Şefa Inspectoratului Şcolar Olt s-a răzgândit în privinţa numărului de elevi la clasă: „Nu se va întâmpla 100% cum am spus eu!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După publicarea listelor cu locurile rămase libere la grupa pregătitoare şi, ulterior, a listelor cu acei copii rămaşi neînscrişi în prima etapă, din şcoli au început să vină către IŞJ, cum era de aşteptat, solicitări pentru aprobarea unor efective de peste 25 de elevi la clasă, deşi inspectorul şcolar general Felicia Man declara că se va respecta întocmai legea. Astăzi însă şi-a nuanţat opinia: „Nu va fi 100% cum am spus eu!“.

Chiar şi în cazul în care se vor da aprobări pentru efective mai mari la clasa pregătitoare decât spune regulamentul (clasele nu ar trebui să aibă, conform regulamentului, mai mult de 25 de elevi), situaţiile tensionate create în ultimele zile în şcolile cu solicitări multe vor răzbate, cu siguranţă, dincolo de coridoarele unităţilor de învăţământ.

Un prim aspect observat în privinţa efectivelor este acela că din start anumite şcoli au primit abrobare din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt să înscrie un număr de elevi mai mare de 25/clasă. Este vorba de şcolile din mediul urban, din Slatina în special, care tradiţional primesc solicitări numeroase la formarea claselor pregătitoare şi care, pe de altă parte, nu-şi permit să înfiinţeze mai multe clase, fie din teama că numărul elevilor ar putea scădea în viitor, fie din teama că nu vor putea acoperi costurile.

Cât de mult să crească efectivul, aceasta este întrebarea la care inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt – prof. Felicia Man, dădea un anumit răspuns în urmă cu doar câteva zile, pentru ca acum să se situeze  de partea şcolilor. „Nu se va întâmpla 100% ce-am spus eu, pentru că este dreptul copiilor la educaţie. Vă asigur însă că nu vor rămâne copii neînscrişi“, a insistat şefa IŞJ să dea acelaşi răspuns din fiecare an.

Cert este însă şi că vor fi în continuare şcoli care nu reuşesc să atragă elevi pe cât şi-ar dori şi altele care, dacă ar fi să dea curs tuturor solicitărilor, menţinând numărul de clase, ar înmatricula peste 40 elevi/clasă. „Vom limita numărul de copii la clasă, asta-i cert“, completează prof. Man, neputând preciza care este noua limită, oricum în afara regulamentului.

„Este dur ce spun, dar este adevărul: învăţătorii s-au obişnuit să facă legea în şcoli!“

La nivelul municipiului Slatina, unde sunt cele mai mari probleme la înscrieri, sunt disponibile după prima etapă 47 de locuri la grupa pregătitoare, distribuite astfel: Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ – 4, Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga“ – 10, Şcoala Gimnazială nr. 1 – 25, Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă“ – 8, la care se adaugă în Slatina 11 locuri libere la clasele de step-by-step la „Nicolae Titulescu“.

Tot după prima etapă, conform situaţiilor publicate pe site-ul IŞJ Olt, au rămas neînscrişi 29 de copii, după ce solicitările lor iniţiale, depuse la alte şcoli decât cele de circumscripţie, au fost respinse. Nu e numărul total, spun însă vigilenţii care urmăresc ce se întâmplă la şcolile cu foarte mulţi candidaţi şi care au observat că anumite cereri în aşteptare nu figurează pe lista celor obligaţi să se întoarcă la şcolile de circumscripţie.

„Sunt cereri care se vor rezolva în etapa a III-a“, a precizat inspectorul şcolar general, care a simţit că se deschide o cutie a Pandorei, aşa că a venit cu explicaţii.

„Este dur ce spun acum, dar este adevărul: învăţătorii s-au obişnuit să facă legea în şcoală, s-au obişnuit s-o încalce an de an şi să înscrie peste numărul legal de elevi la clasă, motivând cu rezultatele obţinute, sau că părinţii cunosc situaţia şi nu sunt împotrivă. Nu putem să lăsăm clase cu peste 40 de elevi şi să depopulăm alte şcoli. Eu nu contest faptul că este vorba de reputaţia cadrului didactic, sau reputaţia şcolii, dar trebuie să existe un echilibru.

Copilului care învaţă într-o clasă normală i se va da atenţia cuvenită. Când ai 40 de elevi la clasă este imposibil să le acorzi egal atenţie tuturor“, a declarat prof. Man, admiţând, în schimb, argumentele directorilor de şcoală, care se plâng de proasta finanţare ce face imposibilă suplimentarea catedrelor.

Pe de altă parte, şcolile „depopulate“, din dorinţa de a nu-şi strica şi mai mult imaginea, au solicitat, unele, din start un număr mai mic de 25 de elevi/clasă (cifră bazată pe recensământul populaţiei din circumscripţie), astfel că la finalul etapei I de înscriere le-au rămas, cum altfel, zero locuri libere, făcând astfel loc şcolilor bine cotate să ceară derogări la IŞJ pentru a funcţiona cu număr supradimensionat de elevi.

Cert este, a confirmat inspectorul şcolar-general, că şcolile asaltate de părinţi au transmis deja cereri către IŞJ pentru suplimentarea locurilor, decizii punctuale urmând să se adopte în Consiliul de Administraţie al IŞJ Olt după 6 aprilie.

CITIŢI ŞI: Peste 500 de locuri disponibile la grupa pregătitoare, după prima etapă de înscrieri. Şcolile cu solicitări multe îi lasă pe părinţi în aşteptare

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite