Frumoasele mânăstiri din Bărăgan unde vă puteţi petrece noapte de Înviere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevarul.ro
FOTO: Adevarul.ro

În noaptea Învierii, creştinii care poposesc în Bărăgan pot lua lumină la cele mai frumoase lăcaşuri de cult. Amplasate în inima pădurii sau în zone pustii, mânăstirile din Bărăgan au porţile deschise pentru toţi oamenii care vor să rostească „Hirstos a înviat!”.

Slobozia, centrul urban al Bărăganului, ascunde la una dintre marginile hotarelor sale un loc unde istoria şi spiritualitatea se unesc sub aceeaşi cupolă. Este vorba despre mânăstirea „Sfinţii Voievozi”, lăcaş de cult atestat documentar în anul 1615. Izvoarele istorice vorbesc despre faptul că mânăstirea a fost ridicată de unul dintre nobilii apropiaţi domnitorului Matei Basarab.

În 1639, mânăstirea intră sub directa olbăduire a voievodului care ordonă să se  execute în acest loc ample lucrări de restaurare. La slujba de sfinţire a paraclisului bisericii participă un sobor de 500 de preoţi şi arhierei, ceremonia religioasă fiind oficiată de patriarhul Constantinopolului.

Mult mai târziu, la începutul secolului XIX în incinta mânăstirii de la Slobozia a funcţionat o impresionată bibliotecă, al cărei patrimoniu era alcătuit din peste 200 de titluri de cărţi, cele mai multe dintre ele de sorginte religioasă.

manastiri baragan

Mânăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia FOTO: Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

Astăzi, zeci de credincioşi trec pragul lăcaşului şi vin să îl simtă pe Dumnezeu aproape aici. Mânăstirea Sfinţii Voievozi adăposteşte o raclă din argint, unde se află aşezate moaştele a nouă sfinţi, dar şi o bucată din Crucea Sfântă, pe care Mântuitorul Iisus Hirstos a fost răstignit pe dealul  Golgotei.     

Mânăstirea de la poalele cetăţii Helis

În apropiere de ruinele cetăţii „Helis”, locul unde se presupune că şi-ar fi avut scaunul de domnie Dromichete, primul rege dac, se află mânăstirea Balaciu.

Lăcaşul de cult a fost ctitorit la mijlocul secolului XIX de către familia de moşieri Neacşu şi Ecaterina Pitişteanu, veniţi în Bărăgan de prin părţile Argeşului.

manastiri baragan

Cetatea „Helis” FOTO: slobozia.adevarul.ro

În perioada de dinaintea Primului Răboi Mondial la mânăstirea Balaciu a funcţionat o şcoală de cântăreţi bisericeşti, mutată apoi la Medgidia, în judeţul Constanţa. Preoţii care au slujit în trecut aici au lăsat în memoriile pe care le-au scris o serie de explicaţii cu privire la binecuvântarea acestui loc. Oameni grav bolnavi îşi găseau alinarea sufletească şi trupească, întorcându-se către casele lor vindecaţi.

manastiri baragan

Mânăstirea Balaciu FOTO: Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

În 1959 însă, în baza Decretului 410, mânăstirea Balaciu s-a aflat pe lista celor peste 100 de lăcaşuri de cult din România care au fost desfiinţate. Astfel, locul care aducea alinarea oamenilor a fost transformat în Cooperativă Agricolă de Producţie (CAP), călugării care slujeau aici fiind alungaţi sau închişi în închisori.

Credinţă în mijlocul pustietăţii

Satul Hagieni din Bărăgan este cunoscut drept cea mai pustie localitate din zonă. Toate aceastea deoarece mica localitate a fost măturată de apele râului Ialomiţa, în urma inundaţiilor din 1977.

manastiri baragan

Pustiul din Hagieni FOTO: slobozia.adevarul.ro

Deşi locul pare de-a dreptul părăsit, le este vizitat la fiecare sărbătoare importantă de mulţi creştini care vin să se roage la mânăstirea cu hramul „Sfântul Nicolae”. Lăcaşul de cult este printre cele mai tinere mânăstiri înfiinţare în Bărăgan, fiind construită în anul 1995 şi populată cinci ani mai târziu.

image

Mânăstirea „Sf. Nicolae” Hagieni FOTO: Espicopia Slobozie şi Călăraşilor

Biserica apare ca o construcţie masivă din zid de cărămidă, în formă de cruce, compartimentată în altar, naos şi pronaos. Clopotniţa, improvizată pe un cadru din lemn acoperit cu tablă, se află la 5 m vest de pridvor. La 10 metri sud vest de pridvor este construit un monument al eroilor din primul război mondial.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite