Reţea modernă de transport public în Bărăgan. Suma la care se ridică investiţia realizată cu bani europeni

Reţea modernă de transport public în Bărăgan. Suma la care se ridică investiţia realizată cu bani europeni

Oraşul Slobozia se modernizează FOTO Adevărul

Slobozia tinde să devină un oraş inteligent, iar primul pas vizează dezvoltarea unei reţele ecologice şi eficiente de transport care va susţine mobilitatea persoanelor şi a mărfurilor. Autorităţile locale au semnat contractul de finanţare privind reabilitarea căilor de rulare ale transportului public, o investiţie de peste 28 milioane de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Propunându-şi să asigure un serviciu eficient de transport public de călători şi condiţii optime pentru utilizarea mijloacelor nemotorizate de transport, administraţia locală va autoriza o serie de investiţii prin care vor fi diminuate emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul municipiului, precum şi numărul deplasărilor cu autoturismele personale.

În acest sens, vor fi create benzi de circulaţie destinate exclusiv transportului public, pe o lungime de peste opt mii de metri liniari, şi piste de biciclete pe o suprafaţă de peste nouă mii de metri pătraţi. Totodată, va fi modernizat spaţiul pietonal, pentru creşterea siguranţei pietonilor pe traseele pietonale, şi va fi amenajat un spaţiu verde pe o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi. Implementarea proiectului va conduce la dezvoltarea unei reţele de transport ecologice şi eficiente ce va susţine mobilitatea persoanelor şi a mărfurilor, creând astfel cadrul de dezvoltare a unui oraş inteligent şi îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor.
 
Acest demers este complementar cu alte şapte aplicaţii, toate constituind măsuri destinate asigurării unei infrastructuri corespunzătoare mobilităţii urbane moderne, conforme prevederilor europene.
 

10 aplicaţii, depuse de Primăria Slobozia

 
Administraţia locală beneficiază de finanţare nerambursabilă prin Regio şi un buget a cărui valoare totală este de 28.171.340,42 lei. Din aceştia, aproape 24 de milioane de lei constituie contribuţia din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, peste 3,6 milioane de lei reprezintă alocarea din bugetul de stat, în timp ce beneficiarul asigură o cofinanţare eligibilă de peste 563 de mii de lei.
 
În prezent, din cele 1.178 de proiecte (inclusiv aplicaţiile depuse în cadrul Strategiei Uniunii Europene privind regiunea Dunării (SUERD) înregistrate la nivelul regiunii Sud Muntenia, prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 8 miliarde de lei, 74 de cereri de finanţare, cu o valoare solicitată de peste 1,4 miliarde de lei, au fost depuse de cele şapte municipii reşedinţă de judeţ din regiunea noastră, în cadrul Axei prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”. Dintre acestea, 10 aplicaţii, cu o valoare solicitată de peste 114 milioane de lei, au fost depuse de Primăria Municipiului Slobozia.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările