Radu Traian Mărginean, martor benevol în procesul „Mită la Vama Halmeu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi martori şi trei avocaţi au absentat la cea de-a zecea înfăţişare desfăşurată astăzi, la Tribunalul Satu Mare, în dosarul „Mită la Vama Halmeu”, fiind amendaţi de judecătorul Mihai Ciorcaş.

Citeşte şi EXCLUSIV DNA: Şpaga de la Halmeu - bani pentru partid

Martorii Mihai Fănăţean şi Cosmin Neş au fost sancţionaţi cu 500 de lei fiecare, iar avocaţii lui Liviu Florian, Florin Feher şi Ion Savu, care nu s-au prezentat şi nici nu au trimis colegi care să-i substituie, au primit câte 2.000 de lei amendă. N-a fost amendat, în schimb, deputatul PDL Ioan Holdiş, care a lipsit de la proces, el motivând că se află în concediu.
Martor fără citaţie
Deşi cauza a fost amânată pentru data de 18 august, în faţa instanţei s-a prezentat de bună voie fostul şef al Autorităţii Naţionale Vamale (ANV), Radu Traian Mărginean. Acesta s-a autosesizat din presă că urmează să fie citat şi a călătorit 850 de kilometri pentru a depune mărturie. Potrivit declaraţiilor avocatului inculpatului Liviu Florian, fost şef al Vămilor ar putea fi unul dintre martorii cheie. Avocatul lui Mărginean spune că nu ştie cum a ajuns clientul său învinuit în acest dosar. „Clientul meu n-are nicio legătură cu aceşti oameni. El nu-i cunoaşte nici pe Liviu Florian, nici pe Nicoleta Dobrescu. Probabil invocarea lui ca martor din partea lui Liviu Florian este o metodă a avocatului acestuia de a-şi construi apărarea. Procurorii n-au probe pentru a-şi susţine afirmaţiile potrivit cărora clientul meu ar fi fost influenţat de acest Liviu Florian de a o numi pe Nicoleta Dobrescu ca şef la Vama Halmeu“, a declarat avocatul Tiberius Bărbăcioru.
Ce s-a întâmplat iniţial?
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, Nicoleta Dobrescu a fost numită şefă la Vama Halmeu în septembrie 2009 de către Radu Traian Mărginean printr-un ordin al ANV. Legătura între cei doi s-ar fi făcut prin omul de afaceri clujean Liviu Florian, care ar fi pretins la început 130.000 de euro, iar mai târziu încă 300.000 de euro, pentru a interveni pe lângă Mărginean, prin intermediul lui Eugeniu Petrescu – membru al PDL Bucureşti. În dosar au fost trimişi în judecată cinci persoane, printre care şi omul de afaceri clujean Liviu Florian, judecat pentru trafic de influenţă.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite