Două eleve de gimnaziu au dispărut în drum spre şcoală. Au 13 ani şi nu au mai plecat de acasă

Două eleve de gimnaziu au dispărut în drum spre şcoală. Au 13 ani şi nu au mai plecat de acasă

Două fete care erau îngrijite într-un centru de tip familial din localitatea Corabia au dispărut, joi-dimineaţă, 27 mai 2021. Fetele au plecat către şcoală, însă nu au mai ajuns.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt le caută pe cele două minore încă de ieri, 27 mai 2021, personalul care le avea în grijă semnalând faptul că fetele au plecat împreună către şcoală, însă nu au ajuns la unitatea de învăţământ, după cum aveau să afle ulterior. Fetele au 13 ani şi sunt eleve în clasa a VII-a la o unitate de învăţământ din Corabia. Una dintre ele este îngrijită în sistemul de protecţie încă din primii ani de viaţă (din 2009), cealaltă a fost preluată anul trecut. Ambele au doar mamă, iar cele care le-au dat viaţă au ales să plece în străinătate. Reprezentanţii DGASPC Olt spun că fetele nu au în istoric plecări din centru.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Corabia au fost sesizaţi de către personalul unui centru de tip familial din oraşul Corabia despre faptul că la data de 27 mai 2021, în jurul orei 8.00, minora STAN MARINA- ORTENSIA ar fi plecat către şcoală împreună cu minora BONCULESCU BELLA, însă cele două nu au mai ajuns la ore. Ambele minorele sunt beneficiare ale centrului de tip familial.

STAN MARINA- ORTENSIA prezintă următoarele semnalmente: înălţime 1,50 m- 1,60 m, păr lung negru, ochi căprui, faţa ovală. La data plecării purta o bluză neagră şi pantaloni roşii.

BONCULESCU BELLA, în vârstă de 13 ani, poate fi recunoscută după următoarele semnalmente: aproximativ 1,50 m înălţime, păr blond lung, ochi albaştri, iar pe piciorul stâng,  deasupra gleznei, prezintă un tatuaj cu inscripţia " MARIUS". La momentul plecării, minora purta bluză neagră şi blugi albaştri“, a anunţat IPJ Olt.

Cei care pot oferi informaţii despre cele două fete sunt rugaţi să apeleze de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările