Primarul din Moldova Nouă şi-a anunţat demisia. Primăria nu mai are bani de salarii

Primarul din
Moldova Nouă şi-a anunţat demisia. Primăria nu mai are bani de salarii

Adrian Torma, primarul de la Moldova Nouă

Primarul oraşului Moldova Nouă şi-a anunţat, astăzi, demisia. Adrian Torma a luat decizia în timpul şedinţei Consiliului local, unde a cerut o diminuare cu 30% a cheltuielilor cu salariile pentru funcţionarii primăriei.

Proiectul nu a fost aprobat, fapt pentru care edilul şi-a anunţat demisia. 

“Nu mai putem să acoperim cheltuielile din banii pe care îi încasăm de la bugetul naţional şi din încasările noastre. Eu am propus o diminuare cu 30% a bugetului de salarii. I-am pus pe şefii de servicii să-şi facă propunerea lor. S-a făcut o propunere, dar sindicatul s-a opus. Am solicitat o pauză de la şedinţa de consiliu şi i-am anunţat pe oameni că orice primar vine în locul meu va avea această problemă, nu poate suporta salariile actuale. Vroiam un consens pentru că nu e vina mea, nu sunt eu Guvernul care ne taie banii constant. Nu am avut acest consens şi i-am anunţat că eu îmi dau demisia. Am retras proiectul de pe ordinea de zi. Am anunţat colegii că voi fi în concediu până în 14 august. Mă voi întoarce atunci, pentru că în perioada 15-18 avem zilele oraşului şi sfinţirea unei biserici şi am considerat că e normal, pentru că am sprijinit şi ca primar dar şi ca persoană biserica, să pot participa ca primar al oraşului, dar în 19 îmi depun demisia, care oricum e lăsată în primărie, dar nu are efect de astăzi”, a spus Torma.

Primarul din Moldova Nouă şi-a mai anunţat demisia exact în urmă cu doi ani, în 2017, la sfârşitul lunii iulie, însă după câteva zile a renunţat la acest gest extrem. De acestă dată, Adrian Torma spune că nu mai există nicio variantă în care să revină asupra deciziei. 

Probleme şi în alte primării din Caraş-Severin

Modificările legislative făcute de Guvern, prin care bugetele primăriilor au fost încărcate cu cheltuieli pentru care nu s-au alocat fonduri au mai pus probleme şi în alte primării. La Reşiţa, peste 100 de angajaţi au fost concediaţi, iar salariile mari au fost diminuate cu 10 procente. La momentul respectiv primarul Ioan Popa a explicat că bugetele locale au fost încărcate cu foarte multe cheltuieli care nu au sursă de finanţare.

“Decizia are ca argumentaţie trei lucruri care s-au întâmplat, în ultima perioadă de timp. Primul este legat de faptul că s-au redus impozitele pe salarii de la 16 la 10 la sută şi primăriile luau 41 la sută din impozitul pe salarii şi am pierdut o treime din bani, anul trecut. Ni s-a spus că o să ne compenseze sumele. În loc să ne compenseze, ne-au dat, e adevărat, 60% din impozitul pe venit, dar ne-au trimis toate indeminizaţiile pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii lor. Lucru care ne-a mai luat încă 1,6 milioane de lei din bugetul Primăriei Reşiţa. Al treilea lucru, care s-a întâmplat, prin Ordonanţa 114, ne obligă ca toate lucrările pe care le avem, PNDL şi fonduri europene, să indexăm manopera lucrărilor cu 1,57.  Adică să o mărim cu 57 la sută practic! Banii aştia toţi trebuie să-i punem noi şi eu încep să fiu panicat, pentru că noi avem fonduri europene 150 de milioane de euro şi din dorinţa de a accesa cât mai multe m-am trezit acum că va trebui să indexez foarte mult manoperă, pe toate aceste proiecte. Nouă nu ne mai rămân bani de investiţii, pentru că o foarte mare din buget se duce pe salarii”, a declarat Ioan Popa

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: