FOTOGALERIE Revoluţionarii din Slobozia au intrat în greva foamei

FOTOGALERIE Revoluţionarii din Slobozia au intrat în greva foamei

Nemulţumiţi de tratamentul la care sunt supuşi, revoluţionarii protestează

Măsurile statului de reducere a drepturilor luptătorilor, răniţilor şi urmaşilor celor ucişi la Revoluţie agită spiritele în rândul revoluțţonarilor ialomiţeni. În semn de protest, aceştia au intrat ieri în greva foamei.

Ştiri pe aceeaşi temă

La nivel național au fost demarate proteste de amploare ale revoluționarilor. Din cei peste 100 de membri ai Asociației Revoluționarilor din Ialomița, primul  care au început protestul al Slobozia este revoluționarul Alexandru Papuc (51 de ani).

Acesta a mers la sediul asociației din oraș și a participat alături de colegii săi în cadrul unei ședințe în care s-au dezbătut problemele legate de măsurile impuse de guvernanți referitoare la reducerea drepturilor celor care au luptat în decembrie 1989.


  CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE

Bărbatul a declarat în fața tuturor că intră în greva foamei. Fără să mai stea pe gânduri, bărbatul și-a agățat de gât o pancartă pe care erau inscripționate cu litere mari de culoare neagră cuvintele „GREVA FOAMEI“. De asemenea,  la intrarea în sediul Asociației oamenii au lipit un panou pe care au scris același lucru.

„Este inadmisibil ceea ce se întâmplă. Noi ne-am jertfit pentru libertate, nu ne pot lua toate drepturile. Vreau să fac greva foamei pentru că așa ceva nu se poate“, a declarat revoltat revoluționarul din Slobozia.

Tot ieri, o delegație a revoluționarilor din oraș a  plecat să susțină protestele din Timișoara și va mărșălui prin țară până marți când, vor picheta în fața Palatului Victoria din Capitală.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările