Diversiunile Revoluţiei. Cum au fost trimişi militarii din Caracal să fie carne de tun: „Ies elicoptere din catacombe, la vila lui Ceauşescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 lucrurile sunt încă neclare, iar cei care le-au trăit caută răspunsurile punând cap la cap mărturii şi reamintindu-şi propriile experienţe. Un astfel de episod a fost istorisit pentru Adevărul de col. (r) Victor Epure, pe atunci ofiţer într-o unitate militară din Caracal.

Un episod care zugrăveşte haosul din zilele sfârşitului de decembrie 1989 a fost povestit pentru Adevărul de col. (r) Victor Epure, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria“ - Filiala Olt, care era încadrat la Unitatea Militară 1256 din Caracal. Oraşul din Olt găzduia în acei ani cea mai mare garnizoană din ţară, cu zeci de mii de militari. Cu toţii se aflau, din 17 decembrie 1989, în stare de alarmă de luptă.

În noaptea de 24/25 decembrie 1989 la unitatea în care era încadrat col. (r) Victor Epure, pe atunci locotenent major, a venit informaţia că elicoptere cu terorişti se ridică din catacombele de la cabana de vânătoare a lui Ceauşescu, din pădurea Reşca, în localitatea Dobrosloveni, situată la 15 kilometri de Caracal. Ordinul primit de la şeful de stat major, care preluase comanda după ce comandantul unităţii „s-a grăbit să se aşeze pe scaunul lui Anghel (n.r. - primarul comunist de atunci şi care a rezistat încă multe mandate după)“, era să se plece la Reşca. Acest ordin venea după multe alte informaţii diversioniste cum că la unitatea militară de la Deveselu se trage asupra tancurilor cu gloanţe vidia care străbung blindatele, că dinspre Craiova vin patru elicoptere etc.  

Imagine indisponibilă

„Comandantul unităţii s-a dus şi s-a aşezat pe scaunul lui Anghel şi unitatea atunci a rămas fără comandă. A rămas la comandă şeful de stat major, care nu prea a comandat unitatea. M-a chemat să îmi spună că mă trimite cu o  mitralieră antiaeriană, MR 4, cu patru ţevi, în pădure la Reşca pentru că are informaţii că acolo există nişte catacombe şi ies nişte elicoptere. Reacţia a fost, vă daţi seama, pe măsură. «Dacă la Deveselu avem informaţii că se trage asupra tancurilor cu gloanţe vidia şi blindajul e ciuruit, cum să-l trimiţeti pe ăsta cu o mitralieră? Vreţi să daţi teroriştilor o mitralieră antiaeriană, să-i înzestraţi p-ăia?», i-a spus cineva. Şi n-am plecat atunci, am plecat când s-a luminat. «Epure, totuşi, te pregăteşti, că te duci în pădure la Reşca, dar nu acuma, la ziuă, uite, cu domnu’ inginer», chipurile, că ştie traseul. «Vezi că ia fiinţă un detaşament de tancuri şi transportoare blindate să faceţi şi o scotocire la Reşca, tu să asiguri apărarea. Iei legătura cu maiorul Voicu, că el e comandantul detaşamentului, şi te aşteaptă la podul de cale ferată, dinspre Dobrosloveni». Şi i-am zis - «Daţi-mi un şofer ca lumea!- că eu aveam şofer soldat - Ăla nu ştie decât să-nvârtă de covrig. «Du-te la Florea să-ţi dea un şofer civil». Da, bă, merge Niculăiţă“, s-ar fi purtat discuţia aproape ireală, în urma căreia militarii plecau de la Caracal, fără o hartă, fără o misiune clară, fără să ştie zona, să scape de terorişti cabana de la Reşca, una dintre cabanele de vânătoare preferate ale dictatorului.

Militarii au luat la ei muniţie cât se poate de multă pe platforma camionului, pentru mitraliera instalată, o mitralieră cu patru ţevi, românească, MR4, care executa foc asupra ţintelor aeriene la înălţimi mici, 1.500 metri.

„Ne-am luat ca lumea muniţie, şi pentru armamentul de infanterie care era în dotarea soldaţilor. Niculăiţă, de unde a făcut el rost, o luat o raniţă de cartuşe pe care a băgat-o sub scaun.  Şi aşa mă duc să mă-ntâlnesc cu detaşamentul, cu maiorul Voicu. Iar maiorul îmi spune - «treci ultimul în coloană şi mergi după noi!». Misiune de misiune. Dar, măi, dă-mi şi mie o hartă, itinerariul, ceva... Nu, mergi după noi, asta ni s-a spus“, a detaliat col (r) Epure.

„Înainte de a ajunge noi acolo, un MIG de la Deveselu bombardase cabana“

Aşa ar fi pornit militarii, în ziua de Crăciun, către pădurea în care mulţi dintre ei nu ajunseseră niciodată.
„25 decembrie, ziua de Crăciun. Când intrăm în Dobrosloveni, treceau babele cu pomană, dar nu mai duceau la case, dădeau la soldaţii care erau pe tancuri. Erau trei tancuri şi două transportoare amfibii blindate, de cercetare. Şi eram eu cu un camion, un SR-u’. Mergea amărât rău de tot. Am dat ordin ochitorului să stea de pază. Mitraliera încărcată, cu cartuş pe ţeavă, decât să apese. «Dacă vezi ceva prin lăstari, rupi, tragi de rupi! », i-am spus. Soldaţii, puşi circular, cu automatele, să apucăm să tragem primii. Mergeam la cabana lui Ceauşescu, unde era mama teroriştilor. Când am intrat în pădure, ăştia cu tancurile au luat-o pe nişte drumuri forestiere, iar eu cu camionul am rămas pe drumul de centru, asfaltat. La un moment dat, n-aveam nicio legătură, se mai auzea uruit de tancuri, unul dintre tancuri a dat cu apa, lichidul de răcire, afară. S-au oprit să-l facă, n-avem legătură radio să cooperăm, să... Am rămas singuri.

La un moment dat, am tot mers, am tot mers, până când am ajuns la cabana lui Ceauşescu. Am dat ordin să oprească. O luăm, eu cu pistolul mitralieră în mână, inginerul de la Vagoane, şi am mai luat un soldat. Nu fusesem niciodată. Înainte de a ajunge noi acolo, un MIG de la Deveselu bombardase cabana, retezase cabana şi un pic din acoperiş, dar cu foarte puţin timp înainte de a  ajunge noi acolo. Dacă am fi fost acolo, noi am fi fost teroriştii. Noi am văzut efectiv avionul zburând, înainte de a ajunge acolo.

Imagine indisponibilă

(...) Am intrat. Văd un nene cu un halat albastru şi cu un pui de miliţian. Miliţianul plângea. «Tovarăşe locotenent major, vă rog să-mi daţi şi mie un pistol, m-au trimis ăştia să apăr cabana asta cu un pistol, dar ce să fac eu cu ăsta?!» Bă, eşti prost, eu umblu cu pistoale de rezervă?“, a povestit Epure cum au căutat zadarnic catacombele din care existau informaţii că se înalţă elicoptere cu terorişti.

A pornit cu cei găsiţi în curtea cabanei să cerceteze terenul şi să caute catacombele din care se înălţau elicoptere.
„Îl întreb pe celălalt: dumneata? Eu sunt electrician. Vino încoace, cu mine. Am mers să caut catacombele. «Bă, ia zi-mi şi mie, când venea Ceauşescu pe aicea, de unde puneau să bea şi ei un şpriţ, un...». Până la urmă, mă gândeam, catacombele alea sunt şi ele nişte beciuri, nişte... Un beci, ceva, un.. N-avem, domne, aşa ceva, li se aducea din toată ţara, îmi spune omul.
Mergând aşa, văd, aşa, ca o movilă, şi la movila respectivă, o uşă, cu lacăt.
- Ce e aici?
- Domne, e un foarte mic beci... Comandatul gărzii care păzea cabana, un subofiţer de securitate, îşi ţinea şi el acolo murăturile...
- Ia deschide, mă! Omul avea un braţ de chei, dă şi caută, dă şi caută.
- Sergent major, ia intră şi vezi! A intrat ăsta cu pistolul să vadă.
- Nu-i nimic, sunt nişte damigene cu vin şi nişte borcane de murături.

colonel victor epure

Col. (r) Victor Epure, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor

Un beci cu nişte rafturi, cu nişte borcane de murături. Intru eu, să mă conving. Un beci cât o cameră. Ce să mai facem noi pe-afară? Hai să vedem cabana. Am intrat în cabană, în camera lui Ceauşescu şi a lu’ Leana. M-am jenat aşa de tare că eram înnămolit... Se mai luaseră lustre, se mai luaseră lucruri, pe 25 deja dăduseră atacul... Se intrase deja, se cunoştea că nu mai era ordinea care trebuia să fie. M-am întors la soldaţii mei la maşină. Hai să mergem înainte. Eu nu cunoşteam zona, n-aveam hartă, nu primisem nicio indicaţie. Inginerul mi-am dat seama că nu ştie mai rău ca mine locul“, povestind că aşa au părăsit curtea cabanei, negăsind nimic din ce se aştepau. Nu erau, însă, mai relaxaţi decât înainte, pentru că în minte aveau în continuare scenariul cu teroriştii. „În mintea mea, îmi spuneam – acolo, sub palton, are automate, are grenade... “


„Ajungem într-o poieniţă. Văd în faţa mea un civil, cu bicicleta. Se vedea paltonul, iar eu, în mintea mea, îmi spuneam – acolo, sub palton, are automate, are grenade... Terorist, ce să caute ăsta aici. Bineînţeles că eram pregătit, decât să iau linia de ochire şi să trag. Zic – nu trag, îl las să se mai apropie. Habar n-am de ce am reacţionat aşa. Am strigat: staaaaai, stai că trag în plin! Ăla, s-a dat jos de pe bicicletă şi a rămas lemn. În mintea mea am zis – dom’ne, am greşit, ăsta poate să mă dribleze,prin pădure, prin astea, să... Îi spun să vină la mine. Locotenentul: tovarăşe, nu poate să vină, că între dumneavoastră şi el e un canal cu apă, ia mergeţi să vedeţi! Eu, cu arma, mă duc şi mă duc... Un canal plin cu apă şi el pe malul celălalt. Vine până la urmă. Pe portbagaj, un sac. Mă gândeam – acolo are grenade, are...
- -Ce ai în sac?
- Pâine, tovarăşe!
- Rulează sacul, să văd eu. Şi pâine avea.
- Dă paltonul jos!
Când mă uit mai bine şi realizez eu – băi, săracul, îi iau viaţa nevinovat. Ce-o fi crezut el! Diversiunea care se crease în jurul teroriştilor, şi securiştilor, şi... Mi-am cerut scuze la el. El, săracu, zice – tovarăşe ofiţer, dacă ziceaţi, treceam prin apă şi veneam!
- Dar ce-i cu tine aici?
- Sunt paznic la balastieră!“, continuă povestirea.

Înainte însă de acest episod absolut halucinant, în unităţile militare se trăsese după alţi terorişti. Teroriştii, veneau veştile pe telefon, erau peste tot. Prin trenurile care treceau pe lângă unităţi, pe cerul patriei, peste tot. Militarii din unitatea în care şi col. (r) Epure era încadrat au fost la un pas să doboare, tot sub comanda acestuia, un elicopter plecat de la Deveselu, unde era unitate aviatică, şi acesta să descopere teroriştii de la Reşca. Elicopterul se vedea în zona gării din Caracal şi a devenit ţinta militarilor, pilotul salvându-se doar când a coborât şi pentru militari a devenit evident că pun în pericol civilii, dacă mai continuă să tragă la înălţime mică. La câteva săptămâni, a mai povestit col. Epure, pilotul acelui elicopter a avut ocazia să-i povestească chiar celui care comandase să fie ţintit cum a scăpat ca prin minune. Cei doi ofiţeri se întâlneau pentru a descărca ajutoarele venite din străinătate şi militarii povesteau din cele trăite. Aşa au început să înţeleagă, încă din acele luni, că practic au căzut pradă manipulărilor celor care au orchestrat „Revoluţia“, putând să moară în orice moment, cum, de altfel, s-a şi întâmplat în atâtea locuri în ţară, în acele zile de sfârşit de decembrie.

În unitatea din Caracal în care era colonelul a şi murit, de altfel, un caporal, singurul mort al acelor zile. Se dăduse alarma că un punct de supraveghere este atacat şi caporalul pornise să vadă ce se întâmplă. S-a tras dinspre singura bucată fărăp gard a perimetrului unităţii militare, spre care caporalul pornise să apere mitraliera, pentru a evita un dezastru. A fost străpuns de un glonţ care i-a traversat trupul prin zona umerilor, atingându-i şi inima. „Când mi-am dat seama despre cine e vorba, nu m-am mai putit controla, am început să urlu. Îi cunoscusem părinţii, în gară, în drum spre Capul Midia“, a mai spus col. (r) Victor Epure, care a concluzionat amar: „Dacă vrem la nesfârşit să ascundem ce a fost atunci şi să-i uităm pe cei care au murit, e degeaba, ne bate Dumnezeu!“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite