Linia de cale ferată, distrusă pe aproximativ 130 metri în urma deraierii trenului de marfă. Între Bucureşti şi Craiova se va circula în condiţii speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tren de marfa deraiat olt

Circulaţia trenurilor spre şi dinspre Craiova se desfăşoară în condiţii speciale de luni-dimineaţă, 17 februarie 2020, după ce un tren de marfă cu 37 vagoane, care transporta cereale, a deraiat în zona localităţii Drăgăneşti-Olt.

Compania Natională de Căi Ferate CFR SA a venit cu noi precizări privind circulaţia feroviară pe relaţia Bucureşti Nord - Craiova (şi retur), în urma deraierii trenului de marfă care aparţine companiei Constantin Group.  Astfel, pe această rută se circulă în continuare în condiţii speciale, decizându-se, încă de dimineaţă, transbordarea călătorilor cu mijloace auto, între staţiile Drăgăneşti Olt şi Caracal sau, la solicitarea operatorilor de transport feroviar de călători, pe ruta deviată Bucureşti Nord - Titu - Ramificaţie Goleşti - Piatra Olt - Craiova (şi retur).

„Transbordarea cu mijloace auto a călătorilor din trenurile care asigură legătura între Capitală şi vestul ţării este o măsură necesară pentru menţinerea continuităţii circulaţiei feroviare pe relaţia Bucureşti Nord - Craiova şi retur, dar şi pentru a asigura front de lucru echipelor de intervenţie care acţionează în zona deraierii, cu utilaje de mare tonaj.

În prima parte a zilei, reprezentanţii SC Electrificare CFR au intervenit cu drezine pantograf şi au demontat linia de contact, între staţiile Fărcaşele şi Drăgăneşti Olt, intervenţie obligatorie pentru accesul a două trenuri de lucru, dotate fiecare cu vinciuri hidraulice şi macara de mare tonaj, utilaje cu care se acţionează la această oră pentru ridicarea şi repunerea pe şină a vagoanelor deraiate“, a precizat purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Oana Brânzan.

 Personalul Diviziei Linii din cadrul Sucursalei Regionale CF Craiova a transportat în zona deraierii materialele necesare pentru repararea liniei de cale ferată, distrusă pe o porţiune de 100 m pe firul II, iar pe firul I, pe o lungime de 30 m, mai precizează reprezentanta CFR.

Pentru redeschiderea circulaţiei, într-o primă fază pe un singur sens, se vor derula lucrări mai întâi pe firul !, iar în paralel cu reluarea circulaţiei personalul feroviar va interveni pentru reparaţii şi pe firul II.

Evenimentul în care13 vagoane din compunerea unui tren privat de marfă au deraiat între staţiile Fărcaşele - Dragăneşti Olt este anchetat de o comisie mixtă Procuratură/Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER).

CFR recomandă publicului călător să solicite informaţii despre modificările înregistrate în traficul feroviar pe relaţia Bucureşti - Craiova şi retur la numărul de telefon 021/9521 (INFO CFR).

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite