Ecologistul Daniel Bodnar a fost agresat de două ori anul trecut. „Am luptat până la sânge”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Bodnar, după atacul de la Mălini FOTO: Facebook / Daniel Bodnar
Daniel Bodnar, după atacul de la Mălini FOTO: Facebook / Daniel Bodnar

Activistul de mediu Daniel Bodnar, imobilizat într-un scaun rulant în urma unui accident de maşină, produs în timpul unei acţiuni de monitorizare a unui transportator de masă de masă lemnoasă, a fost agresat de două ori anul trecut. Prima dată în luna septembrie şi a doua oară în luna decembrie.

Ecologistul Daniel Bodnar din jdueţul Suceava a fost agresat de două ori, anul trecut. Agresprii sunt anchetaţi, dar dosarele lor n-au ajuns încă în instanţă. 

„În septembrie, am urmărit un camion, fratele patronului a venit nervos, părea sub influenţa alcoolului, a sărit la scandal. M-a lovit. A unit un grup de vreo 15 persoane, agenţi privaţi sau angajaţi de-ai săi. M-au lovit două persoane. Dovezile sunt foarte clare. Au îmbrâncit şi poliţiştii care au fost acolo. Noi am cerut chiar să fie audiaţi şi poliţiştii. Pur şi simplu poliţistul se ruga de aceşti indivizi să stea liniştiţi. În octombrie, anul trecut, am primit ultimul răspuns de la Poliţie în care mi s-a comunicat că urmează să fie audiaţi şi trimişi în judecată, dar este deja un an de zile. Nimeni nu ne ţine nimeni la curent”, a arătat Daniel Bodnar. 

Cât priveşte cel de-al doilea incident, agresiunea s-a produs la Mălini.

Activistul de mediu a urmărit un camion cu lemne şi a sunat la 112, pentru că avea suspiciuni că remorca era supraîncărcată.  Însă, până să ajungă poliţiştii la faţa locului, camionul a ajuns în curtea unei firme.

Daniel a rămas la poartă, unde 5 angajaţi ai firmei au început să arunce cu pietre în maşina sa. Un bolovan a reuşit să spargă geamul autoturismului şi mai multe cioburi l-au tăiat pe faţă pe ecologist. 

„Patronul a spus că autoarea atacului este mama lui, o femeie în vârstă, care în urma acţiunii mele s-ar fi speriat şi ar fi aruncat două pietre spre poartă. Este vorba despre mărturie mincinoasă clar. Au vrut să dea vina pe această femeie pentru a scăpa ceilalţi”, a arătat sursa citată.

Daniel spune că a făcut tot ce a putut ca să apere pădurile din Bucovina.

El consideră că atacul asupra activisului Tiberiu Boşutar şi a jurnaliştilor, produs pe 16 septembrie, într-o pădure din Bucovina, a fost premeditat. 

„Noi am făcut tot ce am putut, am luptat până la sânge. Nu cred că într-o ţară democratică, în anul 2021, se poate întâmpla aşa ceva. Aceşti oameni sunt pur şi simplu sălbatici. Vă spun care este singura cauză. Sunt protejaţi de politicieni. Au protecţie foarte mare, pădurari, agenţi economici şi toţi, împreună, formează un clan, un grup infracţional organizat care pune umărul la distrugerea pădurilor României. Noi am luptat. Eu sunt încă în cărucior, sunt în perioada de recuperare, dar nu trebuie să se ajungă aici”, este de părere ecologistul.

Vă amintim că la începutul acestui an Daniel Bodnar a suferit un accident rutier, în timp ce se afla într-o acţiune de monitorizare a unui camion care transporta buşteni. În urma accidentului, tânărul, care era pasager în maşină, a rămas imobilizat într-un scaun rulant. Recent, a scris pe Facebook că tratamentul de recuperare dă roade şi că a reuşit să facă câţiva paşi, deocamdată sprijinit de alte persoane. 

„A fost o perioadă foarte grea, am muncit mult şi ma bucur că am depăşit toate pronosticurile primite! Probabil că vor mai dura câteva luni până voi reveni complet sănătos, dar viaţa este o luptă şi ştiu că voi reuşi! Mulţumesc lui Dumnezeu că pot face primii paşi cu ajutor şi pot spera la o recuperare completă şi vouă vă mulţumesc că aţi fost mereu alături! Fiecare îşi va primi rasplata pentru binele făcut. Dumnezeu să vă dea sănătate vouă şi familiilor voastre!”, este cel mai recent mesaj publicat pe pagina de Facebook a lui Daniel Bodnar.  

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Cei patru invidivizi care au agresat doi jurnalişti şi un activist de mediu, la Suceava, au fost puşi în libertate

Cine sunt agresorii care au umplut de sânge un activist de mediu şi doi jurnalişti, într-o pădure din Bucovina

Coşmarul trăit de activistul Tiberiu Boşutar, dezbrăcat în pielea goală şi bătut cu cruzime într-o pădure din Bucovina

Doi jurnalişti şi un activist de mediu, bătuţi crunt în timp ce filmau un documentar despre tăierile de lemne: „Au fost 20 de oameni cu topoare” VIDEO

Tánczos Barna, după atacul asupra jurnaliştilor şi activistului de mediu: „Lucrurile au ajuns mult prea departe“

Orban, despre agresarea a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu la Suceava: Este abominabil ceea ce s-a întâmplat. Vinovaţii trebuie pedepsiţi drastic

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite