Râmnicu Vâlcea: Medicii din spital terorizaţi de „Zeul Lucifer”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul a fost însă scos de sub urmărire penală fiind diagnosticat cu schizofrenie. INML Bucureşti nu a dat avizul internării definitive.

Personalul medical de la Spitalul nr. 2 din Râmnicu Vâlcea trăieşte în fiecare zi sub teroarea celui care se autiontitulează „Zeul Lucifer". Un bărbat de 34 ani, Adrian Muntean, crescut într-un centru de plasament, a reuşit, de doi ani încoace, să terorizeze pe medicii, asistente, infirmieri, portar, bucătar. „Am ajuns să trăim cu teamă pentru ziua de mâine. Stăm încuiaţi pe secţii şi nu poţi să-i zici individului nici dă-te mai încolo.Când îl vedem prin spital trebuie să-i vorbim frumos că altfel nu se ştie pe cine i se pune pata. Ne ştie numerele de telefon şi adresele fiecăruia", spune o asistentă de la Fizioterapie. O altă asistentă de pe secţia Psihiatrie, Suzana D. a spus: „Ne urmăreşte şi în afara spitalului, pe stradă. Pe mine m-a tras de urechi, a ţipat şi m-a ameninţat cu moartea".


Scos de sub urmărire penală că nu înţelege faptele sale


Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, scms. Emilian Muşulete, a declarat: „Poliţiştii i-au întocmit opt dosare penale, care au fost comasate într-unul singur şi care cuprindeau furturi, agresiuni comise de-a lungul anilor de Adrian M. Toate acestea au fost comasate într-un singur dosar, iar la 13 martie 2010 s-a dat scoaterea de sub urmărirea penală, pe motiv că nu răspunde pentru faptele sale. A fost diagnosticat cu schizofrenie nediferenţiată cu decompensări severe, precipitată de consumul de alcool". Comisia Medico-Legală Psihiatrică Vâlcea a concluzionat că are discernământ abolit şi nu înţelege conţinutul şi consecinţele faptelor sale. Lucifer a fost internat două luni la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Drăgoeşti, dar avocatul său a contestat această măsură, iar Comisia de Avizare din Institutului Naţional de Medicină Legală Bucureşti a decis că Adrian Muntean nu necesită internarea, ci trebuie tratat în ambulatoriu, pentru că nu prezintă pericol social. „Nu se ocupă nimeni de acest caz. Acest individ a devenit teroare publică pentru personalul medical şi nu există decât două variante: ori la Jebel, ori la puşcărie" , a spus dr. legist Florian Ghiţă. Mai multe voci susţin că procurorul era cel care ar fi trebuit să facă propunere de trimitere în judecată a lui Adrian Muntean, pe numele acestuia nemaifiind nicio plânge acum la poliţie.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite