Reguli importante de respectat neapărat în bucătărie. De ce nu se recomandă ştergerea vaselor proaspăt spălate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a fi siguri că ceea ce pregătim este şi gustos şi sănătos, bucătăria trebuie să fie în permanenţă curată FOTO: 123RF
Pentru a fi siguri că ceea ce pregătim este şi gustos şi sănătos, bucătăria trebuie să fie în permanenţă curată FOTO: 123RF

Cazurile de toxinfecţii alimentare sunt tot mai des semnalate, vremea caldă favorizând dezvoltarea germenilor şi punându-ne sănătatea şi chiar viaţa în pericol. Specialiştii lansează mai multe avertismente în acest sens.

La spital putem ajunge cu probleme digestive mari, cu precădere în sezonul cald, nu doar atunci când mâncăm în oraş sau suntem în concediu. Sezonul cald creşte riscul toxiinfecţiilor alimentare, de aceea şi grija noastră trebuie să fie sporită. Aspecte pe care le tratăm cu uşurinţă pot face, spun medicii, diferenţa între viaţă şi moarte, evoluţia unei infecţii grave putând avea un deznodământ fatal.

Ceasul, inelele şi brăţările, posibile surse de contaminare

Deşi sunt reguli elementare de igienă, de multe ori sărim, atunci când pregătim mâncarea în grabă, în propria bucătărie, peste anumite aspecte. Specialiştii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au întocmit o listă de recomandări de care trebuie neapărat ţinut cont:

Atunci când gătiţi:

- Scoateţi ceasul, inelele şi brăţările, după care spălaţi-vă mâinile şi încheieturile. Toate aceste obiecte pot fi surse de contaminare a preparatelor alimentare;

- Nu vă pieptănaţi şi nu puneţi mâinile în păr când preparaţi alimente;

- Strângeţi-vă părul înainte de a începe prepararea alimentelor;

- Nu fumaţi;

- Dacă gustaţi mâncarea nu puneţi înapoi în mâncare lingura pe care aţi băgat-o în gură;

- Nu luaţi mâncarea cu degetul pentru a o gusta;

- Nu strănutaţi şi nu tuşiţi deasupra mâncării;

- Dacă aveţi leziuni (tăieturi, arsuri, infecţii, răni) pe degete sau palme acoperiţi-le cu plasturi rezistenţi la apă;

- Dacă aveţi probleme digestive (vărsături, diaree) şi încă nu aţi fost la medic este bine să nu veniţi în contact cu mâncarea celorlalţi membri ai familiei, deoarece riscaţi să le transmiteţi şi lor boala dumneavoastră;

- Nu purtaţi haine murdare.

Reguli de curăţire a bucătăriei

În privinţa produselor de curăţat, fiecare dintre noi putem avea preferinţe, poate le alegem şi în funcţie de bugetul de care dispunem, cert este că bucătăria trebuie să fie un loc permanent curat. Dacă folosim la curăţenie produse pe bază de clor, trebuie să ţinem cont, ne avertizează specialiştii, că acestea niciodată nu se diluează cu apă caldă. Orice produs am folosi, eficienţa acestuia creşte dacă o asociem cu o metodă mecanică – periere sau frecare. Dulapurile, sertarele şi blaturile se menţin curate spălându-le cu apă şi detergenţi.

„Când spălaţi vasele este preferabil să le lăsaţi să se usuce natural, fără a folosi prosoape pentru a le şterge, evitând astfel transmiterea microbilor de la un vas la altul. Nu utilizaţi prea mult timp aceeaşi lavetă sau acelaşi burete de vase; microorganismele periculoase se dezvoltă în acestea, mai ales în anotimpul cald. Spălaţi-le regulat şi înlocuiţi-le ori de câte ori este nevoie“, este recomandarea specialiştilor în sănătate publică.

Specialiştii ne mai recomandă să folosim prosoapele de hârtie în locul celor din materiale textile, în cazul în care le alegem totuşi pe ultimele fiind necesar să le spălăm des la temperature înalte (90 grade Celsius).

Alte recomandări care ne vor scăpa cu siguranţă de neplăceri sunt următoarele:

- Este foarte important să menţineţi tocătoarele şi planşele de lucru curate, datorită faptului că acestea intră în contact cu alimentele pe care urmaţi să le consumaţi. Dacă nu sunt curăţate corect riscaţi să vă îmbolnăviţi datorită potenţialei contaminări cu diverse microorganisme ce se pot transmite alimentelor.

- Spălaţi suprafaţa de lucru/planseta de lucru înainte să începeţi prepararea alimentelor;

Spălaţi foarte bine planşeta de lucru după ce a intrat în contact cu carnea crudă, inclusiv carnea de pasăre, pui sau ouă crude;

- Nu puneţi alimente gata de consum (salatele, pâinea sau fructele) pe o planşetă sau un tocător, care a intrat în contact cu carnea crudă, dacă nu le-aţi spălat corespunzător în prealabil.

- Dacă aveţi maşină de spălat vase, utilizarea acesteia la curăţarea tocătoarelor de plastic este un procedeu foarte eficient. Altfel, spălaţi tocătoarele cu apă fierbinte şi detergent de vase.

- Este recomandat să aveţi tocătoare separate pentru carne şi alimentele gata de consum!

- Nu vă ştergeţi pe mâini pe prosoape din material textil, utilizând ulterior aceste prosoape pentru a şterge farfuriile sau alte obiecte de bucătărie, pentru că astfel favorizaţi răspândirea bacteriilor.

- Cuţitele, lingurile şi alte ustensile de bucătărie

- Este foarte important să păstraţi cuţitele, lingurile, furculiţele, spatulele şi alte ustensile de bucătărie mereu curate. Spălaţi-le foarte bine după utilizarea acestora în manevrarea cărnii crude, prevenind astfel răspândirea bacteriilor.

- Este important să spălaţi regulat hainele cu care staţi îmbrăcaţi în bucătărie cât şi bureţii, lăsându-le să se usuce înainte de a le folosi din nou.

- Nu vă ştergeţi pe mâini pe prosoape din material textil, utilizând ulterior aceste prosoape pentru a şterge farfuriile sau alte obiecte de bucătărie, pentru că astfel favorizaţi răspândirea bacteriilor.

Şi atunci când cumpărăm produsele, pe timp de vară, va trebui să fim atenţi să nu prelungim timpul până la depozitarea acestora în frigider (cele care necesită refrigerare). Laptele şi carnea, ca şi produsele congelate, este preferabil să le cumpărăm ultimele. Produsele le vom depozita în frigider separat, dar şi pe perioada transportului va trebui să avem grijă ca, de exemplu carnea crudă, să nu intre în contact cu alte produse.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite