Cumplitul incendiu care a distrus o treime din Bucureşti: „A prefăcut în ruine înfiorătoare o parte dintre cele mai frumoase cartiere“
0La data de 23 martie 1847, un incendiu de proporţii a avut loc în Bucureşti, acest nefericit eveniment reprezentând cea mai mare calamitate din istoria capitalei României. S-a aproximat că o treime din Bucureştiu a fost distrus de flăcările puternice. Zona comercială a oraşului a fost puternic afectată, majoritatea clădirilor de acolo fiind construite din lemn.
În prima zi de Paşte a anului 1847, în după amiaza zilei de duminică, capitala Ţării Româneşti a fost afectată de flăcările unui incendiu ce avea să rămână cunoscut în istorie drept „Focul cel Mare”. Pe vremea aceea, se obişnuia ca localnicii să tragă cu armele de foc în aer pentru a sărbători ziua de Paşte. Un bucureştean neatent şi-a descărcat puşca taman în tavanul casei. Scândurile s-au aprins imediat, flăcările distrugând în câteva secunde întreg podul locuinţei.
„Eri la un ceas după amiaza, pe când toată lumea se afla veselindu-se, pustiitorul element al focului, sprijinit de o suflare furtunoasă a Austrului, a prefăcut în puţine ceasuri, în ruine înfiorătoare, o parte din cele mai frumoase, mai populate şi mai bogate cartiere ale capitalei. A jefuit multe fiinţe şi a dat în pradă nenorocirei şi a lipsei celei mai grozave un număr însemnat de familii, lăsându-le goale şi subt acoperământul cerului. Focul a început de la o casă mare a cluceresei Druganeaschi de lângă biserica Sfântul Dimitrie. S-a întins cu iuţeala fulgerului în forma de triunghiu, pe de o parte, spre Curtea Veche şi puşcărie înainte, iar pe de alta, spre Lipscani şi Sf. Gheorghe cel Nou, mistuind într-o clipă tot ce a întâmpinat într-acest triunghiu până când răsuflând afara din oraş şi nemaigăsind hrană, a trebuit să stea”, scria ziarul Vestitorul Românesc.
Ghinionul a făcut ca în acea zi vântul să bată extrem de puternic. Astfel, focul s-a extins rapid la imobilele vecine, în doar câteva zeci de minute o bună parte din întreg oraşul fiind cuprinsă de flăcări. Casa de la care a pornit între dezastrul era chiar în mijlocul capitalei în apropiere de Hanul Constantin Vodă.
„În mai puţin de o oră, toată partea de răsărit a oraşului a devenit o mare de foc care distrugea, neţinând seamă de nimic. Între tânguitul clopotelor ce cu doar câteva ore înainte anunţaseră vesele Sfintele Paşti şi ţipetele ascuţite ale oamenilor disperaţi, vâlvătaia se ridica pe stâlpii caselor, în turla bisericilor, în coroana arborilor. Pe străzile fumegânde bărbaţi şi femei alergau care – ncotro, cu chipuri răvăşite, învineţite de fum, înroşite de flacără. Unii purtau în mâini doniţele goale şi priveau cum focul nemilos le arde toată agoniseala, mai cu seamă că toate prăvăliile mai aveau încă din marfa adusă pentru vânzările din perioada Sfintelor Paşti”, menţiona Ciprian Plăiaşu în „Două hanuri, o poveste, în Povestea Hanului”.
Focul nu a fost stins în totalitate decât abia după circa două săptămâni de zile. În tot acest timp, Bucureştiul a fost acoperit de un fum negru. Conform istoricilor, circa 2.000 de clădiri au fost distruse în cumplitul incendiu, printre care s-au numărat şi şapte biserici. Pagubele au fost estimate la acea vreme la 55 de milioane de lei. Din nefericire, 15 oameni şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva sute s-au ales cu tot felul de arsuri.
Tragedia prin care au trecut oamenii ce locuiau în Bucureşti a impresionat întreaga Europă. Ţara Românească a primit sprijin financiar din partea Rusiei, a Imperiului Otoman, precum şi din partea mai multor boieri. La scurt timp după producerea acestui incendiu, în oraş a fost înfiinţat un post de pompieri.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
