Şeful PSD Satu Mare: „Valer Marian a vrut să fie pus în funcţia de ministru. Nu a fost pus şi asta l-a înfuriat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valer Marian     FOTO jurnaldenordvest.ro
Valer Marian     FOTO jurnaldenordvest.ro

„Apucăturile nebuneşti ale senatorului Valer Marian la asta duc“ - crede preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, despre autodenunţul pe care Valer Marian l-a prezentat sâmbătă la DNA. Totodată, acesta spune că Valer Marian a aspirat la funcţia de ministru, conducerea de la Bucureşti nefiind de acord cu acest lucru.

Motivul pentru care senatorul PSD ar fi făcut un asemenea act, reprezintă, potrivit declaraţiilor făcute pentru adevarul.ro, de către Mircea Govor, reacţiile adverse ale medicamentelor pe care Valer le ia, împreună cu câte un păhărel de ţuică şi wiskey. De asemenea, senatorul ar fi extrem de furios pe fostul ministru Ovidiu Silaghi, care urmează a fi promovat din nou în funcţia de şef al Ministerului Transporturilor.

„Valer Marian este nebun. Eu, împreună cu primarul Dorel Coica, l-am tratat timp de doi ani de zile. Se pare că nu şi-a revenit“, susţine Mircea Govor.

Se pare că la întâlnirea despre care Valer Marian spune că a fost una unde au primit indicaţii concrete privind încălcarea unor ilegalităţii la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, acesta a fost dus cu maşina de către Mircea Govor, ţinând cont de prietenia veche dintre cei doi. „Eu nu am fost invitat la întâlnirea de la Oradea. Am fost doar acolo pentru a-l duce pe Valer cu maşina, el neavând permis. Nu am asistat la nici o discuţie de genul acesta“, mai adaugă Mircea Govor.

În ceea ce priveşte repercursiunile acestui autodenunţ, Mircea Govor spune că Valer va fi singurul care va avea de pierdut din toată această poveste. „În toate campaniile electrale el a fost coordonatorul. Repercusiunile se vor resimţi asupra lui, pentru că asta înseamnă tăinuirea unei infracţiuni, dacă ar fi adevărată“, spune Govor.

Valer Marian este aşteptat la DNA pentru a da declaraţii despre neregulile de la referendumul din 2012

Senatorul Valer Marian (ex-PSD) a făcut un denunţ la DNA privind implicarea lui Dragnea în falsificarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite