Fiica fostului baron de Prahova, Mircea Cosma, va fi judecată la Ploieşti. ÎCCJ a trimis dosarul de corupţie la Curtea de Apel

Fiica fostului baron de Prahova, Mircea Cosma, va fi judecată la Ploieşti. ÎCCJ a trimis dosarul de corupţie la Curtea de Apel

Andreea Cosma

Dosarul în care fosta deputată PSD Andreea Cosma, fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, este judecată pentru complicitate la abuz în serviciu a fost trimis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Curtea de Apel Ploieşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Transferul dosarului la instanţa inferioară este justificat de faptul că Andreea Cosma nu mai este parlamentar, iar competenţa pentru judecarea cauzei pe fond îi revine acum Curţii de Apel Ploieşti.

În 2018, Andreea Cosma a fost condamnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind vânzarea la preţuri subevaluate terenurilor unei foste cazărmi militare din prahova, intrată în activul Parcului Industrial Plopeni în urma unui schimb de terenuri cu MApN.

Doi ani mai târziu, compeltul  de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat sentinţa pe fond şi a trimis cauza la rejudecare.

Andreea Cosma, la data faptei notar public, este acuzată de complicitate la abuz în serviciu. Au fost trimişi în judecată în acelaşi dosar fostul deputat PDL Florin Anghel, la data faptei preşedinte al CJ Prahova, acuzat de instigare la abuz în serviciu, şi Dănuţ Cornea, fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Plopeni Industrial Parc SA, împuternicit cu atribuţii de director general, acuzat de abuz în serviciu.

Prejudiciul în această cauză a fost stabilit de procurorii DNA la suma de 17.603.853 lei.

Citeşte şi:

Structura centrală a DNA preia de la Ploieşti dosarele în care sunt implicaţi membrii familiei Cosma

Judecători prahoveni, audiaţi la SIIJ în urma plângerilor depuse de Mircea şi Vlad Cosma împotriva unor procurori DNA

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările