Despăgubire record în România: 1, 7 milioane de euro pentru familia unui tânăr care a decedat într-un accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dosarele au ajuns pe masa executorului judecătoresc   FOTO Cristina Cîcău
Dosarele au ajuns pe masa executorului judecătoresc   FOTO Cristina Cîcău

Două familii din Satu Mare care şi-au pierdut câte  un membru al familiei, în urmă cu doi ani de zile, într-un grav accident rutier, urmează să fie despăgubiţi, în cadrul unei poliţe de asigurare RCA. Pentru familia Roatiş, suma stabilită este de 1, 7 milioane de euro, pe când în cazul familiei Sabău, suma ajunge la doar 200.000 de euro.

Familia tânărului care în 2011 a decedat, alături de alţi doi prieteni, într-un tragic accident din Satu Mare, urmează să fie despăgubiţi, în cadrul unei poliţe de răspundere civilă auto, cu 1, 7 milioane de euro. Până în acest moment, este cea mai mare despăgubire acordată vreunui asigurat RCA, în România. Vasile Roatiş, poliţist în localitatea Vetiş, şi-a pierdut fiul în urmă cu doi ani, într-un cumplit accident de circulaţie. După un proces de circa doi ani de zile de la accident, Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea formulată de familia Roatiş în contradictoriu cu companie SC Asigurare- Reasigurare Astra SA. Astfel, societatea de asigurări este obligată să plătească reclamaţilor suma de 2, 219 lei despăgubiri civile şi prejudicii materiale, dar şi 1, 7 milioane de euro despăgubiri civile, prejudicii morale după cum urmează: reclamantei Florica Roatiş, mama tânărului, suma de 700.000 de euro, reclamantului Vasile Roatiş, tatăl tânărului, suma de 500.000 de euro şi reclamantului Raul Gheorghe Roatiş, fratele acestuia, suma de 500.000 de euro. Sentinţa, dată pe 20 mai 2013, este definitivă dar nu şi irevocabilă. În ciuda acestei sentinţe, considerată de către avocatul familiei Roatiş, Alexandru Rădulescu din Cluj Napoca, una temeinică şi legală, firma asiguratoare a făcut recurs, dosarul fiind transferat la Curtea de Apel Oradea. „Mai există doi căi posibile de atac. Sperăm că sentinţa dată de Curtea de Apel Oradea va fi aceeaşi cu cea dată de Tribunalul Satu Mare. Dacă nu, atunci dosarul va fi transferat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, a declarat avocatul familiei, Alexandru Rădulescu. 

Familia Sabău, care şi-a pierdut totodată unul dintre cei doi fii în acelaşi accident, a intentat, de asemenea, proces împotriva companiei de Asigurări SC Asigurare- Reasigurare Astra SA, având ca şi apărător al cauzei pe acelaşi avocat, Alexandru Rădulescu, din Cluj Napoca. Familia primise iniţial 35.000 de euro, dar a semnat ulterior o altă înţelegere pentru a cere o sumă cu mult mai mare. Deloc întâmplător, suma se ridică la 1,7 milioane de euro, adică exact cât a primit cealaltă familie. Totuşi, familia Sabău urmează să primească doar 200.000 de euro, după cum a decis un judecător de la Tribunalul Satu Mare pe data de 13 iunie 2013. Reclamanta Sabău Ibolya, mama tânărului, va primi suma de 50.000 de euro, reclamantul Sabău Nicolae, tatăl tânărului, suma de 75.000 de euro şi reclamanta Tivadar Nicoleta, sora acestuia, suma de 75.000 de euro.

În data de 26 iunie 2013, Judecătoria Satu Mare a admis cererea avocatului familiei Roatiş, cerere care prevede încuviinţarea executării silite a companiei de asigurare. Astfel că dosarul a ajuns pe masa executorului judecătoresc Danciu, care urma să facă o proprire pe contul companiei. Totuşi, acest lucru nu s-a mai întâmplat, ccompania de asigurări obţinând o încheiere de la Judecătoria Satu Mare pentru a stopa acest proces. La fel s-a întâmplat şi în cazul familiei Sabău.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite