Primăriţa Elena Lasconi caută arhitect şef pentru Câmpulung Muscel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel
Foto Facebook Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel

Primarul municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, caută „arhitect şef pentru o minune de oraş”. Edilul vrea un profesionist care să pună în valoare potenţialul turistic al zonei.

Dragoste faţă de Câmpulung şi respect faţă de arhitectură sunt două dintre cerinţele anunţului primarului privind angajarea unui arhitect şef  „pentru cel mai bine conservat oraş din Tara Românească”.

„În primul rând, îmi doresc să dăm viaţă clădirilor vechi din oraş, care acum sunt în paragină. Îmi doresc să facem din Câmpulung oraşul cu cei mai mulţi metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor şi pentru asta avem nevoie să demolăm garajele ruginite, balcoanele de pe domeniul public, coteţele şi cocinile din spatele blocurilor, ca să facem spaţii verzi şi locuri în care oamenii să petreacă timp”, explică, pentru “Adevărul”, Elena Lasconi.

„Putem schimba România de la Câmpulung”

Edilul evită să vorbească despre fostul arhitect şef al municipiului, plecat prin demisie, dar spune exact ce aşteptări are de la cel care-i va lua locul şi ce viziune are pentru municipiu.

„Îmi doresc să ajungem cu Câmpulung la statutul de staţiune turistică de interes local, apoi de interes naţional şi asta nu doar pentru că sună bine, ci şi pentru faptul că vom avea parte de alocare bugetară de la Ministerul Turismului, plus că vrem să participăm şi la târguri internaţionale, să repunem oraşul pe harta turismului mondial. Între cele două Războaie Mondiale, băile Kreţulescu erau comparate cu Davos şi Evian, iar acum, dacă întrebi pe cineva pe stradă, s-ar putea să nu mai ştie că aici există un izvor de băi care n-a fost niciodată pus în valoare. Îmi doresc să am alături de mine un coleg care simte, prin toate celulele, aşa cum simt eu azi, că putem schimba România de la Câmpulung”, mai spune Elena Lasconi.

Elena Lasconi caută arhitect şef pentru Câmpulung Muscel
Elena Lasconi caută arhitect şef pentru Câmpulung Muscel

Ansamblul băilor Kreţulescu. Foto: Luckydreamerro., wikipedia.org 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite