Focul a mistuit câte o casă la două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii încearcă să stingă focul izbucnit la o gospodărie din judeţ
Pompierii încearcă să stingă focul izbucnit la o gospodărie din judeţ

În primele două săptămâni din ianuarie, pompierii au stins deja de două ori mai multe incendii decât în perioada similară de anul trecut. 

De la începutul anului, pompierii au intervenit, în medie, o dată la două zile, iar valoarea bunurilor arse se ridică deja la 188.000 de lei. Cel mai puternic incendiu s-a produs în comuna Stroieşti, unde o femeie era să ardă de vie, iar paguba produsă a fost de 50.000 de lei.

O situaţie la fel de gravă s-a înregistrat şi la gospodăria lui Ioan A., din Putna, în a doua zi a anului nou, care a rămas fără bunuri de 45.000 de lei. Din cele şapte incendii, trei au izbucnit de la suprasolicitarea instalaţiilor de încălzire, două prin scurgerea de gaze de la butelie, unul din cauza scurtcircuitului şi unul din cauza scânteilor de pe coşul de evacuare a fumului.

Au dormit la rude

În ciuda statisticii sumbre de început de an, pompierii au reuşit să salveze bunuri în valoare de 968.000 de lei. „În fiecare intervenţie mai întâi salvăm oamenii din case, apoi animalele din şură. În cazul incendiilor de la începutul acestui an am salvat animale în valoare de 250.000 de lei. Atragem atenţia oamenilor să supravegheze aparaturile electrocasnice şi să le scoată din priză atunci când pleacă de acasă“, a precizat Dan Baltaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Suceava.

În urma stingerii incendiilor, proprietarii locuinţelor au fost nevoiţi să se mute temporar pe la rude sau la vecini deoarece casele au devenit de nelocuit.

Salvată din flăcări

Dacă în 2009, în 13 zile au fost înregistrate trei incendii, de la începutul acestui an pompierii au fost solicitaţi în şapte cazuri. Prima victimă din 2010 este o femeie de 73 de ani din comuna Stroieşti. Pe 5 ianuarie, casa i-a fost cuprinsă de flăcări, iar femeia a fost salvată în ultimul moment de către pompieri. Ea a ajuns la spital cu arsuri de gradul I pe mâini şi picioare.

„Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza scăpărilor de gaze. Au ars mobilierul, aparatura electrocasnică şi alte bunuri materiale din interiorul unei camere, iar tencuiala interioară a pereţilor s-a deteriorat“, a mai adăugat Dan Baltaru.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite