Cum distruge goana după mediile peste 5 la Evaluarea Naţională viitorul a sute de copii. „Îmi pare rău de aceia care ar fi vrut să înveţe o meserie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puţini elevi aleg şcolile profesionale, deşi angajatorii reclamă de ani de zile deficit de forţă de muncă
Puţini elevi aleg şcolile profesionale, deşi angajatorii reclamă de ani de zile deficit de forţă de muncă

Sutele de corigenţi de clasa a VIII-a înseamnă, pentru şcolile profesionale din Olt, tot atâţia elevi cărora sistemul le ia şansa de a învăţa o meserie, mai ales în cazul celor care şi-ar dori acest lucru. Directorii liceelor tehnologice acuză un sistem putred.

Procentul de medii peste 5 la Evaluarea Naţională, în condiţiile unui examen cu subiecte mai uşoare de la an la an, a născut discuţii care încă nu s-au stins. Dincolo de top-urile pe şcoli care se realizează în fiecare judeţ, sunt cifre niciodată luate în calcul, dar pe care le ştiu pe de rost directorii liceelor tehnologice. Este vorba de numărul corigenţilor, acei copii pe care, de teama că se vor înscrie la Evaluarea Naţională şi „vor strica procentul“, directorii gimnaziilor îi lasă corigenţi în acord cu profesorii. Aşa se face că în aproape fiecare şcoală numărul corigenţilor creşte subit în clasa a VIII-a. Efectul este unul pervers, spun directorii liceelor tehnologice, care sancţionează această practică.

O bună parte dintre elevi ar putea învăţa o meserie, urmând şcoala profesională. Mai mult, li se răpeşte şansa de a învăţa la o clasă de învăţământ dual, care are avantajul unei baze solide de practică la nivelul angajatorului implicat direct în formarea tehnică a elevilor, dar şi dublarea bursei de 200 lei pe care statul o acordă elevilor de la şcoala profesională. Aceşti corigenţi nu se pot înscrie în prima etapă de admitere la şcoala profesională, iar locul lor este luat, acuză directorii liceelor tehnologice, de elevii prea puţin motivaţi, care au obţinut rezultate slabe la Evaluare şi nu au şanse de admitere la liceu.

„Din experienţa anilor trecuţi, toţi cei care iau corigenţa se duc la liceu“

În Olt, au fost înscrişi la Evaluarea Naţională aproximativ 3.000 de candidaţi. Dintre aceştia, 400 nu s-au prezentat să susţină probele şi se înscriu, foarte probabil, la şcoala profesională, procedură care are loc în această perioadă. Mai sunt însă alţi aproape 500 care nu au absolvit clasa a VIII-a, fiind lăsaţi corigenţi, repetenţi sau trecuţi la abandon şcolar. Printre ei, spun directorii liceelor tehnice, sunt copii care ar fi putut să înveţe o meserie şi să fie susţinuţi cu o bursă de 400 lei/lună.

„La multe şcoli gimnaziale au fost lăsaţi corigenţi ca să nu intre la Evaluare şi e posibil printre acei copii să fie copii care chiar vor să facă meserie, dar locurile sunt ocupate de cei care la alte şcoli sunt trecuţi clasa, cu condiţia să nu participe la evaluare. Marea majoritate îi lasă corigenţi, şi după corigenţele din iulie urmează să vină cu fişa de opţiuni. Dar, din experienţa anilor trecuţi, toţi cei care iau corigenţa se duc la liceu. Mie îmi pare rău, într-adevăr, de acei copii care ar fi vrut să facă meserie şi nu apucă locuri de dual“, a declarat directorul liceului Tehnologic Metalurgic Slatina, prof. Anişoara Dima.

Şcoala pe care o conduce are în planul de şcolarizare patru clase de profesională, dintre care una de învăţământ dual, pentru care s-au înscris 45 elevi, pentru 28 locuri. Cei care nu vor prinde un loc aici vor intra la una din celelalte clase, însă, cel puţin în prima etapă, mai mult de două clase din cele patru propuse nu se fac.

„Avem trei clase de dual, dar una nu cred că o facem“

Situaţia este şi mai gravă la Liceul Tehnologic „Alexe Marin“, unde sunt tot patru clase în plan. Trei sunt clase de dual, cu burse duble, de la stat şi de la angajator, însă sunt elevi doar pentru două. Se vor face clasele susţinute de societăţile Prysmian (electrician şi electronist) şi de Pop Industry (operator maşini cu comandă numerică şi lăcătuş), nu şi cea susţinută de Altur (strungar, frezor, sculer-matriţer). Băieţii care aleg acest liceu vor în schimb la clasa de mecanic auto, susţinută doar cu bursa de 200 lei de la stat. Directorul liceului, prof. Marian Croitoru, confirmă că se confruntă cu aceeaşi situaţie ca şi colega sa, profesorii şcolii mergând în tot judeţul să adune elevi.

„Sunt mulţi copii care renunţă la şcoală. Asta e o prostie, că evaluează directorii în funcţie de rezultatele de la Evaluare. Sunt şcoli care au băgat 2 în Evaluare. Dacă ia amândoi, e 100% procentul? Şi e şcoala foarte bună?! (...) Nu ştiu, e o practică. Ne întâlnim la şedinţele cu directorii, dar nu se discută astfel de lucruri. Într-a V-a, a VI-a, a VII-a au fost buni, şi acum, dintr-odată, nu mai sunt, sunt corigenţi. Şi agenţii economici trag de noi că vor meseriaşi...“, a declarat dir. Croitoru.

În Olt, sunt programate pentru anul şcolar care începe în toamnă şapte clase de învăţământ dual, la licee din Slatina, Caracal şi Balş, care vor fi susţinute de diverşi angajatori. Bursele însă nu depăşesc în judeţ 400 lei, deşi în oraşe din vestul ţării angajatorii oferă elevilor mult mai mult. În cazul oltenilor, angajatorii reclamă dezinteresul pentru a învăţa o meserie şi se feresc să „investească“ în viitori absolvenţi pe care nu-i pot obliga să se angajeze în societăţile lor.

„Anul trecut am fost în judeţ cu cei de la Resurse Umane, de la Pirelli, am luat şcolile la rând pentru a forma acea clasă“, confirmă dir. Anişoara Dima, potrivit căreia părinţii încă insistă ca elevii să meargă la liceu, şi nu la şcoala profesională.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite