Un bărbat a fost îngropat de viu în timp ce săpa un şanţ, într-un accident de muncă (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inspectorii ITM fac controale periodic la agenții economici. Foto: arhivă ADS
Inspectorii ITM fac controale periodic la agenții economici. Foto: arhivă ADS

În această dimineaţă, în localitatea Borlova, Virgil Wagner, de 54 de ani, angajat la o firmă din Cluj a fost prins sub un mal de pământ. Din primele informaţii, în timpul accidentului de muncă, omul săpa la un şanţ pentru aducţiune de apă la hidrocentrala din zonă.

UPDATE, ORA 14.00

Echipa Inspectoratului Teritorial al Muncii se află la fața locului și cercetează împrejurările în care a avut loc accidentul de muncă. Potrivit directorului ITM, Ioan Jura, muncitorul monta o conductă de aducțiune a apei de la cumularea Sebeșel 2, la Hidromicrocentrala Borlova.

"Trebuie verificat  dacă i s-a făcut instructajul de proteție a muncii. În mod normal, malurile canalului respectiv ar fi trebuit protejate. Responsabilitatea este a firmei, numai în cazul în care bărbatul nu a fost instruit. Dacă a semnat hârtia pentru protecția muncii, el este vinovat", a declarat pentru "Adevărul de Seară Reșița", directorul ITM Caraș-Severin, Ioan Jura.

Cercetările la fața locului sunt încă în derulare. În cazul în care se dovedește că firma din Cluj, Space Group SRL, este responsabilă pentru moartea bărbatului riscă o sancțiune de 20.000 de lei. 

UPDATE, ORA 08.00

Pompierii au făcut tot posibilul să-l scoată cât mai repede de sub mormanul de pământ, dar Virgil Wagner a fost scos la suprafaţă fără suflare. „Din nefericire şanţul adânc şi cantitatea mare de pământ a dus la decesul victimei“, ne-a informat Sorin Mezin, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic" din Caraş-Severin.

În continuare, la faţa locului, se fac cercetări pentru a se afla cu exactitate ce a dus la tragicul accident. Potrivit bilanţului Inspectoratului Teritorial de Muncă, pe primele nouă luni ale anului, 21 de persoane s-au ales cu incapacitate temporară de muncă şi alte şapte persoane au murit. Activitatea a 18 agenţi economici şi a 60 instalaţii a fost sistată până la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

A căzut de la 15 metri
În luna martie a acestui an, la Reșița, un bărbat s-a urcat pe o schelă, ca să reabiliteze acoperişul atelierului şi a căzutde la o înălțime de 15 metri. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital unde a intrat direct în sala de operaţii. “Pacientul a fost adus cu ambulanţa cu politraumatism rezultat prin cădere de la înălţime.

La prima vedere s-au constatat mai multe fracturi de gambă. Putem spune că a avut noroc, pentru că putea fi şi mai grav. Spun asta pentru că funcţiile vitale nu i-au fost puse în pericol”, a precizat Anton Ursu, de la Unitatea de Primire a Urgenţelor.

Improvizaţii riscante
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă deplasaţi la faţa locului au identificat câteva nereguli. “Este vorba despre o instalaţie improvizată. Se pare că angajatorul a vrut să execute o lucrare de turnare a unei şape pe o construcţie.

Instalaţia respectivă a angrenat un angajat care a căzut de la aproximativ 10-15 metri. Urmează să cercetăm împrejurările exacte în care s-a petrecut accidentul şi să stabilim vinovaţii”, a declarat Gheorghe Marişescu, de la ITM Caraş-Severin.

Urma să fie angajat
Reprezentanţii firmei pentru care muncea bărbatul pun totul pe seama ghinionului. “Avem o lucrare contractată aici de la Viitorul. Băiatul care egaliza şapa a alunecat de pe capră, sau capra nu a fost bine pusă şi l-a tras jos.

Are toate actele puse la noi. De la 1 aprilie trebuia să înceapă lucrul. Ghinionul este că s-a întâmplat acest accident. Avea cască, centură şi echipamentul necesar. Actele sunt făcute, iar el a venit două zile mai devreme să demonstreze că ne putem baza pe el. Nu numai el e în situaţia asta. Începem de la 1 aprilie cu un lot de 14 oameni.

E adevărat că această capră e cam improvizată”, a spus Petre Culcea.


Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite