Corespondenţa lui Basarab Nicolescu cu Mircea Eliade, Părintele Galeriu, Ana Blandiana a fost donată Arhivelor Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Basarab Nicolescu. FOTO: agentiadecarte.ro
Basarab Nicolescu. FOTO: agentiadecarte.ro

Valoroasa corespondenţă pe care academicianul Basarab Nicolescu a purtat-o cu intelectuali din diaspora română, dar şi din ţară a fost donată Serviciului Judeţean Prahova al Arhivelor Naţionale

Originar din Ploieşti, Basarab Nicolescu este un reputat fizician, filosof şi scriitor, stabilit, din anul 1968, în Franţa, unde a realizat o carieră strălucită.

Activitatea depusă şi lucrările publicate i-au adus o recunoaştere în plan internaţional şi naţional, concretizată într-o serie de titluri, dintre care le amintim pe cele mai importante: preşedinte al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (C.I.R.E.T.), membru al Academiei Române, cercetător onorific la Centre National de Recherche Scientifique (C.N.R.S.), Universitatea Paris VI şi, nu în ultimul rând, doctor honoris causa al mai multor universităţi.

De asemenea, este şi profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.   

În decembrie au fost încheiate formalităţile ocazionate de o donaţie de documente valoroase, din partea academicianului Basarab Nicolescu către Arhivele prahovene.

Cea mai mare parte a documentelor donate o reprezintă corespondenţa pe care academicianul Basarab Nicolescu a purtat-o cu intelectuali din diaspora română, dar şi din ţară, respectiv Mircea Eliade, Monica Lovinescu, Sanda Stolojan, Virgil Ierunca, academician Alexandru Rosetti, Părintele Galeriu, Ana Blandiana, Augustin Buzura, Mircea Ciobanu şi mulţi alţii, în a doua jumătate a secolului trecut.

„Ţinând seama de faptul că donaţiile de documente au devenit o raritate, gestul în sine nu poate decât să-l onoreze pe academicianul Basarab Nicolescu şi să demonstreze  îndeplinirea cu prisosinţă a misiunii de intelectual“, spun despre acest gest oficialii de la arhive.   

Începând cu data de 3 ianuarie 2013, o parte din documentele donate, reprezentând corespondenţa cu Mircea Eliade, academician Alexandru Rosetti şi Mircea Ciobanu, va intra în circuitul ştiinţific, prin intermediul sălii de studiu a Serviciului Judeţean Prahova al Arhivelor Naţionale, unde, atât inventarul, cât şi documentele propriu-zise, vor fi puse la dispoziţia publicului interesat.

Se estimează că, până la sfârşitul lunii februarie 2013, vor putea fi date în cercetare şi restul documentelor, odată finalizată inventarierea.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite