Vezi aici stenogramele discuţiilor telefonice dintre Cornel Penescu şi Constantin Nicolescu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, rezultă că Penescu şi Nicolescu purtau frecvent discuţii telefonice. De cele mai multe ori, cei doi discutau despre pachetele pe care pensionarii din Argeş urmau să le primească de la PIC.

În perioada 2006 – 2008, Consiliul Judeţean Argeş a achiziţionat de la S.C. P. S.A. Piteşti produse alimentare şi nealimentare.

În ce priveşte achiziţiile efectuate, s-a creat „o cutumă” ca învinuitul P. G. C. să remită inculpatului N. C. un procent de 10% din valoarea produselor achiziţionate.

Astfel, în luna aprilie 2006, în baza contractului nr. 4458/17.04.2006, Consiliul Judeţean Argeş a achiziţionat bunuri de la S.C. P. S.A. Piteşti în valoare totală de 7.839,54 lei, iar în luna decembrie 2006, în baza contractului nr. 15412/15.12.2006, Consiliul Judeţean Argeş a achiziţionat bunuri de la S.C. P. S.A. Piteşti în sumă totală de 313.826,52 lei, în cursul anului 2006 fiind realizate şi alte achiziţii de bunuri de la S.C. P. S.A. Piteşti, în sumă totală de 15.986,45 lei.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză s-a stabilit că valoarea totală a contractului de achiziţie nr. 15412/15.12.2006 a fost de 208.094,77 lei, însă Consiliul Judeţean Argeş a achiziţionat bunuri de la S.C. P. S.A. Piteşti în sumă totală de 313.826,52 lei.

Cu toate că valoarea estimată a bunurilor ce urmau să fie achiziţionate în luna decembrie 2006, pentru organizarea ,,Pomului de Crăciun”, era de 375.000 lei, conform Hotărârii Consiliului Judeţean Argeş cu nr.160/27.11.2006, contractul de achiziţie nr. 15412/15.12.2006 a fost atribuit prin aplicarea procedurii de cerere de oferte, fiind încălcate astfel prevederile art. 124 lit. a din O.U.G. nr. 34/2006, întrucât valoarea contractului de achiziţie publică depăşea suma de 40.000 euro, fără TVA, fiind astfel favorizată firma S.C. P. S.A. Piteşti, căreia i s-a atribuit contractul de achiziţie publică.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că în anul 2006, învinuitul P. G. C. , în baza aceleiaşi rezoluţii infracţI. ale, a remis inculpatului N. C. , în mai multe rânduri, sume de bani cu titlu de mită pentru ca acesta din urmă să dispună achiziţI. area de bunuri alimentare şi nealimentare de la S.C. P. S.A. sau să încheie contracte de achiziţie de bunuri.

Faptele de luare de mită, respectiv dare de mită săvârşite de inculpatul N. C. şi învinuitul P. G. C. rezultă atât din interceptarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate în baza mandatelor de interceptare emise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi declasificate la cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti, cât şi din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în dosarul nr.97/P/2008, ca urmare a percheziţiilor informatice efectuate asupra unor echipamente de calcul.

Din convorbirea telefonică purtată de inculpatul N. C. cu învinuitul P. G. C. , la data de 11.12.2006 rezultă că inculpatul îl anunţă pe învinuit că o să ia pachete de la acesta şi stabilesc să se întâlnească, discuţie din care redăm:

„N.C.:- Noroc colegule, tocmai vroiam să te sun şi eu, vezi că iau pachete de la tine serioase, acolo … pentru …
P.G.C.:- Păi vroiam să vorbesc cu dumneavoastră că bănuiesc că …
N.C.:- … pentru pensionari.
P.G.C.:- … cum a fost acum un an, nu?
N.C.:- Da. Da. Cam aceeaşi formulă, dacă poţi să mă mai ajuţi şi tu cu ceva, că sunt vreo mie patru sute de pachete acu am pentru bătrâni.
P.G.C.:- Da. Îhî!
N.C.:- A vorbit cu băiatul tău, s-au pus de acord, dar vreau să vorbesc şi eu cu tine.”

Referitor la această convorbire, din verificările efectuate, a rezultat că în ziua respectivă s-a redactat „Raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică”, în care Consiliul judeţean Argeş stabileşte oferta SC P. S.A. câştigătoare pentru atribuirea contractului de achiziţie publică , având ca obiect „achiziţia de produse”.

Din această convorbire rezultă disponibilitatea inculpatului N. C. de a purta discuţii cu învinuitul P. G. C. , făcându-se referire la achiziţiile de produse efectuate de Consiliul judeţean Argeş şi cu un an în urmă („cum a fost acum un an, nu”).

Ulterior la data de 15.12.2006, cei doi poartă o nouă convorbire telefonică, hotărând să se întâlnească, ocazie în care inculpatul N. C. îl roagă pe învinuitul P. G. C. să-i rezolve problemele, discuţie din care redăm :

„N.C.:- Eşti pe la birou dacă pe la trei vin şi eu pe la tine?
P.G.C.:- A! Nu cred că ajung că sunt la Craiova, pe la cinci ajung, şi ceva.
N.C.:- Bine.
P.G.C.:- Păi nu veniţi diseară pe la …?
N.C.:- Da. Rezolvă-mi şi mie din problemele care te-am rugat eu atunci, ceva.
P.G.C.:- Cu … pachetele şi cu astea, da?
N.C.:- Da.
P.G.C.:- Da, rezolv, nicio problemă.”

Din această discuţie rezultă cu certitudine că în afară de pachete pentru pensionari, învinuitul P. G. C. trebuia să rezolve şi o altă problemă, respectiv să dea o sumă de bani cu titlu de mită (Cu … pachetele şi cu astea, da?).

Referitor la această înţelegere, învinuitul P. G. C. , la data de 18.12.2006, poartă o discuţie telefonică cu salariatul său U. B. pe care îl întreabă de valoarea mărfurilor achiziţionate de către Consiliul judeţean, valoare din care rezultă că un procent de aproximativ 10 % trebuia să fie stabilit în raport de valoarea totală a achiziţiilor, discuţie din care redăm:

„P.G.C.:- Ai făcut?
U.B.:- Două sute... da. 28.300, cam aşa vine.
P.G.C.:- Cât?
U.B.:- Cam 280 de milioane.
P.G.C.:- Păi atâta e valoarea, cât e? Două miliarde opt sute?
U.B.:- Da.
P.G.C.:- Păi da’ am înţeles că a mai făcut cineva comandă dup-aia.
U.B.:- La comanda asta mare...!
P.G.C.:- Şi la comanda aia mică?
U.B.:- Celelalte mici sunt … de câteva... 10 , 20... ceva 30, 40 de milioane, cam aşa.
P.G.C.:- A!
U.B.:- Vreţi să le ştiţi şi pe ălea?
P.G.C.:- Păi da’ mai... aţi pus şi la ălea?
U.B.:- La ălea nu, că au venit direct. Au venit … la Consiliu, au venit aicea jos la noi şi a zis „Dom’le, vreau urgent şi eu acuma … vreau de 10 milioane sau vreau nişte drăcovenii din ălea”
P.G.C.:- Bine. Merci. Pa, pa.
U.B.:- Vrei şi la ălea să mai punem ceva?
P.G.C.:- Nu, nu, nu.”

Privitor la această discuţie, martorul U. V. B. a declarat:

„Cu privire la discuţia telefonică pe care am avut-o cu P. G. C. , în ziua de 18 decembrie 2006, discuţie telefonică care mi-a fost pusă la dispoziţie şi am audiat-o personal, arăt următoarele: Probabil acea sumă de 280 milioane lei vechi reprezenta marja brută la casele de marcat, adică profitul brut obţinut de SC P. S.A. Piteşti prin vânzarea produselor către Consiliul judeţean Argeş, reprezentând în procente 10%.”

După ce a luat la cunoştinţă despre valoarea totală a achiziţiilor, respectiv circa „Două miliarde opt sute”, în aceeaşi zi, învinuitul P. G. C. poartă două discuţii telefonice cu salariatul său P. G. , căruia îi dispune, în prima discuţie, să facă rost de 250 de milioane , iar în a doua discuţie să facă rost de 280 de milioane, discuţii din care redăm :

„P.G.C.:- Mă, fă rost de 250 de milioane şi … peste o juma de oră, maxim trei sferturi de oră o să pun pe cineva să mi-i aducă in faţă la Prefectură. Da?
GIGI:- Stai un P. să văd dacă îi am.
P.G.C.:- Îi faci...iei de prin magazin ... vezi tu.
GIGI:- 25 de mii. Da?
P.G.C.:- 250 de milioane.”
……………………………..
“P.G.C.:- Bă! 280 să-mi trimeţi. Nu 250. Da?
GIGI.:- 280. Da?
P.G.C.:- Hai! Şi trimite la Prefectură, acuma să pleci.”

Tot în data de 18.12.2006, învinuitul P. G. C. poartă o discuţie cu o persoană pe nume C., pe care îl întreabă dacă l-a văzut pe „nea C.” (n.n. inculpatul N. C.), această persoană îl anunţă că susnumitul este plecat la Bucureşti „la şedinţă cu G.”, după care, la scurt timp, învinuitul este apelat de către inculpatul N. C., care îl anunţă că este la birou, cei doi hotărând să se întâlnească, discuţie din care redăm (vol.1, filele 269):

„N.C.:- Noroc. M-aţi căutat. Ordin! Sunt la birou.
P.G.C.:- La … Prefectură?
N.C.:- Da.
P.G.C.:- A!
N.C.:- Dacă vrei să vi tu pe la mine sau vin eu pe la tine, cum …
P.G.C.:- Vin, vin, vin eu pân la dumneavoastră.”

Faptul că învinuitul P. G. C. s-a deplasat imediat la prefectură pentru a se întâlni cu inculpatul N. C., rezultă din convorbirile telefonice purtate de acesta cu I. M. şi o altă persoană, utilizatoare a postului telefonic cu terminalul 9153.

De asemenea, faptul că învinuitul P. G. C. i-a remis inculpatului N. C. suma de 28.000 lei cu ocazia întâlnirii pe care au avut-o la sediul Consiliului judeţean Argeş, rezultă din consemnarea efectuată de către P. G. în contabilitatea paralelă a S.C. P. S.A. pe care o ţinea pe un memory stick şi pe calculatorul din biroul său.

Astfel, din această evidenţă rezultă că la data de 18.12.2006, a fost consemnată suma de 28.000 lei ca fiind dată cu titlu de „protocol CCA”
La data de 19.12.2006, învinuitul P. G. C. poartă o discuţie telefonică cu o persoană de sex feminin cu numele de M., din care rezultă că inculpatul N. C. mai vrea 100 de pachete, situaţie în care învinuitul îi spune susnumitei că va discuta cu acesta, discuţie din care redăm:

„M.:- Alo. Vroiam să vă întreb, m-a sunat D. de la CONSILIU, că i-a zis domnul N. … A vorbit cu dumneavoastră să-i mai dăm o sută de pachete … aşa?
P.G.C.:- Păi da … a …şi cât costă un pachet d-ăla?
M.:- Păi ăla e cel mai scump pachet, din care vor ei.
P.G.C.:- Cât?
M.:- E de un milI. . Înseamnă o sută de milioane.
P.G.C.:- Păi nu … a zis … păi din ăla a zis pentru … ă … pensI. ari. Lasă mă să mă sune pe mine dă-l în p… mea d-aici!
M.:- Să vă sune el, da?
P.G.C.:- Da. Da. Da.”

Pe data de 20.12.2006, învinuitul P. G. C. poartă o discuţie telefonică cu salariatul său P. G. căruia îi transmite să-i aducă suma de 150 de milioane şi să-i aducă la ……. ”spectacol” , discuţie din care redăm:

„ P. G. C. : - Să-mi aduci o sută cincizeci de milioane, îi pui într-un plic şi mi aduci la … la … la spectacol, că trebuie să-i dau la CCA, ştii tu! Unde am dat ăia două sute cincizeci îi dau şi p-ăştia.
P. G. :- Deci 15.000!
P. G. C. : - O sută cincizeci.
P. G. : - Da.
P. G. C. : - Da să mi aduci până la şapte fără două zeci.”

Ulterior, învinuitul P. G. C. îl apelează telefonic pe inculpatul N. C. , hotărând să se întâlnească la sediul ziarului T. , unde avea loc un spectacol , discuţie din care redăm:

„N.C.:- Da C., ordonaţi?!
P.G.C.:- Treceţi şi pe la noi, pe la T. ?
N.C.:- Păi dacă zici vin, dar mai devreme de o jumătate de oră nu pot.
P.G.C.:- Nu, când vreţi dumneavoastră sunteţi binevenit că strig aici, în juriu.
N.C.:- Păi nu, eu sunt în juriu eu acolo, că am zis să nu mă mai laşi pe mine în juriu?
P.G.C.:- Domne eu v-am pus şi în juriu, eu vă strig, când vreţi să veniţi (interlocutorul râde) … sunteţi binevenit.
N.C.:- Bine mă. Aţi început treaba?
P.G.C.:- Încă nu. În zece minute aşa, douăzeci de minute, începem.
N.C.:- Păi nu, dar lasă-mi acolo locul liber şi vin şi eu dacă e. stau … între … dacă sunt la tine, la şapte jumate e bine?
P.G.C.:- E foarte bine, dar vă pun şi în juriu.”

Faptul că învinuitul P. G. C. s-a întâlnit la data respectivă cu inculpatul N. C. şi i-a remis cu titlu de mită suma de 15.000 lei, rezultă din consemnarea efectuată de către P. G. în contabilitatea paralelă a S.C. P. S.A. pe care o ţinea pe un memory stick şi pe calculatorul din biroul său. Astfel, în evidenţa respectivă, pentru data de 20.12.2006 este consemnată suma de 15.000 lei cu menţiunea „protocol CCA”.

Pretinderea acestei sume de către inculpatul N. C. rezultă chiar din discuţia pe care învinuitul P. G. C. a purtat-o în data de 19.12.2006 cu persoana de sex feminin cu numele de M.

Din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi anexei de la acest raport rezultă că în data de 14.04.2006, inculpatul N. C. a primit cu titlu de mită suma de 2.838,15 lei de la învinuitul P. G. C. , suma fiind consemnată în contabilitatea paralelă a S.C. P. S.A. pe care o ţinea pe un memory stick şi pe calculatorul din biroul său cu menţiunea „Protocol Consiliul jud.Argeş”

Din verificările efectuate, a rezultat că în perioada martie – aprilie 2006, Consiliul judeţean Argeş a efectuat achiziţii de produse de la S.C. P. S.A. Piteşti, acest aspect rezultând şi din Raportul de constatare întocmit de către specialistul Direcţiei NaţI. ale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti
În cursul anului 2007, Consiliul Judeţean Argeş a efectuat achiziţii de bunuri de la furnizorul S.C. P. S.A. Piteşti în sumă totală de 144.035,09 lei, utilizându-se drept document justificativ factura, fără să fie încheiate contracte de achiziţie publică.

Din probele administrate rezultă că şi pe parcursul anului 2007, învinuitul P. G. C. a remis cu titlu de mită sume de bani sau bunuri inculpatului N. C. , pentru ca acesta din urmă să dispună achiziţI. area de bunuri de la SC P. S.A. Piteşti.

Probele din care rezultă în mod indubitabil că în anul 2007, învinuitul P. G. C. a remis inculpatului N. C. cu titlu de mită sume de bani sau produse, pentru ca acesta să dispună achiziţI. area de către Consiliul judeţean Argeş a unor bunuri de la S.C. P. S.A., sunt convorbirile telefonice purtate între cei doi, cât şi între învinuitul P. G. C. şi alte persoane. De asemenea, fapta este dovedită şi prin consemnările efectuate de către salariatul SC P. S.A. P. G. în contabilitatea paralelă a S.C. P. S.A. pe care o ţinea pe un memory stick şi pe calculatorul din biroul său.

În acest sens, rezultă că în perioada 04 – 05 aprilie 2007, învinuitul P. G. C. a purtat discuţii telefonice cu inculpatul N. C., privitor la achiziţia unor pachete specifice de Paşti, aceştia hotărând să se întâlnească şi să discute. Astfel, la data de 04.04.2007, învinuitul P. G. C. discută cu inculpatul N. C. , discuţie din care redăm:

„N.C.: – O întrebare mai bine zis ! Tu faci ceva pachete din ăstea specifice de Paşti? Ai nişte ideii d-ăstea sau se fac ceva organizat la tine ? Că aş vrea să cumpăr nişte pachete din ăstea, de Paşti.
P.G.C.: – Păi dacă doriţi, puneţi ce vreţi în ele şi să vină un om…
N.C.: – Păi nu spuneam că am crezut că aveţi voi o gândire aşa…
P.G.C.: – N-avem, n-avem !
N.C.: – Că am văzut că în general magazinele fac o gândire cu un coş din ăsta împletit, cu chestii, cu nu ştiu ce.
P.G.C.: – Deci dacă doriţi, ne spuneţi ce şi noi aşa facem, dar coş nu mai avem… Dar câte vă trebuie, coşuri din ăstea ?
N.C.: – Nu… Păi nu, vroiam vreo zece aşa, din ăstea, ştii, cam simbolice, să trimit… Da, da.
P.G.C.: – A, păi zece vă trimit eu aşa de la mine, da !
N.C.: – Nu, mă, nu, nu ! Cumpăr, dar vroiam să vedem dacă ai vreo idee acolo, că ştii că…
P.G.C.: – Deci vă fac eu zece pachete, cum le-am făcut şi pe ale mele, nu? Ceva asemănător…
N.C.: – Păi aşa ! Deci ceva de genul acesta, da, ca să trimit şi eu la Bucureşti, simbolice, la câţiva băieţi din ăştia… frumoşi.
P.G.C.: – Păi nu ştiu, aţi primit de la mine?
N.C.: – Dă-le, că dacă e îi trimet sau trec eu şi văd unul cum arată acolo şi dacă azi după-amiază pot trece pe acolo, să văd cum arată?
P.G.C.: – Sigur, sigur, sigur !
N.C.: – Bine, hai că vin eu pe la tine mai târziu şi văd cum arată unul şi luăm o decizie amândoi, dacă e, da ?”

Din această discuţie, rezultă în mod indubitabil că învinuitul P. G. C. îi oferă inculpatului N. C. 10 pachete „de la mine”.

Ulterior la data de 05.04.2007, cei doi poartă o altă discuţie telefonică în care inculpatul N. C. hotărăşte să achiziţI. eze pachete pentru bătrâni, iar învinuitul P. G. C. îl asigură pe acesta că îi va face pachetele până a doua zi dimineaţa.

Imediat după această discuţie, învinuitul P. G. C. ia legătura cu salariatul său U. B. căruia îi transmite că a doua zi inculpatul N. C. ia 80 de pachete de produse şi dacă aceste produse nu vor fi plătite să le dea pe consum intern, discuţie din care redăm:

„P.G.C.: – Să-mi facă şi mie … vezi că te sună nea C. mâine la opt jumătate, să ai 80 de pachete în care să fie pus un cozonac…
B. : – Da…!
…………………………….
P.G.C.: – 60 cu 80, pentru mâine la opt jumătate.
B. : – 60 cu 80.
P.G.C.: – Dacă zice să ţi le plătească … îi iei banii, nicio problemă…Dacă zice să nu ţi le plătească, nu-i iei. Vezi ce zice, da ?
B. : – Deci, cum vor ei. Dacă le plătesc bine, dacă nu, tot bine.
P.G.C.: – Da, nu, nu, dacă zice cât costă şi nu ştiu ce… da domne atâta … dar dacă nu, nu. Le dai pe consum intern.
B. : – Am înţeles.
P.G.C.: – Nu ai ce face.
B. : – Am înţeles. Şi o să vină cineva de la CONSILIU
P.G.C.: – Da, da, da.”

Referitor la această discuţie, martorul U. V. B. a precizat (vol.14, fila 250):

„În urma audierii unei convorbiri pe care am avut-o cu P. G. C. , ţin minte că am avut o discuţie cu el, în care nu-mi amintesc detaliile, însă îmi amintesc vag că P. G. C. mi-a cerut ca, dacă oamenii de la Consiliul judeţean Argeş vor să plătească produsele achiziţI. ate, bine, dacă nu, să nu le cer eu în mod expres să le plătească. În cazul în care produsele nu erau plătite de către reprezentanţii Consiliului judeţean Argeş, acestea erau trecute pe consum intern.”

Faptul că aceste produse au fost ridicate pe data de 06.04.2007 şi nu au fost plătite, rezultă din contabilitatea paralelă a S.C. P. S.A. pe care P. G. o ţinea pe un memory stick şi pe calculatorul din biroul său, contravaloarea bunurilor fiind menţIionată pe data de 06.04.2007 cu precizarea „Alte comision HP 1.500” .

Din cele de mai sus, rezultă că aspectele rezultate din convorbirea telefonică se coroborează cu declaraţia martorului U. V. B. şi menţiunea din contabilitatea paralelă ţinută de P. G. pe memory stick.

Pe data de 19.12.2007, învinuitul P. G. C. poartă o discuţie telefonică cu inculpatul N. C. , acesta din urmă solicitându-i să-l ajute cu „ceva suplimente” la achiziţiile de produse pe care Consiliul judeţean Argeş le efectuase de la SC P. S.A.Piteşti, discuţie din care redăm:

N. C. : - Noroc boierule!
P. G. C. : - Trăiţi, v-am sunat şi eu…
N. C. : - Te-a căutat dacă…. Da, te-am căutat să te întreb dacă poţi să mă ajuţi şi pe mine cu ceva suplimente la povestea asta, ce-am cumpărat. Sau nu?
P. G. C. : - Păi suplimente în ce sens. Să vă dau ceva pachete?
N. C. : - Ori pachete, ori altceva, că mai am de împărţit şi eu nişte necazuri.
P. G. C. : - Aia, vă dau sigur … suplimente. Păi da…u..., când?
N. C. : - Păi vezi când poţi, dacă e mâine dimineaţă, dacă….
P. G. C. : - Da, mâine dimineaţă, da, că…. Da?
N. C. : - Da. Bine, dă-mi un semnal atunci. Da?
P. G. C. : - Bine domn preşedinte, bine, sănătate
N. C. : - Mersi mult, pa.”

Din această discuţie rezultă indubitabil faptul că inculpatul N. C. i-a pretins învinuitului P. G. C. produse sau sume de bani, ca urmare a achiziţiilor de produse pe care Consiliul judeţean Argeş le-a efectuat şi urma să le efectueze de la S.C. P. S.A. iar învinuitul P. G. C. a fost de acord cu pretinderea susnumitului.

Din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi Anexa D a acestui raport rezultă că la data de 20.12.2007, în contabilitatea paralelă a S.C. P. S.A. pe care P. G. o ţinea pe un memory stick şi pe calculatorul din biroul său a fost menţI. ată suma de 7.500 lei cu menţiunea „Comision Nicolescu”.

De asemenea, din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă faptul că în luna septembrie 2007, inculpatul N. C. a pretins suma de 3.000 euro de la învinuitul P. G. C. , iar în data de 10.10.2007 S.C. P. S.A. Piteşti a remis efectiv, prin ordin de plată în contul de trezorerie al Consiliului Judeţean Argeş, suma de 5.000 lei, cu menţiunea ,,CTR SPONSORIZARE”, ori în evidenţele Consiliului Judeţean Argeş nu este înregistrat nici un contract de sponsorizare încheiat cu S.C. P. S.A. Piteşti în perioada 2006-2008.

Practic, suma de 5.000 lei a fost virată în contul Consiliului Judeţean Argeş din dispoziţia acţI. arului P. G. C., aceasta fiind remisă cu titlul de mită în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţI. ale, respectiv pentru ca N. C. , în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, să dispună achiziţia de bunuri de la S.C. P. S.A. Piteşti.

Din actele de urmărire penală a rezultat că, în cursul anului 2008, Consiliul Judeţean Argeş a efectuat achiziţii de bunuri de la furnizorul S.C. P. S.A. Piteşti în sumă totală de 190.244,42 lei, utilizându-se drept document justificativ factura, fără să fie încheiate contracte de achiziţie publică.

Din examinarea Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică şi Anexei D a acestui raport a rezultat că pe data de 24.04.2008 a fost consemnată în contabilitatea paralelă a S.C. P. S.A. pe care P. G. o ţinea pe un memory stick şi pe calculatorul din biroul său suma de 6.750 lei cu menţiunea „Protocol Consiliul judeţean Ar.”, sumă care a fost dată cu titlu de mită de către învinuitul P. G. C. inculpatului N. C. pentru achiziţiile de produse pe care Consiliul judeţean Argeş le-a efectuat de la S.C. P. S.A.

Din probele administrate în cauză rezultă faptul că toate aceste achiziţii publice efectuate de către Consiliul Judeţean Argeş de la S.C. P. S.A. Piteşti, în perioada 2006-2008, au fost realizate ca urmare a unor înţelegeri dintre inculpatul N. C. şi învinuitul P. G. C. , care a primit, respectiv a remis, diverse sume de bani şi bunuri, cu titlul de mită.

Concret, în perioada 2006 – 2008, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, inculpatul N. C. a primit cu titlul de mită de la învinuitul P. G. C. – acţionar al S.C. P. S.A. Piteşti, sume de bani şi bunuri (produse) în sumă totală de 66.588,15 lei.

Având în vedere cele relatate mai sus, rezultă că sunt probe în sensul că învinuitul P. G. C., în calitate de acţI. ar al S.C. P. S.A. Piteşti, şi persoană care administra în fapt interesele acestei firme, a remis, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, cu titlul de mită, preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, respectiv inculpatului N. C., sume de bani şi produse pentru ca acesta, în calitate şi de ordonator principal de credite, să dispună achiziţionarea de către Consiliul judeţean Argeş de la S.C. P. S.A. Piteşti a unor produse alimentare şi nealimentare, în cadrul contractelor de achiziţie publică.

De asemenea, din cele relatate mai sus, rezultă că învinuitul P. G. C. a remis inculpatului N. C. sume de bani cu titlu de mită, atât pentru achiziţI. area de către Consiliul judeţean Argeş de produse alimentare şi nealimentare de la SC P. S.A., cât şi pentru protejarea intereselor acestuia , în relaţiile cu funcţI. ari publici

Notă:
S.C. P. S.A. = Sc. Pic Sa
P. G. C = Penescu Gheorghe Cornel
N. C = Nicolescu Constantin
P.G. = Pieca Gheorghiţă
Ziarul T. = Ziarul TOP

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite