Bărbat strivit de un utilaj la Scorniceşti. A fost transportat cu elicopterul SMURD la Craiova
0Un grav accident de muncă s-a petrecut în jurul orei 13,40 la Scorniceşti, judeţul Olt, în incinta fostei ferme, un bărbat fiind aproape strivit sub o cisternă în timp ce încerca să schimbe o roată.
La faţa locului au ajuns salvatorii ISU, intervenind cu două echipaje complexe pentru descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Staţiei Scorniceşti a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Victima, un bărbat în vârstă de 51 ani, din satul Negreni, oraşul Scorniceşti, prezenta traumatism cranio-facial cu otoragie, traumatism abdominal şi traumatism toracic. Bărbatul a fost transportat de salvatorii ISU şi membrii echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă, de asemenea ajuns la faţa locului, până la Jitaru, de unde a fost preluat de un elicopter SMURD şi transferat la Craiova.
Un inspector al Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt a ajuns de asemenea la faţa locului, realizând primele constatări. Victima accidentului este angajat cu contract de muncă, cu normă întreagă, la o societate cu profil agricol, pe postul de mecanic agricol. „Am demarat şi noi o anchetă, un coleg a fost deja acolo. Acum, ne dorim ca starea de sănătate a angajatului să se îmbunătăţească şi să putem vorbi doar de incapacitate temporară de muncă“, a declarat inspectorul-şef al ITM Olt, Cristian Ungureanu.