Vin banii pentru dispozitive medicale. Pacienţii care au nevoie de îngrijiri la domiciliu şi nu sunt în fruntea listei mai au de aşteptat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacienţii  care au solicitat dispozitive medicale au speranţe că vor primi deciziile în curând
Pacienţii  care au solicitat dispozitive medicale au speranţe că vor primi deciziile în curând

CJAS a primit parte din banii solicitaţi pentru finanţarea serviciilor medicale până la sfârşitul anului, însă sectoare întregi rămân în continuare descoperite.

Vestea bună, pentru pacienţii asiguraţi din judeţul Olt, este că dacă se află pe lista de aşteptare pentru un dispozitiv medical vor primi decizia în curând. Bugetul CJAS a fost suplimentat, astfel că, spune preşedintele instituţiei, Florin Ciocan, este posibilă onorarea cererilor de pe listă. În prezent perioada de aşteptare era de două luni şi jumătate, din banii alocaţi iniţial fiind onorate prioritar, conform criteriilor din normele specifice, solicitările pacienţilor care au nevoie de oxigenoterapie şi ai pacienţilor operaţi care au nevoie de stomii. „Din analiza noastră, scăpăm de listă la dispozitivele medicale“, a declarat Ciocan.

Speranţele se opresc însă aici, pentru că alte sectoare rămân în continuare subfinanţate. Deşi s-au alocat bani în plus şi pentru îngrijiri la domiciliu (acele servicii despre care procurorii spun că la Bucureşti se acordau fictiv, în sume colosale, un lot impresionant de şefi, funcţionari şi colaboratori fiind în prezenţi cercetaţi penal), doar foarte puţine din cele 215 solicitări aflate în aşteptare vor putea fi onorate. Astăzi se emit decizii pentru solicitări depuse în luna aprilie a acestui an, adică un răspuns la jumătate de an, parte dintre pacienţi nemaiavând, din păcate, la momentul la care se întâmplă să le fie aprobat dosarul, nevoie de acest ajutor.

Medicina stomatologică primeşte zero lei, cei 24 de medici încă în contract cu CJAS Olt fiind, practic, resemnaţi. Pentru întreg anul au fost alocaţi 609.000 lei, ceea ce înseamnă o medie de puţin peste 2.000 lei lunar, bani din care stomatologii să reuşească să trateze, gratuit, copii, bătrâni şi persoane de vârstă activă la un loc.

Firimituri au fost alocate şi pentru transportul sanitar efectuat de singurul serviciu de ambulanţă privat aflat în contract cu CJAS (se mai primesc 8.000 lei, pentru tot anul fiind alocaţi 123.000 lei pentru transportul unor categorii însemnate de pacienţi asiguraţi – pacienţi cu fracturi, cu tumori cerebrale operate, cu deficit motor sever al membrelor inferioare, cu malformaţii vasculare cerebrale – anevrisme etc. - care pot beneficia, mai mult în teorie, de ambulanţă atunci când merg la recuperare, la investigaţii periodice şi recontroale etc. ).

Banii ajung, în schimb, pentru medicii de familie, pentru specialităţile clinice şi nici spitalele nu vor avea prea mult de suferit, după noua alocare de fonduri.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite