VIDEO Range Rover lovit violent de tren la Câmpulung Moldovenesc. Şoferul nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată

VIDEO Range Rover lovit violent de tren la Câmpulung Moldovenesc. Şoferul nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată

FOTO: ISU Suceava

Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de vineri, 14 iunie, în Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Şoferul în vârstă de 40 de ani nu s-a asigurat la trecerea cu nivelul căii ferate duble. Maşina a fost lovită violent de trenul Iaşi – Timişoara şi târâtă câţiva metri pe linia de cale ferată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accidentul rutier s-a produs vineri după-amiază, în jurul orei 19.00, la pasajul Valea Caselor din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Şoferul autoturismului marca Range Rover, înmatriculat în Botoşani, nu s-a asigurat la trecerea la nivelul căii ferate duble. Maşina Range Rover a fost lovită de trenul Inter Regio Iaşi – Timişoara şi târâtă câţiva metri pe linia de cale ferată. Conducătorul auto în vârstă de 40 de ani, originar din Dorohoi, judeţul Botoşani, a rămas încarcerat. 

Când salvatorii de la SMURD au ajuns la faţa locului, bărbatul era semiconştient. La un moment dat a început să comunice cu paramedicii. El a fost transportat la spitalul din localitate, după care a fost transferat la Spitalul judeţean „Sf. Ioan cel Nou”. În urma primului consult medical, medicii au constatat că şoferul a suferit un traumatism toracic.

Din cauza accidentului, circulaţia pe calea ferată a fost blocată timp de 70 de minute.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: