţi tineri jucători din echipă. Între timp, Aioani a ajuns şi la naţionala de tineret a României şi-i este imposibil să nu se gândească la un transfer care să-l ajută în carieră.

"Şi mai am ceva de adăugat pentru antrenorul meu de portar, Dumitru Hotoboc. Îi mulţumesc foarte mult pentru încrederea pe care mi-a oferit-o. (Transfer?) Nu, dar îmi tot spunea <<când spui şi tu la televizor că te-am făcut mare? A venit şi momentul, acum că am terminat şi vreau să îi mulţumesc pentru tot. Momentan nu ştiu ce voi face. Voi merge în vacanţă 2-3 zile, cât vom avea şi vom vedea. O să merg să îl întreb pe domn preşedinte. Din păcate, a venit acea accidentare la deget, din care am lipsit o lună şi jumătate. E foarte greu să revii. A fost şi pandemia. Pentru mine a fost foarte greu să revin la forma de dinainte", a completat tânărul portar.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite