VIDEO Povestea în imagini a socăciţelor: „Până la urmă toţi vrem să mâncăm sarmale de Crăciun, nu vrem friptură în sânge din Argentina“

VIDEO Povestea în imagini a socăciţelor: „Până la urmă toţi vrem să mâncăm sarmale de Crăciun, nu vrem friptură în sânge din Argentina“

Un cunoscut fotograf a adus la Slatina al 12-lea album al său dedicat redescoperirii satului românesc. Printre „actorii“ poveştilor în imagini se regăsesc şi tanti Lenuţa şi tanti Olga, oltencele care au pregătit bucate de demult.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Un album de fotografie care care va fi, cu siguranţă, deosebit de căutat peste ani a fost prezentat publicului din Slatina în cadrul unui eveniment cu gust de bucate româneşti autentice, desfăşurat la Muzeul Judeţean. Dincolo de fotografiile care te poartă în copilărie, universul surprins de obiectiv fiind din ce în ce mai greu de găsit astăzi, chiar şi în gospodăriile ţărăneşti, evenimentul a bucurat şi papilele gustative, organizatorii pregătind mâncăruri olteneşti făcute după reţete vechi.

Răzvan Voiculescu, autorul albumului, este deja cunoscut publicului slătinean ca autor al trilogiei ROST, în care de asemenea „păstrătoare de rost“ oltence  şi-au găsit locul.

În primul film documentar prezentat la evenimentul de lansare a albumului „Bucătăria hoinară se întoarce“, tanţi Lenuţa a uimit prin descrierea unei lumi atât de cunoscute şi, cu toate acestea, atât de îndepărtate a copilăriei de la sat, cu bucuria de a rupe în două pâinea caldă, proaspăt scoasă de sub ţest.

Bucate de demult, pregătite cu nostalgie în cadrul proiectului «Bucătăria hoinară se întoarce»: „Noi chiar am avut copilărie“

Fiecare dintre cei prezenţi a rezonat cu cel puţin una dintre ipostazele prezentate în fotografii sau în imagini, cele două filme documentare proiectate în cadrul evenimentului stârnind atâtea şi atâtea reacţii de tipul:   „Aaaa, dar de când n-am mai văzut asta!“, „Da, îmi amintesc, ce gust avea….!“, „Îmi lasă gura apă!“, „Adevăraaaat.!“ etc..

Sunt poveştile spuse în cuvinte, în documentar, şi în gesturile suprinse în fotografii, într-un décor din ceea ce deja ne pare altă lume. Acesta a şi fost, de altfel,  subiectul discuţiei, înainte de a ne fi prezentate „socăciţele“, acele bucătărese din popor, care au transmis de la o generaţie la alta o bogăţie aproape pe cale de dispariţie.

Aventura descoperirii lor îi implică, în cazul poveştilor olteneşti, pe etnograful Claudia Balaş, şefa secţiei Etnografie a Muzeului Judeţean Olt şi omul care a bătut satele şi a căutat ceea ce ştia cu siguranţă că reprezintă autenticul, şi pe istoricul Laurenţiuu Guţică, implicaţi activ în descoperirea bucătăriilor de odinioară, în care reţetele sunt de demult, dar şi „recuzita“ a rămas din alte timpuri.  

„Oameni, timpuri, anotimpuri, vremuri, poveşti…“

Albumul lansat şi la Slatina este o poveste în imagini despre oameni, timpuri, anotimpuri,  vremuri, poveşti, a explicat istoricul Laurenţiu Guţică, amfitrionul evenimentului. 

„Nu este un album singular. Vreau să ştiţi că într-o carieră de 20 de ani a lansat 14 albume. Dacă veţi căuta oricare album semnat Răzvan Voiculescu în biblioteci private sau la colecţionari, le veţi găsi, însă nu le veţi găsi decât la oameni aleşi. Să faci 14 albume de promovare a Romnâniei, a acelei Românii frumoase, a acelei Românii profunde, pe care ne învaţă, cu fiecare album, să o redescoperim…. (…) În acest album veţi vedea poveşti, şi nu reţete culinare, veţi vedea oameni adevăraţi, sunt 44 de actori, eu aş spune anonimi, cu toate că pe primele pagini ei au şi nume, sunt 28 de socăciţe, adică de bucătărese, şi 16 vrăjitori ai bucătpriei tradiţionale româneşti“, a spus gazda evenimentului, autorul albumului explicând la rândul său cât de greu i-a fost să găsească aceşti oameni şi decorul autentic românesc, dar mai ales ce durere, fizică, a subliniat Răzvan Voiculescu, resimte la gândul că aceste locuri sunt din ce în ce mai puţine şi că fenomenul ireversibil continuă.

„Nu vrem să modernizăm cozonacii de Paşte, îi vrem pe cei de la bunica“

„Uitaţi-vă puţin în 30 de ani cam ce s-a întâmplat cu satul românesc. Nu vobesc de partea că milioane au plecat din sat, şi-i înţeleg cumva. Nu au ce să facă aici, vor să ducă o viaţă decentă, au ales alte ţări ca să-şi crească copiii în condiţii mai bune. Asta-i altă discuţie, despre ce vrei să faci pentru ţară şi cât vrei pentru tine. Dar nu asta discutăm acum.


Ar trebui să conştientizăm faptul că e fain să rămânem , cel puţin partea pe care o pot vedea ceilalţi, să rămână aşa cum a fost ea. Până la urmă toţi vrem aceleaşi sarmale minunate de Crăciun, nu vrem să mâncăm friptură în sânge din Argentina. Nu mai zic de cozonacii de Paşte. Nu vrem să-i modernizăm, noi vrem să-i avem pe aceia de la bunica. Aşa ar trebui teoretic să gândim în toată această conservare pe care ar trebui fiecare, o bucăţică, un milimetru, să ne dorim să o facem. Dar trebuie să existe implicaţie în chestia aceasta.

Încerc să salvez partea mea din vină prin dedicaţia acestor albume, pentru că ele cu siguranţă nu reprezintă o afacere. Nu e niciun fel de afacere. Am multe alte proiecte de făcut ca fotograf ca să le finanţez pe acestea. Dar sunt mândru de ele pentru că astea or să rămână în nişte biblioteci, în nişte muzee. Peste vreo 30 de ani or să zică – asta a fost în România? - Asta e partea de frustrare pe care o trăiesc. Măcar în imagine, statică sau în mişcare, să conservăm ceva ce practic n-o să mai fie. “, a explicat autorul ce anume îl mână, de peste 20 de ani, în demersul de a surprinde ceea ce consideră a fi cea mai mare bogăţie a României.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: