Mesajul unui chirurg sucevean: „De Înviere, voi fi în spital cu o candelă aprinsă şi, dacă-mi vor permite pacienţii, cu o carte de rugăciuni în mână“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chirurgul Cristina Hrustovici. FOTO: Facebook
Chirurgul Cristina Hrustovici. FOTO: Facebook

Chirurgul sucevean Cristina Hrustovici a scris un mesaj pe contul său de Facebook în care îi îndeamnă pe români să-şi petreacă sărbătorile pascale acasă, pentru a nu se infecta cu COVID-19. Medicul spune că este de gardă în noaptea de Înviere şi că nu poate ieşi la fereastră pentru a cânta „Hristos a înviat”, pentru că geamul dă spre morgă.

Cristina Hristovici a scris mesajul înainte ca ministrul de Interne, Marcel Vela, să revină asupra acordului încheiat cu BOR şi să anunţe că lumina pascală va fi distribuită de clerici şi voluntari din parohii.

Medicul îi îndeamnă pe români să stea acasă de Paşti, ca să nu se infecteze cu COVID-19. Chirurgul a dat de înţeles că sistemul medical nu va face faţă unui număr mare de îmbolnăviri.

„Săptămâna viitoare, când va avea loc o explozie a cazurilor de îmbolnăvire şi, inevitabil, a deceselor, şi bolnavii nu vor avea unde să stea şi nici cine să-i îngrijească nu va mai avea, să nu plângeţi şi să nu vă plângeţi. Vă spune asta un om care în noaptea de Înviere va fi în spital, cu o candelă aprinsă şi, dacă pacienţii mi-o vor permite, cu o carte de rugăciuni în mână. Şi îmbrăcată ca-n poze. Şi sunt o favorizată a sorţii, asistentele, infirmierele, colegii mei din ATI şi UPU nu vor avea şansa asta. Dacă aş fi fost acasă, aş fi ieşit la geam cu o lumânare şi aş fi cântat HRISTOS A ÎNVIAT de la fereastră. La spital nu pot, fereastra camerei de gardă dă spre morgă”, a arătat chirurgul sucevean.

Cristina Hristovici a spus că se numără printre persoanele care, de regulă, participă la ritualurile religioase din Vinerea Mare şi din noaptea de Înviere, „dat acum sunt vremuri excepţionale”. 

”Şi da, sunt un om care merge de ani de zile în Vinerea Mare la Prohod, şi care, când munca i-a permis-o, a fost la Înviere la biserică, şi chiar şi la Sfânta Liturghie de după, până dimineaţa. Şi,atunci când pot, particip şi la Sfânta Liturghie de duminică. Dar acum sunt vremuri excepţionale şi trebuie luate măsuri excepţionale. Dacă nu, vă rog frumos să nu vă plângeţi. Nu aveţi nicio scuză”, a arătat chirugul.
 


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite