Cum a scăpat un şofer de microbuz şcolar acuzat de agresiune sexuală, în pofida mărturiilor mai multor eleve. „M-a şi descheiat o dată la pantaloni“

Cum a scăpat un şofer de microbuz şcolar acuzat de agresiune sexuală, în pofida mărturiilor mai multor eleve. „M-a şi descheiat o dată la pantaloni“

Mama Alexandrei este revoltată de soluţia procurorului

Un bărbat aflat în pragul pensiei, reclamat pentru agresiune sexuală de una dintre fetele pe care le transporta cu microbuzul şcolar, a scăpat de cercetarea penală, deşi mai multe copile îl incriminau în declaraţiile date anchetatorilor. Ce a invocat procurorul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cazul de agresiune sexuală reclamat de o fată de 13 ani, din comuna olteană Dobrun, s-ar putea stinge odată cu ordonanţa procurorului de clasare a cauzei în ceea cel priveşte pe şoferul de microbuz şcolar. La sfârşitul lunii martie 2019, Alexandra Barbu îi povestea mamei sale că a fost agresată de „nea Mihai“, şoferul microbuzului şcolar din localitate, un bărbat pe care îl cunoştea încă de pe când fata era dusă la grădiniţă cu microbuzul. Între timp fetele au crescut, iar din cauza comportamentului acestuia,  copilele aflate în clasele V-VIII, care erau transportate cu microbuzul şcolar, se refereau la şofer folosind apelativul „PEDO“, de la Pedofil, după cum explică una dintre fetele care au dat declaraţii în faţa anchetatorilor.

Bărbatul, pe care lumea îl ştie ca fiind un om respectabil, cu familie şi copii „realizaţi“, soţia acestuia fiind chiar funcţionar în cadrul primăriei din Dobrun, ar avea de ceva ani un comportament cel puţin bizar. Pe fetele care ocupă în microbuz locul de lângă şofer obişnuieşte să le pipăie, să le atingă sânii şi picioarele, să li se adreseze cu apelative de tipul „Ţâţă“, „Frumoaso“ etc., lucruri precizate în mai multe declaraţii date de cinci fete.

Cum a fost reclamat

Mama anunţată de fiica sa că nea Mihai i-a atins sânii şi i-a spus că „o învaţă el să iubească cu adevărat“, totul petrecându-se într-o zi de sâmbătă, pe când fata aştepta microbuzul să meargă la repetiţii la ansamblul folcloric şi a intrat în magazinul bărbatului să cumpere gumă de mestecat,  s-a alertat, a sunat poliţistul din comună, însă a fost sfătuită să adreseze o plângere în ziua de luni, imediat următoare. Doar că şi luni poliţistul a fost ocupat, amânând-o pe femeie pentru miercuri. Mama Alexandrei a sunat, în schimb, la 112, prezentându-se un echipaj care i-a luat o primă declaraţie. Poliţiştii din comună, supăraţi că s-a trecut peste ei, au fost însă nevoiţi să întocmească actele procedurale, astfel înregistrându-se lucrarea penală.

În primă fază, mai multe fete, indicate de tânăra care a mers cu mama sa la poliţie ca fiind persoane care, la rândul lor, au fost agresate de bărbat, au dat declaraţii care confirmau cele spuse de Alexandra şi chiar, unele, indicau fapte mai grave. Dacă pe Alexandra bărbatul o atinsese pe picior şi pe sâni, iar într-o împrejurare sesizată de mai mulţi colegi ai fetei, chiar pe fund, în cazul altor tinere curajul bărbatului a mers mai departe. „Mi-a pus mâna pe picior şi uneori m-a şi descheiat la pantaloni, atingându-mă în zona intimă, şi atunci eu îl loveam cu palmele şi fugeam speriată acasă“, a declarat o fată cu un an mai mare decât Alexandra. Fata supusă unui asemenea comportament chiar în microbuzul şcolii, i-a relatat mamei sale cele întâmplate. Femeia însă, aflată la sute de kilometri distanţă, plecată fiind la muncă în străinătate, a sfătuit-o să i se adreseze bunicii, care să meargă să-i ceară bărbatului socoteală. Bunica s-a gândit, în cele din urmă, mai mult la gura lumii şi a ales să „nu se facă de râs“ şi să treacă totul sub tăcere. Fetele le-au mărturisit anchetatorilor că faptele se petreceau, de regulă, atunci când rămâneau singure cu şoferul şi că nu pot aduce probe.

Curajul familiei Alexandrei, altfel oameni simpli, care îşi drămuiesc aşa cum pot banii şi care au făcut eforturi ca după evenimente să plătească mai multe vizite la psiholog pentru fată, a fost iniţial sprijinit de părinţii celorlalte fete implicate. Curând, însă, printre fetele agresate s-a răspândit vestea că „Preda poliţaiul ne-a pus să ne retragem plângerile“, conform unei discuţii pe messenger între Alexandra şi una dintre colegele agresate. Cert este că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, unde a ajuns în cele din urmă dosarul, cel învinuit a dus martori care să spună că în ziua în care Alexandra a reclamat că a fost pipăită şi că i s-au făcut invitaţii indecente ar fi fost acolo, în intervalul menţionat de ea, şi că n-ar fi văzut-o.

Referitor la toate declaraţiile fetelor, Nicolae Mihai, bărbatul învinuit de fete, a menţionat în scris că nu a făcut aşa ceva şi că nu ştie ce motive ar avea acestea să sesizeze astfel de lucruri.

„Vor să spună cumva că fata ar avea un comportament...“

După izbucnirea „cazului Caracal“, mama Alexandrei, care avea suspiciuni că se încearcă „potrivirea lucrurilor“ astfel încât totul să se încheie cu NUP, a contactat mass-media, astfel aflându-se despre caz. De atunci a fost, însă, avertizată şi despre faptul că, dacă face asta, are „de pierdut“. Când în urmă cu doar câteva zile a primit ordonanţa procurorului, prin care este anunţată că s-a dispus neînceperea urmăririi penale, revolta familiei a atins cote alarmante.

„Eu ce să-i spun copilului meu? Nu mai vrea să iasă din curte fără mine, nici la magazin nu merge. Vine şcoala, nu mai vrea să meargă la şcoală. Până acolo s-a ajuns încât i-au schimbat declaraţia prietenului fetei, pentru că, recunosc, are un prieten, îl ştim şi noi, vine la poartă la noi, stau de vorbă. I-au luat o declaraţie, băiatul a spus ce ştia de la fată, a spus că e speriată, că îi e frică de el (n.r. – de cel care a agresat-o), iar la câteva zile, sub pretextul că a fost scrisă urât şi că a transcris-o el, un poliţist i-a pus sub ochi altă declaraţie, să o semneze, în care a scris el ce-a vrut, că stă cu fata până noaptea târziu, că..., cumva că fata ar avea un comportament... Băiatul, care a avut încredere, nu amai citit-o, doar a semnat. Chiar nu mai ştim ce să facem şi cui să ne adresăm“, a declarat, deznădăjduită, femeia, care şi-a contactat avocata pe care reuşeşte cu greu să o plătească şi au stabilit să conteste ordonanţa în termenul legal.

Verdictul psihologului: „Copilul a fost abuzat emoţional de presupusul agresor“

Mama Alexandrei a mers, imediat după ce fata a avut curajul să-i spună prin ce a trecut (mama descoperind că de fapt fata era pipăită în zona sânilor de aproape un an de bărbatul respectiv, însă, de ruşine, adolescenta n-a vorbit), cu ea la psiholog, mai întâi la Slatina, ulterior la Caracal şi Craiova. Are chiar documente din cabinetul psihologului care spun că Alexandra are probleme de concentrare, vise tulburătoare, a devenit anxioasă, este tristă, se simte vinovată etc., specialistul concluzionând: „copilul a fost abuzat emoţional de presupusul agresor“.

Mama e conştientă că problemele emoţionale ale fetei sale nu s-au rezolvat, iar vestea că organele de anchetă au stabilit să nu-l urmărească penal îi adâncesc fetei angoasele. „Dacă nu e vinovat şi dacă fapta nu există, de ce a venit la mine în poartă, să-şi ceară scuze? Am martori că l-am bătut cu mătura, n-am mai realizat ce fac, atât eram de furioasă. Nu vreau banii lui, nu vreau nimic, vreau să simtă şi el ce înseamnă să faci aşa ceva unui copil“, spune mama.

„Fapta nu există“

Prin ordonanţa din 1 august 2019, procurorul Mihaela Măceşeanu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a stabilit că fapta de agresiune sexuală nu există. „Declaraţia persoanei vătămate şi cea numitului Nicolae Mihai care a negat acuzaţiile ce i-au fost aduse, necoroborate cu alte mijloace de probă, nu sunt de natură să conducă la formarea unei convingeri certe în sensul că numitul Nicolae Mihai este autorul faptei de agresiune sexuală prev. de art. 219 alin.1  şi 2 lit. C C.p., această incertitudine ducând la aplicarea principiului „in dubio pro reo“ (îndoiala profită făptuitorului)“, se precizează în textul ordonanţei. 

Declaraţia Alexandrei, de la care a pornit totul

Procurorul redă în curprinsul ordonanţei şi un pasaj din declaraţia Alexandrei, o fată de 13 ani, respectiv: „Nicolae Mihai nu mi-a propus niciodată să înreţinem relaţii sexuale şi nici nu m-a atins în zona organelor genitale. Întotdeauna mă atingea cu mâna pe picior şi mă ciupea de sânul stâng... nu a folosit faţă de mine violenţa fizică sau acte de ameninţare“.  Mai mult, procurorul aminteşte că fata, „în ciuda comportamentului şi a gesturilor pe care persoana vătămată a susţinut că Nicolae Mihai le avea faţă de ea“, a acceptat în luna martie 2019 propunerea bărbatului de a-l însoţi cu microbuzul până în satul vecin, Blaj, unde trebuia să ducă alţi colegi de-ai fetei. „Pe traseul de întoarcere, când nu mai eram decât eu şi cu el... m-a sărutat pe obraz, însă eu nu am reacţionat nici fizic, nici verbal, fiindu-mi teamă...“. Pentru că o singură colegă a Alexandrei a relatat că a văzut, în vitrina frigorifică din magazinul bărbatului, o singură dată, cum acesta a atins-o pe Alexandra pe sâni, „însă îmi amintesc că atingerea a fost de scurtă durată“, a menţionat martora, şi „nicio altă persoană audiată în cauză nu a declarat că l-ar fi văzut pe Nicolae Mihai când o săruta pe Barbu Alexandra-Elena sau că ar fi atins-o în zona organelor genitale“, procurorul a concluzionat că nu există elemntul material al laturii obiective al infracţiunii de agresiune sexuală (acesta fiind reprezentat, se explică, de întreţinerea unui act de natură sexuală altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punerea în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa  ori profitând de această stare. „Aşadar, în sfera elementului material al laturii obiective intră acte precum obligarea unei persoane să se masturbezesau să masturbeze o altă persoană, sărutarea organului sexual etc.“, se continuă explicaţiile).

Deşi se recunoaşte că în raportul de expertiză psihologică se menţionează faptul că fata a fost abuzată emoţional, că prezintă stări anxioase etc., „nu au fost evidenţiate modificări ale comportamentului acesteia faţă de persoanele din familie“, aşa că i s-a recomandat în continuare consiliere psihologică/psihoterapie. Procurorul se foloseşte însă de declaraţiile prietenului fetei (declaraţie despre care mama fetei spune că ar fi fost modificată de poliţist, fapt amintit în plângerea  depusă în termenul legal), care spune că stă de vorbă cu tânăra, la domiciliul acesteia, până la ore târzii, aşa că „aceste aspecte reţinute în raport (n.r. – raportul de expertiză psihologic) urmează a nu fi reţinute“.

Nici în raport de declaraţiile celorlalte fete fapta nu există, pentru că fetele nu pot aduce probe şi refuză expertizarea psihologică, iar una dintre fete, chiar cea care spune că a fost descheiată la pantaloni de către şoferul mirobuzului, şi-a schimbat la parchet declaraţia iniţială.

„Vom scrie în plângere inclusiv că procuroreasa i-a spus fetei: «Ai luat ciocolata, înseamnă că şi ţie ţi-a plăcut!», iar doamna avocat a spus atunci «Nu, doamna procuror, i-a plăcut ciocolata, nu i-a plăcut de boşorog!». Asta este, cam aşa ar vrea să spună, că fata e de vină“, a conchis, amar, mama fetei, deznădăjduită că nu poate convinge că gestul fetei de a accepta, de ruşine, susţine tânăra, o ciocolată sau o bomboană oferită uneori de bărbat, nu poate însemna că fata i-a acceptat avansurile. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: