Nouă câini flămânzi au fost salvaţi de Poliţia Animalelor din curtea unui bărbat din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nouă câini flămânzi şi ţinuţi în lanţ au fost salvaţi de către poliţiştii din Prahova FOTO IJP Prahova
Nouă câini flămânzi şi ţinuţi în lanţ au fost salvaţi de către poliţiştii din Prahova FOTO IJP Prahova

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Prahova au intervenit pentru salvarea câinilor care erau ţinuţi în lanţ, nehrăniţi şi fără sursă de apă în curtea unui cetăţean din comuna Drăgăneşti.

Poliţia a fost sesizată de către un vecin care remarcase condiţiile în care erau ţinuţi cei nouă câini.

”Deplasându-se la locaţia indicată, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, nefiind respectate condiţiile necesare privind hrănirea şi îngrijirea corespunzătoare a patrupedelor”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă din cadrul IJP Prahova.

Proprietarul curţii în care au fost găsite animalele a fost amendat, iar în cazul celor nouă câini a fost emis un ordin de plasare în adăpost pentru 45 de zile. Aceştia au fost preluaţi de către lucrătorii adapostului de câini comunitari Bucov.

Câini salvaţi de Poliţia Animalelor Prahova

Câinii salvaţi de către Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost preluaţi de adăpostul de la Bucov FOTO IJP Prahova

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite