FOTO Cristian Oşan, sătmăreanul care dezvoltă o afacere prin realizarea unor adevărate opere de artă cu aerograful

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Oşan este un tânăr din Satu Mare care, la cei 23 de ani, dezvoltă o afacere printr-o tehnică nouă pentru mulţi dintre noi şi anume, aerografiere. Personalizează obiecte cu acest instrument din 2011 şi crede că va continua să facă asta toată viaţa, fiind o mare pasiune prin intermediul căreia a şi reuşit, de doi ani încoace, să se şi întreţină.

Cristian Oşan, un tânăr de doar 23 de ani din Satu Mare, s-a dovedit a fi deja un artist desăvârşit ce a învăţat singur să dea viaţă culorilor prin realizarea unor adevărate opere de artă. Prima sa lucrare a fost un cap de leu, realizat pe un frigider.

Cum a început să picteze cu aerograful? Din simplul motiv că îi plăcea să deseneze. Dar, mai mult de atât, spune el, îşi doreşte să facă lucruri noi, inovatoare pentru oraşul său. I-a plăcut această tehnică încă de la 10 ani, când a descoperit că ştie să deseneze şi că lucrările sale sunt mai bune decât cele ale colegilor. Pe parcurs s-a perfecţionat singur. Nici măcar nu a studiat în domeniu, pentru că a simţit că nu are nevoie.

“Înainte să practic această meserie nu ştiam nimic despre ea. Ştiam atât cât vedeam la televizor. Mi-a surâs încă de la bun început idea de a picta maşini sau motociclete. Şi m-am perfecţionat singur”, spune Cristian.

Sătmăreanul povesteşte că foarte puţini cunosc această această latură a artei şi că este foarte complicat să realizezi şi să personalizezi obiecte cu acest instrument. Dar, având în vedere că face asta din pasiune, totul pare mult mai uşor. Cel mai mult îi place să-şi vadă picturile plimbându-se pe două roţi.

Chiar dacă la Satu Mare populaţia nu cunoaşte foarte bine această nouă metodă de pictură, Cristian nu se plânge că nu are clienţi, fiind singurul din oraş care face acest lucru. Ba mai mult, are clienţi chiar şi din alte oraşe ale ţării. Majoritatea sunt motocicliştii, pentru că unui motor îi şase bine aerografat, “e ceva senzaţional”. În schimb, la maşini e puţin mai complicat, spune sătmăreanul.

Cele mai spectaculoase desene pe care le-a realizat sunt cele care redau scene din Avatar sau Warcraft. “Mi s-a cerut executarea unor astfel de lucrări pe maşini, pe motociclete, dar şi lucrări mai ample pe pereţi”, spune acesta.

Cristian mărturiseşte că nu câştigă foarte mulţi bani din asta, poate şi din cauza zonei, spune el, dar îi ajunge cât să se întreţină. Cei care dau bani pentru o astfel de lucrare sunt cei care iubesc arta şi le place să-şi vadă motocicletele în special înfrumuseţate cu câte o astfel de pictură.

Ce este aerograful

Aerograful este un aparat pneumatic, prin intermediul căruia sunt pulverizate diverse substanţe, cum ar fi cerneala sau vopseaua, iar în ultima perioadă a fost adaptat pentru a fi utlizat în tehnica machiajului. Aerograful compresează aerulm, creând o presiune atmosferică normală care permite pulverizarea produselor cu picături mici, adică exact atât cât este nevoie pentru a ieşi perfect. Tehnica machiajului realizat cu aerograful este una special, întrucât produsele folosite conferă pielii sau suprafeţei folosite un aspect uniform, acoperind orice imperfecţiune.

Tehnica de pictură nouă, aerografia câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi. Aria sa de întrebuinţare a aerografului începe cu ilustraţia şi artele platice, continuă cu personalizarea maşinilor, motocicletelor, a miniaturilor şi a altor obiecte şi ajunge până la pictura pe corp şi unghii

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite