VIDEO Un copil de 10 ani, salvat miraculos de pompieri din apele râului Olt. A plecat cu prietenii la scăldat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
copil salvat râul olt

Un copil care a plecat însoţit de prieteni la scăldat a fost salvat în ultimul moment de pompierii ISU Olt. Copilul se afla la aproximativ 100 metri de mal şi nu mai reuşea să se întoarcă.

Operaţiune contracronometru a pompierilor militari din cadrul ISU Olt, care au reuşit, luni după-amiază, 29 iunie 2020, să salveze un băiat de 10 ani din apele râului Olt. 

Băiatul, care este din Slatina, a plecat însoţit de prieteni la scăldat. Cu toţii cunoşteau zona foarte bine, pentru că locuiesc în cartierul din apropiere. Cel mai probabil copilul nu se scălda pentru prima dartă în apele Oltului, însă de data aceasta s-a îndepărtat prea mult de mal şi nu a mai reuşit să revină. La sosirea pompieruilor alţi doi adolescenţi se aflau în apă, însă nici aceştia nu au reuşit să-şi ajute prietenul.

„Alarma s-a dat în jurul orei 16.00, iar în cel mai scurt timp au fost direcţionate spre zona indicată două autospeciale de primă intervenţie, o barcă cu motor, o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanţă SAJ, dar şi echipaje de la poliţie şi jandarmerie.

Copilul, în vârstă de 10 ani, a fost găsit la aproximativ 100 de metri de mal. Acesta se afla la suprafaţa apei, dar nu mai putea ajunge în siguranţă pe uscat. Cu ajutorul bărcii cu motor, pompierii l-au salvat pe copil, acesta fiind preluat de echipajele medicale. 

Minorul nu prezenta urme vizibile de traumă, avea temperatura corpului normală şi prezenta dureri la umărul drept. Acesta a fost transportat la UPU Slatina, pentru investigaţii amănunţite“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Băiatul a fost preluat şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru evaluare medicală.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite