Vitalie Stanciu, fostul primar al oraşului Balş, trimis în judecată de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vitalie Stanciu
Vitalie Stanciu

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a lui Vitalie Stanciu, fostul edil al Balşului. Alături de el, în acelaşi dosar, a mai fost trimis în judecată şi administratorul unei firme.

Fostul primar Vitalie Stanciu este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi două infracţiuni de fals intelectual, dintre care una în formă continuată. Potrivit procurorilor, celălalt inculpat din dosar, Eugen Butoi, administrator la SC Eurocom SRL, a folosit sau prezentat declaraţii sau documente false, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunităţii Europene. De asemenea, el mai este cercetat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi uz de fals în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului, pe parcursul derulării procedurilor de accesare a unor fonduri SAPARD în vederea construirii unui abator în Balş, în perioada 2006-2007, Eugen Butoi a prezentat la mai multe instituţii documente false, inexacte sau incomplete referitoare la ridicarea construcţiei.

Dosarul, judecat la Tribunalul Dolj

Procurorii mai spun că firma acestuia a obţinut pe nedrept suma de peste 900.000 lei, reprezentând fonduri din bugetul Comunităţilor Europene şi din bugetul naţional. „În demersul său, Butoi Eugen a fost sprijinit de inculpatul Stanciu Vitalie, care, în calitate de Primar al oraşului Balş judeţul Olt, a dispus emiterea şi prelungirea în mod nelegal a documentelor false depuse la A.P.D.R.P., respectiv certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire. De asemenea, Stanciu Vitalie a omis să înregistreze în evidenţele speciale ale Primăriei aceste documente pentru a ascunde faptul că lucrările au fost începute fără respectarea legii“, se arată în comunicatul DNA. Bugetul Primăriei Balş a fost prejudiciat astfel cu suma totală de 35.512,46 lei reprezentând taxele pe care S.C. EUROCOM S.R.L. ar fi trebui să le achite pentru emiterea actelor respective.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Dolj.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite