Râmnicu Vâlcea: Constantin Ionescu, preotul îndrăgostit de liniştea satului

De mai bine de 20 de ani slujeşte în satul Tomşani, de la poalele munţilor Căpăţânii. Tatăl său a fost cel care l-a îndrumat să meargă la Facultatea de Teologie.

Profil
NĂSCUT. 21 mai 1955, în localitatea Vaideeni, judeţul Vâlcea.
STUDII. Facultatea de Teologie, Bucureşti.
FAMILIE. Căsătorit, are o fiică şi o nepoţică.

Preotul Ionescu este unul dintre puţinii aleşi care îşi iubeşte meseria, dar care, mai presus de orice, iubeşte oamenii. „Încă de când eram numai un copil, părinţii mei m-au învăţat că respectul de sine, dar mai ales pentru semeni este cel mai important lucru de care trebuie să ţin cont în viaţă", îşi aminteşte părintele Ionescu. Preotul mărturiseşte că a avut un model foarte puternic în viaţă, tatăl său, de la ale cărui poveţe a încercat să nu se abată. „Tata, a fost mentorul meu. Şi el era tot preot, dar era unul dintre puţinii oameni înzestrat cu o bunătate şi un respect pentru cei din jur, cum nu mi-a fost dat să mai întâlnesc", rememorează părintele. Pe 21 noiembrie 1981 a fost hirotonit preot la parohia din satul Tomşani, iar prima slujbă a oficiat-o pe 6 decembrie 1981. „A fost practic scânteia care m-a marcat şi m-a apropiat de oamenii din această localitate, pentru toată viaţa. Sunt o persoană sentimentală, mă ataşez uşor de oameni şi de locuri", completează preotul Ionescu. Din păcate, sunt şi oameni care îţi mai înşală aşteptările, însă protul iartă uşor şi trece mai departe. „Întotdeauna am încercat să construiesc ceva pe spusele oamenilor din jurul meu şi chiar dacă de foarte multe ori, am fost dezamăgit, eu am rămas la fel de apropiat şi de încrezător în semenii de lângă mine", adaugă părintele.

Ştie să îi atragă pe tineri la biserică

Persoană sociabilă şi volubilă care comunică uşor cu vârstnicii, dar mai ales ştie să îi atragă spre biserică pe cei tineri, părintele a câştigat simpatia tuturor. „Îmi place să comunic cu tinerii, iar atunci când au nevoie de un sfat îmi pare bine dacă mă opresc şi îmi cer ajutorul. Trăim nişte vremuri dificile, iar tinerii ar trebui să creadă mai mult în putearea lui Dumneazeu", afirmă părintele. Preotul spune că l-a marcat pentru totdeauna bunul simţ al bătrânilor de la sat, care odinioară veneau la slujbă în număr foarte mare. „Din păcate, satul s-a transformat mult în ultimii ani. Practic nu mai există ţărani în adevăratul sens al cuvântului, iar acesta este un aspect care îmi lasă un gust amar", se destăinuie preotul. Părintele Ionescu se simte acasă în lumea satului pe care o iubeşte nespus şi pe care încearcă să o păstreze nealterată de schimbările moderne. „În timp, am condus pe ultimul drum peste 600 de persoane, iar spaima mea era atunci când vedem locurile goale în biserică a celor care plecaseră dintre noi... Cu timpul, am reuşit să trec peste aceste temeri, mai ales că locurile goale au fost repede umplute de alte persoane".

Întrebări şi răspunsuri
Care este cea mai frumosă amintire pe care o aveţi de la tatăl dumneavoastră?
Cărţile şi faptul că tata a şiut să îmi insufle dragostea pentru citit şi pentru marii scriitori români, dar şi englezi. Îmi amintesc cum tata îmi spunea câte o poveste, iar pentru a descoperii finalul mă îndruma către o anumită carte din bibliotecă.

Ce îi îndrumaţi pe enoriaşii care vin la biserică şi vă ascultă slujbele?
Să încerce să comunice mai mult unii cu alţii, dar mai ales, să încerce să descopere lucrurile frumoase, simple care ne înconjoară la tot pasul pentru că, din păcate, trăim într-o lume în care criza morală şi lipsa de civilizaţie primează.

Ce-i place
Adoră muzica de bună calitate, să citească poezie şi să călătorească. Îi place să povestească, dar este şi un bun ascultător. Îi place atmosfera de basm creată iarna de ninsorile abundente peste lumea încremenită în uitare a satului românesc.

Nu-i place
Neseriozitatea, promiscuitatea, mizeria şi că majoritatea oamenilor otrăvesc Pământul. Nu-i place că tot ce era autentic odinioară, a dispărut şi îl doare că tradiţiile româneşti mor, puţin câte puţin.