Nunţile regale din ţara noastră, între interese politice şi patriotism. Iaşul - iluminat pentru prima dată cu prilejul căsătoriei lui Carol I cu Elisabeta
0Căsătoriile domneşti sau regale au fost dintotdeauna aşteptate cu interes de popor şi aceasta nu doar la noi în ţară. Fiind momente extrem de rare, ce permiteau „plebei“ să-şi pună la treabă imaginaţia pentru modul cum se vor îmbrăca mirii sau ce invitaţi vor fi prezenţi, căsătoriile celor de viţă regală de la noi din ţară au fost, totuşi, destul de puţine, dar reliefate cu acurateţe.
Unul dintre aceste momente care au rămas întipărite în istorie este căsătoria dintre Maria Ghica, născută Văcărescu, şi Gheorghe Bibescu, voievod al Ţării Româneşti între 1804-1873, descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu. Venind fiecare după câte un divorţ deloc bine văzut în acei ani, când căsătoria era percepută ca fiind ceva sfânt, căsătoria dintre cei doi, derulată la Focşani, a fost bine reliefată de documentele vremii.
"Maria Ghica Văcărescu, alintată Mariţica, a fost una dintre cele mai frumoase femei ale vremii de la noi din ţară. Practic, oriunde se ducea, reuşea să întoarcă deopotrivă capetele bărbaţilor – din admiraţie, şi ale femeilor – din invidie. Nu se ştie cum au ajuns cei doi să fie împreună, deoarece Gheorghe Bibescu nu era un bărbat prea arătos. Cert este că cei doi s-au iubit, Maria Văcărescu fiind amanta lui Bibescu vreme de aproape patru ani până ce să reuşească să se căsătorească la 9 septembrie 1845. Căsătoria s-a oficiat la Biserica Sfântul Ioan din Piaţa Unirii din oraşul Focşani, naş de cununie fiind nimeni altul decât Mihail Sturdza, domnitorul de atunci al Moldovei”, afirmă Ion Ivaşcu, profesor de istorie din Slatina.
Pregătirile pentru marele moment au fost minuţioase, dar au meritat efortul, toţi cei prezenţi fiind fermecaţi de atmosferă. "Piaţa din faţa Mănăstirii Sf. Ioan a fost amenajată special într-o grădină înconjurată de arbori şi verdeaţă, cu ghirlande dătătoare de lumini şi încoronate de stindarde. În faţa porţii mănăstirii era împlântat arborele conjugal, bradul miresei, emblema tinereţii în căsătorie. Localul mănăstirii Sfântul Ioan, prefăcut în reşedinţă domnească, era şi el tapisat şi înfrumuseţat cu ghirlande de flori. De la sosirea Doamnei, muzicile militare, împreună cu orchestra Ludwig Wiest, violonist şi compozitor austriac şi tarafurile de lăutari au făcut să răsune oraşul de cântece vesele care i-au dat o nouă viaţă”, spun documentele vremii.
Cununia religioasă a avut loc într-o zi de duminică, fiind oficiată de către episcopul Buzăului Chesarie. Mireasa a purtat o rochie albă împodobită cu steluţe de briliante, pe cap având o diademă. În acea zi au avut loc încă 12 nunţi de ţărani în Focşani, cărora domnul Ţării Româneşti le-a dăruit lăzi cu zestre, pământ şi care cu boi. Seara, la balul din curtea mănăstirii, mirii au fost urmăriţi de peste 50.000 de localnici. „Sub privirile fermecate ale spectatorilor se ridicau baloane de care erau atârnate cununi formate din candele aprinse cu lumini colorate, iar din baloane se coborau purumbiţe, depunând la picioarele mirilor versuri şi flori. Aranjorul întregii acestei serbări spendite a fost poetul Asachi”, mai mai arată în documente.
Prima nuntă regală
Primul eveniment din ţara noastră ce poate fi numit ca nuntă regală a avut loc în anul 1869 şi este vorba despre căsătoria dintre regele Carol I şi regina Elisabeta de Neuwied. Carol îşi alesese consoarta la capătul a trei ani de căutări. La acel moment a rămas de notorietate faptul că, prilejuit de eveniment, la Iaşi a fost pus în funcţiune pentru prima dată, într-o totală discreţie, instalaţia de iluminat în oraş simultan cu aprinderea luminilor în toate casele: "Iaşi, 8 octombrie 1869. Evenimentul zilei la noi este iluminaţiunea de aseară a oraşului, dar care nu s-a ştiut pentru ce se face, în afară de agenţii administrativi care comandau demonstraţiunea din casă în casă, în tot lungul străzilor, şi poate de către jandarmii călare puşi spre a menţine ordinea în defilarea presupusă a oamenilor şi a trăsurelor în toate direcţiunile. Însă de îndată câteva cuvinte începură a circula de la om la om, care făcură cam pe toţi ieşenii a ştii că iluminaţiunea avea de scop serbarea logodnei Măriei Sale Domnitorului cu o principesă germană. Atâta totu se ştia aseară”, scria ziarul local „Dreptatea”.
Locuitorii oraşului au aflat abia a doua zi explicaţia punerii în funcţiune a „iluminaţiunii”, în urma unei telegrame trimisă de însuşi Carol I din Germania către Consiliul de Miniştri (echiv. Guvernului din ziua de azi, n.r.), care venea cu câteva precizări transmise de Mihail Kogălniceanu, ce informau că "viitoarea Doamnă a Românilor este fiica principesei Maria de Vied şi a defunctului principe Herman de Vied, a căror familie, suverană asupra principatului de Vied până la anul 1806, este de aproape înrudită cu curţile Rusiei, Sveziei, Olandei şi Vurtemburgului. Telegrama (...) ne dă de asemenea preţioase detalii despre graţiile, blândeţea şi nobleţea animeni Logodnicei Măriei Sale Domnitorului”, se mai arată în articolul celor de la “Dreptatea”.
"Elisabeta de Wied s-a bucurat de un mare respect din partea românilor, era iubită de oameni datorită firii ei, despre ea se ştia că era o protectoare a artelor, a frumosului. De altfel, ea a şi scris proză şi poezie sub pseudonimul literar Carmen Sylva”, spune profesorul Ion Ivaşcu.
Presa vremii din provincie de la Iaşi marchează momentul discret, fără titluri pompoase şi dezbateri despre vestimentaţia celor doi conducători sau despre invitaţii de la nuntă, cum se procedează în ziua de azi: ”Noi dorim Augustilor Soţi viaţă casnică fericită şi naţiunii un început de prosperare în toate direcţiunile activităţii ei prin sfântă păzire a legilor şi insituţiunilor ţării sud Domnia Înălţimilor Lor. Bucuria sosirii în Ţară a Augustilor soţi este viu împărtăşită şi de cetăţenii ieşeni”, scria ziarul „Dreptatea” pe 13 noiembrie 1869, la zece zile de la nunta Principelui Carol cu Elisabeta de Neuwied. Dealtfel, în onoarea fericitului moment, la Mitropolia din Iaşi a fost ţinută o slujbă pentru suverani la care au asistat reprezentanţii de atunci ai tuturor autorităţilor civile, militare şi bisericeşti, dar şi reprezentanţii puterilor străine, care, după terminarea serviciului divin, au mers la palat şi au adresat prefectului de poliţie omagiile lor respectuoase pentru Măriile Lor.
A doua nuntă regală
A doua nuntă regală din România modernă, cea dintre Ferdinand şi principesa Maria, derulată la 10 ianuarie 1893, a fost anunţată tot de un ziar, de data aceasta unul naţional – „Românul”, din luna decembrie 1892.
"Cu prilejul căsătoriei principelui Ferdinand nu vor fi alte serbări la Sigmaringen decât mare prânz de gală şi o primire oficială la castel. Tânăra pereche va pleca imediat la unul din castelurile principelui Leopold. Nu se ştie încă data definitivă la care noii căsătoriţi vor sosi în ţară, pe la 20 ianuarie. (…) Cu ocaziunea sosirii noilor însurăţei în ţară li se va face o primire strălucită atât la graniţă, cât şi la Bucureşti. Se vor da mai multe serbări şi baluri la Palat”.
"Invitaţi la nunta celor doi au fost multe nume de rezonanţă în istoria vremii, toate casele regale şi-au fost prezente deoarec, să nu uităm, principesa Maria era nepoata reginei Victoria a Angliei. Cuplul nostru regal a fost şi acesta bine întâmpinat de popor, dar şi ulterior, regina Maria a fost primită şi văzută foarte bine de către români chiar dacă a mai avut unele aventuri. Oricum, românii au sărbătorit alături de monarhi cununia celor doi, aşa cum se şi obişnuia deoarece era un moment rar şi fericit“, spune profesorul Ion Ivaşcu.
Două cununii în ţări diferite, o singură nuntă
O altă nuntă regală în ţara noastră ce merită menţionată este cea dintre Carol al II-lea şi principesa Elena, fiica regelui George al Greciei. Căsătoria a avut loc la 10 martie 1921 la Atena, la doar două luni după ce cei doi s-au cunoscut la Lausanne, în Elveţia. Cununia s-a derulat în Catedrala Ortodoxă din Atena, în prezenţa celor două familii regale şi a peste 80 de invitaţi. Mariajul lui Carol cu Elena a fost grăbit de familia din România, care dorea să scape cât mai rapid de episodul jenant al căsătoriei lui Carol cu „Zizi” Lambrino (Ioana Maria Valentina Lambrino) din 1918.
După căsătorie, cuplul a petrecut o săptămână la Tatoi şi alte două la Atena, după care cei doi miri au plecat dinspre Constantinopol spre România, unde la Bucureşti li s-a făcut o întâmpinare triumfală, mii de români fiind prezenţi la întoarcerea în ţară a celor doi miri, inclusiv regele Ferdinand, regina Maria, prim-ministrul şi a patriarhul.
Căsătoria prinţului moştenitor Carol cu Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei a fost un eveniment monden pe care presa din ţara noastră aproape că l-a ratat, explicaţiile fiind diverse şi deopotrivă de plauzibile. Pe de-o parte era faptul că ţara noastră tocmai ieşise dintr-un război câştigat foarte greu, apoi monarhia era încă foarte iubită la noi în ţară. Pe de altă parte erau escapadele aventuroase ultracunoscute ale lui Carol al II-lea, despre care atât familia regală, dar nu numai, sperau că vor lua sfârşit odată cu noua căsătorie.
"Curios e că prinţul moştenitor Carol al II-lea s-a bucurat de o mare atracţie în rândul românilor în ciuda aventurilor sale cu tot felul de femei. Întoarcerea sa în ţară în 1921 alături de noua soţie, viitoarea regină Maria, a confirmat acest lucru, cei doi fiind aclamaţi de mii de români care au ieşit în stradă să îi întâmpine. Interesant este şi că primirea triumfală a celor doi miri regali în ţara noastră, la Bucureşti, nu a fost cu nimic mai prejos decât cea din ţara-gazdă a soţiei lui Carol al II-lea din ziua cununiei. Presa de atunci spunea că Atena a fost, în ziua cununiei celor doi, împodobită cu drapele greceşti şi româneşti şi diverse ornamentaţii, iar locuitorii capitalei Greciei i-au aclamat frenetic pe cei doi miri”, afirmă profesorul de istorie Ion Ivaşcu.
Presa vremii de la noi din ţară descria astfel întoarcerea în ţară a principelui Carol al II-lea cu principesa Maria: “Înapoierea la palat întrece orice descriere. Poporul a condus în triumf pe noii căsătoriţi. Mireasa strălucind de frumuseţe purta voalul dăruit de oraşul Bucureşti”, scria ziarul “Universul” în martie 1921.
Nunta regală dintre principesa Ileana şi Anton, arhiduce de Austria
Căsătoria Alteţei Sale Regale, principesa Ileana a României, cu Anton, arhiduce de Austria, reprezintă un alt moment istoric ce a prilejuit noi dovezi ale atracţiei pe care a manifestat-o monarhia în ţara noastră. Principesa Ileana era cea mai mică dintre fetele regelui Ferdinand şi ale reginei Maria. În 1931, ea a împlinit 22 de ani şi s-a pus problema măritişului. Viitorul soţ a fost găsit, după minuţioase căutări, în persoana lui Anton, 30 de ani, arhiduce de Austria, de profesie pilot de aviaţie şi inginer electrician.
Căsătoria celor doi a fost oficiată în oraşul Sinaia, localitatea fiind pregătită special pentru festivităţi: drapelele naţionale ale României şi Austriei fluturau pe toate clădirile publice, ghirlande de flori cu crengi de brad şi becuri multicolore instalate pe toţi stâlpii de telegraf de pe parcursul drumului de la gară şi până la Castelul Peleş, locul unde s-a desfăşurat fericitul moment.
Manifestările s-au întins pe parcursul a trei zile. În prima zi, vineri - 24 iulie 1931, la castelul Peleş au fost oferite cadourile din partea familiei şi a oficialităţilor. Primirea distinselor delegaţii a avut loc în incinta marelui hol maur al castelului. Principesa Ileana purta o rochie albă de Charmeuse, cu garnituri negre şi pe cap avea o pălărie de pai, neagră. Alături de ea s-a aflat regina Maria, purtând o toaletă mov, iar regele Carol al II-lea purta uniforma sa de ofiţer de vânători. În seara celei de-a doua zi, sâmbătă – 25 iulie, la iniţiativa regelui Carol al II-lea, a fost organizată o recepţie cu dans la care au participat aproape 600 de persoane, printre care: regele Alexandru şi regina Marioara a Iugoslaviei, regina Elisabeta a Greciei, marele duce Kirill cu soţia sa - principesa Chira a Rusiei, prinţesa Hohenlohe (mătuşa miresei), prinţi şi prinţese de Hohenzollern, infantele Spaniei Don Antonio de Burbon Orléans şi infanta Dona Beatrice etc. De asemenea, au fost prezenţi membrii Guvernului în frunte cu Nicolae Iorga, preşedintele Consiliului de Miniştri, dar nu au lipsit nici şefii partidelor politice, membrii corpului diplomatic acreditaţi în ţara noastră, înalţi demnitari, prelaţi, ofiţeri din armată.
Mult-aşteptatul moment, respectiv căsătoria civilă, s-a oficiat duminică - 26 iulie 1931, la orele 10. Potrivit Codului ofiţerului stării civile de la acea vreme, celebrarea căsătoriei se făcea “în Casa Comunală - în public, adică cu uşile deschise şi intrarea publicului lăsată liberă”. S-a obţinut însă o derogare şi căsătoria s-a oficiat chiar la Castelul Peleş. La ora 11 a început cununia religioasă, care a avut loc în marea sală de recepţie a Castelului Peleş, aceasta fiind oficiată de arhiepiscopul catolic, monseniorul Cisar. Prezent a fost şi Miron Cristea, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Monseniorul Vladimir Ghica a rostit o alocuţiune în care a ţinut să menţioneze semnificaţia momentului şi a urat tinerilor miri fericire şi viaţă lungă.
După finalizarea cununiei religioase, principesa Ileana şi arhiducele Anton au urcat într-o trăsură Daumont, aceasta fiind urmată de o maşina “deschisă” (decapotabilă, n.r.) în care se aflau regele Carol al II-lea, regina Maria şi Marele Voievod Mihai. Cortegiul a fost permanent escortat de o gardă de onoare în uniforme albastre şi fireturi argintate. Şi de această dată, o mulţime de oameni, printre care foarte mulţi ţărani din satele vecine îmbrăcaţi în costume populare, i-au aclamat pe tinerii însurăţei şi celelalte feţe alese din alaiul regal.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
