Se poate şi în România. Cea mai modernă sală polivalentă, finalizată cu opt luni înainte de termen

Se poate şi în România. Cea mai modernă sală polivalentă,
finalizată cu opt luni înainte de termen

Sala Polivalentă din Piteşti va avea 4.900 de locuri FOTO: Compania Naţională de Investiţii

În luna noiembrie a acestui an, la Piteşti va fi finalizată cea mai modernă sală polivalentă din România. Surpriza plăcută este că sala, una cu dotări de ultimă generaţie, va fi gata cu opt luni înainte de termenul prevăzut în contract, adică iunie 2022.

Ştiri pe aceeaşi temă

În iunie 2020, la Piteşti au început lucrările la cea mai modernă sală polivalentă din România. Sala va fi construită de o firmă din Sibiu, aceeaşi ce a realizat şi Cluj Arena şi stadionul Ion Oblemenco din Craiova.

„Am avut constant întâlniri şi discuţii pe şantier cu reprezentanţii firmei Con-A din Sibiu, cea care realizează viitoarea Sală Polivalentă din Piteşti. Iar constructorul mi-a precizat că lucrările vor fi terminate în luna noiembrie a acestui an, cu aproximativ opt luni înainte de termenul-limită, ceea ce este impresionant. Este o dovadă că şi în România se poate lucra foarte bine şi eficient la un obiectiv important. Aş vrea să mai spun că echipele de pe şantier îşi desfăşoară activitatea chiar şi în week-end-uri”, precizează pentru „Adevărul” Cristian Gentea, primarului Piteştiului.

Viitoarea sală polivalentă din Piteşti va avea aproximativ 4.900 de locuri şi cel puţin 210 locuri de parcare. Deja au fost realizate 117 locuri de parcare, urmând ca alte 93 de locuri de parcare să fie realizate în această vară. Valoarea contractului pentru viitoarea sală polivalentă din Piteşti se ridică la 99,4 milioane de lei, inclusiv TVA.

Sala Polivalentă din Piteşti va putea găzdui chiar şi concerte. Mai trebuie spus că proiectul este finanţat prin Compania Naţională de Investiţii.

 

Vă mai recomandăm şi:

 

O Sală a Sporturilor şi cea mai modernă Sală Polivalentă din România, finalizate în acest an. În ce judeţ sunt

 

Unde se va construi cea mai modernă sală polivalentă din România. Cum arată proiectul

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările