Şeful PNL Caracal, confirmat cu SARS-CoV-2. S-a aflat pe teren, în campania electorală. Acum este internat

Şeful PNL Caracal, confirmat cu SARS-CoV-2. S-a aflat pe teren, în campania electorală. Acum este internat

Cristian Pavel alături de europarlamentarul Rareş Bogdan FOTO: Facebook/Cristian Pavel

Preşedintele Partidului Naţional Liberal - Organizaţia Caracal a fost confirmat ca fiind infectat cu SARS-CoV-2 şi deja se află internat la spitalul suport-COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Pavel a primit astăzi confirmarea prin buletinul de analiză, însă ar fi prezentat simptome chiar din urmă cu câteva zile. A fost internat la Spitalul Municipal Caracal, spital-suport Covid-19, unde este investigat medical, iar din primele date, care ne-au parvenit neoficial, ar fi motive de îngrijorare, nefiind vorba de o formă uşoară de boală.

Cristian Pavel s-a aflat în ultima perioadă, ca toţi politicienii, în campanie electorală, iar în week-end chiar preşedintele organizaţiei judeţene li s-a alăturat colegilor din Caracal într-o acţiune de campanie, pentru a-i susţine pe candidaţii la Consiliul local Caracal şi pe candidatul la funcţia de primar al municipiului Caracal, Cristian Conea. 

Liviu Voiculescu, preşedintele PNL Olt, dar şi candidat al PNL pentru Primăria Slatina, spune în schimb că nu intră, conform definiţiei de caz, în categoria „contact direct“ cu Cristian Pavel.

„Am trecut 10 minute, dar nu sunt în contact direct eu cu el. Ce am trecut eu, 10 minute, în campanie, şi în aer liber şi cu mască... Într-adevăr, am văzut şi eu o fotografie când eram fără mască, dar atunci o dădusem jos. Am trecut doar 10 minute, pentru că am fost într-un periplu prin judeţ“, a declarat Voiculescu. 

Pe aceeaşi temă: 

O şcoală din Slatina trece cu toate clasele în online. Trei cazuri de COVID-19 au apărut în rândul personalului 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările