Ce drame ascund copiii care duc dorul părinţilor: „Este esenţial pentru un copil ca părinţii să-l ia în braţe o dată pe zi“

Loredana Stroiuleasa, coordonatoarea Centrului Judeţean de Asistenţă Psiho-Pedagogică Olt, explică în interviul pentru „Weekend Adevărul“ care sunt principalele probleme pe care le întâlnesc consilierii şcolari la elevi şi cum ar putea fi soluţionate.

De ce au nevoie elevii de consiliere psihologică în şcoală, care sunt provocările părinţilor când simt că le scapă lucrurile de sub control în relaţia cu adolescenţii şi care sunt pericolele care vin odată cu schimbarea mediului atunci când elevii ajung la liceu? Despre toate acestea şi despre ce simt copiii care cresc departe de părinţii plecaţi la muncă, vorbeşte consilierul şcolar Loredana Stroiuleasa.

„Weekend Adevărul“: De la ce realitate pornim în psihologia şcolară? În şcoala românească avem un psiholog la câţi elevi?
Loredana Stroiuleasa: Noi în şcoli nu avem psihologi, avem consilieri şcolari, facem orientare şcolară şi profesională, facem autocunoaştere, totul se bazează pe activităţi de consiliere, atât individuale, cât şi de grup. Noi nu suntem psihologi.

Printre consilierii şcolari sunt absolvenţi de Psihologie...
De Psihologie, de Sociologie, de Psiho-Pedagogie...

Şi norma este de 800 de elevi?
Da, 800 de elevi, de la clasa pregătitoare la clasa a XII-a. La grădiniţă, norma este de 400 de elevi.

Nu e mult?
Foarte mult. În mod normal, când începi consilierea cu un elev, când are o problemă, îl programezi să vină cam o dată pe săptămână. Şi când spun probleme înseamnă: adaptare şcolară, autocunoaştere, dezvoltare personală. Nu poţi să le faci pe toate într-o şedinţă, fiecare elev trebuie să vină de mai multe ori la cabinet, or 800 de elevi nu ai nicio şansă să-i aduci de mai multe ori la cabinet într-un an şcolar.

Poate nu toţi au nevoie de consiliere.
Să ştii că, dacă ai sta de vorbă cu fiecare în parte, la fiecare ai găsi ceva de lucru, pe dezvoltare personală, în relaţia cu colegii de clasă, în relaţia cu profesorii, în relaţia cu părinţii, fiecare copil ar avea nevoie. Îi dai un test de inteligenţă, să vadă pe unde este, un test de personalitate, ai avea ce să lucrezi. Copiii sunt în dezvoltare, e o perioadă dificilă. În perioada adolescenţei, mai ales, le creşte creierul foarte mult şi de aceea au şi fluctuaţiile astea de stări, când sunt liniştiţi, când sunt mai agitaţi, când nervoşi, au impresia că nimeni nu-i înţelege. Şi hormonal intervin modificări, dar şi creierul le creşte foarte mult. Dacă le acorzi atenţia cuvenită, de la grădiniţă e de lucru, când schimbă mediul, încearcă să se integreze şi apar dificultăţi de adaptare...

„PRESIUNILE PĂRINŢILOR SUNT FOARTE MARI“

Şi-atunci cine are şansa să stea în faţa unui consilier şcolar?

Cei care efectiv se exteriorizează, cei care manifestă un comportament atipic şi cărora părinţii le acordă atenţie, pentru că da, ca să-l iei la cabinet, trebuie să ai acordul părintelui. Dacă părintele ţine legătura cu şcoala şi-şi dă acordul să vină la cabinet, atunci copilul ajunge la noi. Sunt părinţi care nu-şi dau acordul. Şi vezi că acel copil are o problemă, creează, poate, probleme în şcoală, dar... Noi le spunem diriginţilor: „Fiţi atenţi, dacă îşi schimbă comportamentul, dintr-un copil vesel şi normal îl vezi că e abătut, dintr-odată are alt comportament, atunci se întâmplă ceva cu el“. Şi-atunci, întâi stă de vorbă dirigintele, şi dacă acesta constată că are o problemă, îl trimite la cabinet. Copiii pot ajunge foarte repede la tentativă de suicid, nu pentru că ar dori să se omoare, ci pentru că au o problemă, nu ştiu cum să o rezolve, cum să o gestioneze, şi-atunci încearcă să-i sperie pe cei din jur cu câte o tentativă de-asta: „hai că-mi tai venele, iau nişte pastile“...

La ce vârstă apare acest tip de şantaj?

Cam de prin clasa a VI-a – a VII-a, când iau note mici la şcoală şi-şi dau seama că aşteptările părinţilor sunt mult mai mari şi ei nu reuşesc să le facă faţă. Am avut odată la consiliere o elevă care rămăsese corigentă la o materie şi nu ştia cum să-i spună mamei. A calculat, a citit pe internet în cât timp i se face rău dacă ia anumite pastile, astfel încât să vină mama şi să o găsească leşinată, iar ea să-i spună că a vrut să se sinucidă pentru că a rămas corigentă, mama s-o ducă la spital şi în final să fie totul OK. Problema a fost că pe mamă a reţinut-o ceva la muncă, mama a sunat acasă, a văzut că fata nu-i răspunde la telefon, a rugat o vecină să-i transmită fetei că întârzie, iar vecina este cea care a găsit-o, a dus-o la spital şi era cât pe ce să-i reuşească tentativa, deşi ea n-a vrut decât s-o sperie pe mamă. Bineînţeles că de la spital i-au recomandat să meargă la un psiholog şi aşa a ajuns la mine la cabinet.

Şi s-a rezolvat situaţia?

Fata a mărturisit: „Ştiţi, eu, de fapt, n-am vrut să mă omor, dar n-am ştiut cum să-i spun mamei, să nu mă bată, să nu...“ Presiunile părinţilor sunt foarte mari. Părinţii efectiv nu se interesează, nu merg un an la şcoală, află când sunt copiii în situaţia de a fi exmatriculaţi, lăsaţi corigenţi sau repetenţi... Au încredere în ceea ce le spun copiii şi se trezesc foarte miraţi atunci când află cum stau lucrurile de fapt: „Păi, cum? Copilul meu nu face aşa ceva!“. Dacă în clasele mici părinţii disperă învăţătoarea cu telefoane, interesul ţine până prin clasa a V-a – a VI-a, după care mai vin, aşa, printr-a VII-a – a VIII-a, când se apropie Capacitatea, dar după ce intră copiii la liceu, 60% nu se mai interesează, poate mai merg pe la şedinţele cu părinţii şi cam atât. Pe la liceele bune se mai ocupă, pentru că sunt şi părinţii aproape şi interesaţi, dar la liceele unde vin copiii de la ţară, părinţii n-ajung aproape niciodată la şcoală.

FATA CU TOCURI  ŞI ŞOSETE FLAUŞATE

Cu ce fel de probleme se confruntă copiii din şcolile de la ţară?

Probleme cu jocurile de gen „Balena Albastră“ (n.r. – fenomen prin care adolescenţii erau îndemnaţi de necunoscuţi pe reţelele sociale să îndeplinească anumite sarcini,după care erau instruiţi cum să-şi ia viaţa) am avut şi pe la ţară, de exemplu. Şi la sate, tinerii intră pe internet, acum au Wi-Fi gratis pe la primărie sau pe la barurile din sat şi în special fetele sunt foarte uşor păcălite pe site-urile de socilizare. Îşi doresc să iasă din mediul în care trăiesc, cu multe lipsuri, pentru că sunt dese astfel de situaţii la ţară, oamenii sunt mult mai săraci. Apropo de asta, am urmărit o fetiţă, mi-a sărit în ochi la festivitatea de deschidere pentru că avea pantofi cu toc, negri, din piele, nu noi, şi şosete albe flauşate. Mi-am propus s-o urmăresc. Am mers pe la clasă, am făcut activităţi şi aşa am aflat că până în clasa a XII-a a ajuns să facă şi prostituţie, nu să facă cine ştie ce bani, ci aşa, pentru că-i deschidea un bărbat portiera... De la fata cu şosete flauşate a ajuns fata stilată, machiată, îmbrăcată... Am luat-o la cabinet, în primă fază evolua frumos, după care a luat-o pe o pantă descendentă: „Ce, doamnă, mă duc, mă distrez, asta fac tinerii!“. Îi învăţ tot timpul la orele de consiliere că e normal să se distreze, sunt în clasa a XI-a, a XII-a, este normal să se întâlnească, sunt tineri, dar tot timpul să se gândească: „Dacă fac asta, îmi afectează viitorul?“. Că dacă te-ai dus şi ai băut un pahar de ceva, stai să te gândeşti: „Nu cumva de la paharul ăsta ajung să mă îmbăt şi să fac sex neprotejat cu nu ştiu cine?“. Iar să rămâi gravidă astăzi e poate partea cea simplă. Dacă au peste 16 ani, nici măcar nu mai au nevoie de acordul cuiva: se duc, fac chiuretaj şi în două zile sunt la şcoală. Dar sunt foarte multe boli cu transmitere sexuală, de care nu mai scapă toată viaţa.

Acum îşi dau părinţii acordul pentru orele de educaţie sexuală, au înţeles că e vorba în primul rând de educaţie sanitară?

Da, la clasele mari, da, şi chiar şi la clasele mai mici, pentru că ei nu ştiu să le vorbească. Mi s-a întâmplat să vină o elevă şi să-mi spună: „Doamna, vreau să stau de vorbă cu dumneavoastră, pentru că, ştiţi, mama mea e mai bătrână, nu mă-nţelege, nu ştie ce să-mi spună“. Auzise fata de metoda calendarului. Şi-am întrebat-o: „Dar câţi ani are mama ta?“. Era mai tânără decât mine, dar pentru că era de la ţară, că nu a ştiut decât muncă şi atât, fata o percepea mult mai bătrână. ;

„Sunt părinţi care pleacă şi-şi lasă copilul în grija bunicilor, dar bunicii nu au nicio autoritate în faţa lui“

Copiii de la oraş cum sunt? Ei la ce pericole sunt expuşi?

Din păcate, sunt expuşi consumului de droguri, de exemplu. Dar nu consumă drogurile clasice. Chiar am avut o campanie de prevenire, la un moment dat, pentru că ei nu consumă droguri, ei consumă prostii stropite cu prostii, şi astea sunt mult mai periculoase. Să ne imaginăm că un copil care este în dezvoltare consumă otravă de şobolani, sau, mai spunea un tânăr, îngrăşământ pentru cactuşi, sau sare de baie... Acestea dau o stare de euforie, dar au efect devastator asupra organismului.

Dar de ce au nevoie de acea stare de eforie?

Majoritatea o fac pentru distracţie, dintr-o nebunie de moment, pentru că au făcut-o şi alţii. Mai sunt şi alţii care efectiv n-au o relaţie bună cu familia, provin din familii dezorganizate, copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi sunt lăsaţi de capul lor. Faptul că nimeni nu se interesează de ei, că primesc un telefon o dată pe zi, dacă-l primesc, asta nu e dragoste... 

Loredana Stroiuleasa, consilier şcolar

Este esenţial pentru un copil, măcar la vârsta asta a adolescenţei, să-l iei în braţe o dată pe zi, să-l pupi şi să-i spui ceva frumos ca părinte. Şi, din păcate, sunt copii care au părinţii lângă ei şi tot nu fac asta. „Păi, e mare, cum să-l mai iau în braţe şi să-i spun că-l iubesc!“. Dar ei au nevoie de asta! Şi noi, ca adulţi, avem nevoie de asta!

Ce le lipseşte copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate? Cresc cu bani, dar...?

Sunt dezorganizaţi, n-au un program. Copiii, la vârsta şcolară, funcţionează foarte bine după un program, iar printre ei sunt copii care pierd nopţile cu prietenii şi aşa apar şi absenţele, pentru că nu-i controlează nimeni.

PĂRINŢII, PRIETENII COPILULUI

Dacă părinţii sunt obligaţi să plece, care ar fi, totuşi, soluţia pentru aceşti copii?

Să-i lase în grija cuiva care poate să-i supravegheze, să fie capabil să-i îngrijească, nu mă refer fizic, ci emoţional, pentru că sunt părinţi care pleacă şi-i lasă în grija bunicilor, dar bunicii nu au nicio autoritate în faţa copiilor. La vârsta adolescenţei şi ţie, ca părinte, ţi-e greu să gestionezi anumite situaţii, darămite un bunic, fără autoritate în faţa lui. Eu sunt de părere că dacă ai hotărât să pleci în altă ţară, şi-ţi iei şi soţul/soţia, ia-ţi şi copilul.

Se văd diferenţe între copiii care au amândoi părinţii plecaţi şi copiii care rămân acasă cu unul dintre părinţi?

Da, da! Rămâne un părinte acasă care are grijă, în fond e important să ştie să-i fie prieten copilului. Asta nu ştiu părinţii. Noi avem un proiect, „Şcoala părinţilor“, pe care-l implementăm în şcoli, şi sunt părinţi care vin la consiliere şi asta-i învăţăm: să fie prieteni cu copiii lor.

Există şi păreri conform cărora modelul de părinte-prieten nu e tocmai potrivit, sunt specialişti care pledează pentru un părinte autoritar.

Da, să fii autoritar, dar când spun „prieten“ mă refer la faptul că e important să-l atragi astfel încât să poţi să stai de vorbă cu el şi să-ţi povestescă tot ce face într-o zi cu prietenii, la şcoală, în pauze, mai ales. Plecând de la faptul că nu trebuie să critici ceea ce nu-ţi convine. Trebuie să înţelegi că, deşi e copilul tău, nu e proprietatea ta, are personalitatea lui, are viziunea lui şi trebuie să respecţi asta. Nici prietenii nu trebuie să-i critici, trebuie să-i sugerezi subtil ce nu e bine. Nu la modul: „Cu ăia ţi-ai găsit să umbli, de mă-sa nu ştiu ce face, taică-su nu ştiu ce face?!“.

Şi dacă e evident că prietenii respectivi nu sunt o companie potrivită pentru el?

Trebuie să-i sugerezi subtil. Îi vorbeşti astfel încât să-şi pună el întrebări şi să-şi dea el seama unde a greşit. Şi când face copilul ceva, dacă-l cerţi sau îl iei la bătaie, nu-nţelege nimic, ci mai degrabă stând şi explicându-i consecinţele a ceea ce-a făcut obţii rezultate.

De fapt ce a înţeles, dacă-l cerţi şi-l iei la bătaie?

Că a fost o prostie şi că l-ai bătut pentru asta. Şi o va face pe viitor din nou, pentru că ajunge într-o situaţie din cauza unei circumstanţe, iar dacă n-a-nţeles cum a ajuns acolo, nu va gestiona  aceeaşi situaţie când se va repeta. Va creşte cu frustrări şi va pune etichete, va învăţa să judece oamenii după etichetele pe care le pune ori el, ori societatea, şi nu va da şansa oamenilor să-i cunoască şi să-şi spună el impresia despre acel om.

„N-a mai învăţat, nu şi-a mai făcut temele.  Îi lipsea afecţiunea faţă de mamă“

Ai spus că tinerii mai mult încearcă să-şi sperie părinţii când au o tentativă de sinucidere. Poate fi o discuţie separată în cazul copiilor cu părinţii plecaţi în străinătate care fac asta? Ei ce vor: să-şi aducă părintele acasă?

Au fost cazuri în care au făcut gestul ăsta doar ca să-i sensibilizeze pe părinţi şi să vină acasă. Şi nu neapărat că au realizat efectele acţiunilor lor, ci efectiv din dorinţa de a-i determina pe părinţi să vină acasă. În special cei mici, care asta îşi doresc, dragostea părinţilor. Chiar spunea o colegă că are la cabinet o fetiţă de clasa a II-a care şi-a propus să se certe cu toată lumea şi să spună că ea s-ar înţelege cu mama, dacă vine acasă. Şi s-a certat cu toată lumea, nu că ar fi avut o problemă cu lumea, doar ca să o facă pe mamă să se întoarcă acasă. N-a mai învăţat la şcoală, nu şi-a mai făcut temele şi când a întrebat-o la cabinet – dar de ce faci asta? – răspunsul a fost foarte clar – să o fac pe mama să vină acasă. Şi s-a întors mama. Îi lipsea dragostea, îi lipsea afecţiunea faţă de mamă.

Există totuşi o vârstă la care ar putea fi mai uşor suportată plecarea părinţilor?

Nu, ataşamentul faţă de mamă, în special, este foarte mare. Sunt şi bărbaţi apropiaţi de copii, de care copiii se ataşează foarte mult, dar un copil se rupe mai uşor de tată decât de mamă, pentru că faţă de mamă e un al şaselea  simţ, e cordonul ombilical care energetic nu se taie niciodată.

Sunt zone întregi din judeţ afectate de acest exod. Cum se descurcă colegii tăi, consilierii şcolari?

Părinţii au mai început să vină acasă. Este o perioadă în care şi-au cam făcut o casă, ce aveau nevoie, şi au început să conştientizeze că trebuie să vină acasă.

Eleva de liceu care nu ştia să scrie „floare“

 „Îmi aduc aminte de o experienţă la liceul la care făceam consiliere în urmă cu ceva ani. Am avut o elevă care efectiv nu ştia să scrie şi să citească, doar copia, asta a făcut ea în şcoala generală, din carte, copia pe caiet şi lua nota. Efectiv nu se putea ţine după dictare. A ajuns la liceu pentru că s-a făcut media cu notele de la Capacitate şi mediile din gimnaziu şi a intrat. Am făcut echipă cu profesorul de română, de matematică, cu dirigintele, şi un an am lucrat efectiv după abecedar. Ea nu ştia să scrie cuvântul «floare», mi-a rămas întipărit în minte că am lucrat cu ea o oră să scrie cuvântul «floare» şi să scrie toate literele. Deci, nu era în fişa postului... A fost ea foarte ambiţioasă, iar norocul ei a fost un frate mai mare, care s-a angajat, s-a căsătorit cu o fată care a fost ca o mamă pentru fată şi au luat- la ei. Stăteau cu chirie într-un apartament. S-a ocupat de ea, fata s-a dedicat studiului, nu mai avea acum şi muncă în gospodărie, de îngrijit animale, pentru că mama era o consumatoare de alcool, tatăl lucra şi el pe unde putea, iar fata acasă la părinţi muncea foarte mult. A avut ambiţie şi a reuşit să termine cu bine liceul, chiar a luat Bacalaureatul.“

CV

Sociolog şi psiholog
 Numele:
Loredana Mihaela Stroiuleasa
 Data naşterii:
15 septembrie 1975
 Starea civilă: este căsătorită şi are un copil
 Studiile şi cariera:
 În anul 2000 a absolvit Facultatea de   Sociologie-Psihologie, la Universitatea „Spiru Haret“ din Bucureşti, specializarea Sociologie-Psihologie.
 În mai 2007, a obţinut atestatul de liberă practică din partea Colegiului Psihologilor din România şi este practicant autonom.
 Între 2007 şi 2009 a urmat cursuri de master în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie Braşov, specializarea Consiliere Psihologică şi Educaţională.
 Este coordonator al Centrului Judeţean de Asistenţă Psiho-Pedagogică din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi  Asistenţă Educaţională.
 Este voluntar în cadrul mai multor structuri asociative: CEPECA, Asociaţia NAGUAL, Asociatia HEFAISTOS, Strategia Naţională de Acţiune Comunitară.
 Locuieşte în: Slatina, judeţul Olt