Accident mortal pe DC 32 în Caraş-Severin, după ce un tractor s-a răsturnat într-o râpă de 4 m UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din păcate un pasager a călătorit ilegal, în remorcă, iar în urma impactului acesta şi-a pierdut viaţa. Şoferul este şi la această oră încarcerat.

Un tractor s-a răsturnat pe DC 32, ce leagă satele Mehadica şi Verendin. În utilajul agricol se aflau două persoane, dintre care una circula în remorca atelajului, care şi-a pierdut şi viaţa, la căderea în râpa adâncă de 4 m. Bărbatul avea 44 de ani. Şoferul tractorului, în vârstă de 41 de ani, a rămas şi el încarcerat sub tractor, iar Ambulanţa şi un echipaj de Descarcerare se află la faţa locului, în încercarea disperată de a-l salva.

„În după-amiaza zilei de 26 iulie a.c., poliţiştii rutieri au intervenit la un accident produs în afara localităţii Verendin, sesizat prin apelul unic de urgenţă 112. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat cu ocazia verificărilor că M.GHEORGHE, în vârstă de 41 ani, în timp ce conducea un tractor din direcţia Verendin spre Mehadica, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat decesul pasagerului G.GHEORGHE, de 43 ani, care se afla pe o banchetă improvizată în spatele şoferului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest şi a rezultat o concentraţie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea acesta nu prezenta decât o contuzie la glezna stângă şi excoriaţii la nivelul antebraţelor. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă“ ne-a declarat ag. princ Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite