Regal de dans sportiv pentru fani şi nu numai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Concursul Naţional de Dans Sportiv din acest an vor participa peste 1.000 de cupluri din întreaga ţară
La Concursul Naţional de Dans Sportiv din acest an vor participa peste 1.000 de cupluri din întreaga ţară

În acest week-end va avea loc cel mai prestigios eveniment de peste an din calendarul dansului sportiv românesc. Este vorba despre Campionatul Naţional de Dans Sportiv 2013, unde sunt invitate să participe toate cuplurile de dansatori, indiferent de vârstă, care simt că pot face faţă unui astfel de concurs. Competiţia va avea loc la Cluj Napoca.

Campionatul Naţional de Dans Sportiv 2013, cea mai aşteptată competiţie de gen din întreg anul, revine la Cluj după o lungă perioadă de absenţă. Organizatori principali sunt Federaţia Română de Dans Sportiv, şcoala de dans “Crystal Top Dance” din Cluj, Agenţia Naţională pentru Sport şi Direcţia Judeţeană pentru Sport Cluj.

În cadrul concursului vor participa cele mai bune perechi din România începând de la cele mai fragede vârste şi până la seniori. Până la ora actuală s-au înscris în jur de 1.000 de perechi, o parte dintre ele fiind cu rezultate remarcabile la nivel internaţional. Câştigătorii vor reprezenta România la Campionatele Mondiale şi Europene din acest an. Ca în fiecare an, juriul va fi compus numai la acest concurs din cei mai în vogă arbitri internaţionali pentru a nu exista dubii în privinţa câştigătorilor.

“Calificările pentru concurs vor avea loc în zilele de sâmbătă şi duminică, de la orele 12.30 şi, respectiv, ora 15.00. Cei calificaţi vor merge mai departe şi vor participa la celelalte etape ale competiţiei ce se vor desfăşura seara, tot în zilele de sâmbătă şi duminică, dar de la ora 19.30”, a declarat Cristian Părnescu, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Dans Sportiv.

Ca o surpriză, la deschiderea oficială a competiţiei – sâmbătă, 2 martie, orele 19.30 -, clubul de dans partener al concursului, respectiv “Crystal Top Dance” din Cluj, va oferi o demonstraţie spectaculoasă cu peste 200 de copii. Competiţia va fi găzduită de Sala Sporturilor ”Horia Demian” din Cluj Napoca şi va fi transmisă în direct de site-ul www.totalsporttv.ro.

În judeţul Olt există câteva cluburi de dans sportiv ce sunt aşteptate să-şi trimită reprezentanţi la această importantă competiţie de gen.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite