Program after-school pentru rromii din Căzăneşti

Program after-school pentru rromii din Căzăneşti

Foto arhivă

Micuţii de etnie rromă din oraş proveniţi din familii defavorizate vor beneficia de un program after-school, iniţiat de reprezentanţii autorităţilor locale. Cursurile la care copii vor participa au la baza o programă specială prin care aceştia sunt învăţaţi, în special, cum să se comporte în societate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primele lecţii pe care copiii rromi din Căzăneşti le vor învăţa vor fi cele de educaţie civică, prin care ei vor fi învăţaţi ce înseamnă societatea, semenii aflaţi în suferinţă şi cum trebuie ei ajutaţi şi sprijiniţi.

Lecţiile se vor desfăşura în cadrul unei săli dotate cu calculatoare performante, ce urmează a fi amenajată de reprezentanţii autorităţilor locale în perioada următoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările