Controale în toate spitalele din Vâlcea pentru depistarea infecţiile nosocomiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi direcţiilor de sănătate publică din alte judeţe vor face controale în toate unităţile medicale din judeţul Vâlcea, pentru depistarea infecţiilor intraspitaliceşti. În ultimii ani, s-a constatat o tendinţă a managerilor de a raporta un număr scăzut de astfel de infecţii.

La Spitalul Judeţean Vâlcea, Spitalul Municipal Drăgăşani şi Spitalul Orăşenesc Brezoi sunt prezenţi în control inspectori din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila, în timp ce unităţile din Mihăeşti, Horezu şi Drăgoeşti vor fi verificate de o echipă de inspectori din judeţul Alba. Controalele încrucişate pentru depistarea infecţiilor intraspitaliceşti au loc în toată ţară, vâlcenii fiind trimişi să controleze spitale din Bucureşti şi Alba.

60 de infecţii raportate într-un an

Cifrele oficiale arată că managerii de spitale din România  se feresc să raporteze autorităţilor de sănătate publică numărul real de infecţii intraspitaliceşti, de teama reacţiei opiniei publice. Aceeaşi problemă par să o aibă şi directorii spitalelor din judeţul Vâlcea, care au raportat anul trecut câteva zeci de infecţii nosocomiale, deşi în aceste unităţi au fost ttrataţi zeci de mii de bolnavi. 

  „La DSP se raportează un număr mic de infecţii nosocomiale. De exemplu, anul trecut, în toate spitalele din judeţ s-au raportat 60 de infecţii nosocomiale. Au fost spitale care au transmis că au avut o singură infecţie într-un an sau că nu au avut infecţii nosocomiale”, precizează Lorena Mărgăritescu, directorul DSP Vâlcea.

42 din cele 60 de infecţii intraspitaliceşti au fost fost înregistrate anul trecut în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, iar alte 15 au fost raportate de medicii din Horezu. Printre cei care nu au anunţat în 2015 existenţa vreunui bolnav infectat cu o bacterie din spital se numără Spitalul Orăşenesc Brezoi şi Spitalul Drăgoeşti, asta în condiţiile în care în niciun spital din lume nu există risc zero la astfel de infecţii. 

Controlul în spitalele din Vâlcea a început joi, 10 martie 2016, şi se închieie în data de 25 martie.  

   

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite