Suceava: Încep Zilele Sucevei cu buget de austeritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deviza din acest an este „distracţie maximă cu bani puţini“

Sucevenii sărbătoresc Zilele Oraşului cu buget de criză, care este la jumătate faţă de cel de anul trecut.

Zilele Sucevei vor fi sărbătorite începând de mâine până duminică, 28 iunie, interval în care vor fi organizate mai multe manifestări.Printre acestea se numără concerte de muzică populară, folk şi uşoară, care atrag cel mai numeros public pe esplanada Casei de Cultură.

„Bugetul pentru anul acesta este de 60.000 de lei, plus 10.000 din sponsorizări pentru masa festivă. Este un buget mai mic decât cel de anul trecut, dar sperăm ca sucevenii să aprecieze efortul”, a declarat viceprimarul Viorel Seredenciuc.
Manifestările dedicate Zilelor Sucevei sunt organizate de Consiliul Local în colaborare cu Complexul Muzeal Bucovina.

La sarmale înainte

Şeful administraţiei locale a anunţat că, la fel ca şi în anii precedenţi, va împărţi împreună cu soţia sa 10.000 de sarmale şi apă minerală pelerinilor care vor veni la slujba de la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou“. „Sarmalele sunt aproape gata, iar eu sunt responsabil cu tăiatul cepei”, a spus primarul Ion Lungu.

Deschiderea manifestărilor prilejuite de Zilele Sucevei va avea loc mâine, de la ora 15.00, când vor fi înmânate diplome ceţănilor de onoare, dar şi cuplurilor care sărbătoresc nunta de aur. La ora 16.00 va începe un concert de muzică populară. La 18.00, Ansamblul Ciprian Porumbescu va susţine un concert, iar la ora 20.00 va avea loc un spectacol de muzică uşoară susţinut de trupe locale. Miercuri, joi şi vineri, la Muzeul Satului Bucovinean va fi organizat Târgul Meşterilor Populari, iar de la ora 16.00 vor avea loc concerte de muzică populară.

„Deşi bugetul este jumătate faţă de cel de anul trecut sper ca evenimentele pregătite să fie pe placul sucevenilor de toate vârstele”, a precizat. Zilele Oraşului se vor încheia duminică cu un foc de artificii.

Muzică pentru tineret

Vineri, de la ora 19.00, Dinu Olăraşu, formaţia Ţapinarii şi alţi artişti vor susţine un concert de muzică folk. Sâmbătă, de la aceeaşi oră, încep recitalurile susţinute de Smiley, Cargo, Intensiv şi Blaxy Girls.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite