O fată de 11 ani ar fi fost deflorată cu degetele de viitoarea soacră. Acuzaţii grave după o „logodnă“ ţigănească
0Partida Romilor Pro Europa a alertat în week-end autorităţile, sesizând că o fată de 11 ani din Craiova ar fi fost adusă în urma unei „logodne“ în Slatina şi ar fi fost deflorată de soacra sa.
Sesizarea a venit sâmbătă, 31 august, de la structura centrală a Partidei Romilor Pro Europa, de unde informaţia era că o fată de 11 ani, din Craiova, ar fi fost „dată“ printr-o înţelegere unei famii de romi căldărari din Slatina, pentru un băiat de 20 ani, contra unei sume de 10.000 euro. În „noaptea nunţii“, băiatul nu ar fi reuşit să-şi dezvirgineze mireasa, aşa că l-ar fi „ajutat“ mama, deflorând-o pe tânără cu degetele. Întreaga poveste a ajuns la urechile reprezentanţilor Partidei Romilor, care şi-au trimis reprezentanţii din teritoriu să verifice cele semnalate.
Preşedintele Filialei Olt a Partidei Romilor, Sandu Curt, a declarat că s-a deplasat, vineri, 30 septembrie 2019, la adresa indicată din Slatina, unde, însă, fata nu se mai afla.
„A fost o înţelegere. Fata nu are 11 ani, are 13, şi băiatul are 18, nu 20. Nu s-a culcat cu ea, am fost la ei, m-am interesat. Nu s-a culcat cu ea, este încă virgină, cel puţin aşa spun părinţii copiilor. Joi a fost o înţelegere, o nuntă, aşa, o petrecere, dar cu lăutari, cu..., evenimentul s-a întâmplat la Craiova, la familia fetei. După aceea, seara, la 19,00, au venit la Slatina, au făcut şi aici vreo două ore, după aceea au spart gaşca. Am înţeles că fata s-a dus înapoi la părinţi, băiatul a rămas aici. Ca un fel de, cum se face la noi, o logdnă, ca să ştie lumea că fata o să fie măritată cu el, să nu mai vină altcineva s-o ceară. Am fost de două ori la ei, pe mine m-a sunat domnul deputat de la Bucureşti, a zis să merg, să iau măsuri, să văd ce se-ntâmplă. Fata zice că e la locul ei, băiatul nici nu s-a atins de ea, se poate verifica... Fata este virgină, aşa spun ei, dar eu nu am de unde să ştiu, deşi sunt şi un pic de rudă cu mine, dar n-am fost la petrecere“, a declarat Curt. Din informaţiile preşedintelui Partidei Romilor - Filiala Olt familia fetei ar fie extrem de săracă, fata având alţi 13 fraţi. Nici familia băiatului nu ar avea posibilităţi materiale extraordinare, aşa că este aproape exclusă „plata“ fetei, cu atât mai mult suma de 10.000 euro, crede Curt.
Povestea a ajuns şi la urechile directorului DGASPC Olt, Rădiţă Piroşca. „Ne-am autosesizat despre acest caz. Am vorbit, este o fetiţă din Dolj şi au fost anunţate şi autorităţile şi Parchetul pentru aceste aspecte, inclusiv DGASPC Dolj, de unde este fetiţa. Am discutat şi cu Prefectura şi fetiţa a fost înapoiată Doljului, a mers acasă, a fost anunţată direcţia din Dolj şi inclusiv Autoritatea Naţională. Dacă era de aici, noi intram pe gestionarea, consilierea copiilor, ne asiguram dacă părinţii fetei ştiau că este ilegal să faci lucrurile astea, dacă s-au asigurat că este copilul în siguranţă, dar nu este de competenţa instituţiei mele, doar a poliţiei şi a autorităţii de la domiciliul minorei“, a declarat Piroşca.
Contactaţi telefonic, reprezentanţii DGASPC Dolj au transmis că vor oferi un răspuns pe această temă în baza unei sesizări scrise.
Între timp, sesizarea care în weekend a fost trimisă de Partida Romilor, structura centrală, către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a fost repartizată spre soluţionare unităţii competente, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina. Prim-procurorul Ştefania Chelu a declarat că verificările vor fi începute de urgenţă în acest caz.